Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu si fostul sef al Aviatiei Militare Iosif Rus au fost trimisi luni in judecata, in Dosarul Revolutiei, pentru savarsirea de crime impotriva umanitatii.

Finalizarea anchetei si solutia decisa de procurori a fost anuntata luni dimineata de procurorul general Augustin Lazar, intr-o declaratie de presa la finalul careia a cerut public scuze, in numele Ministerului Public, pentru durata excesiva a anchetei penale – 30 de ani.

Intr-un comunicat postat la scurt timp pe site-ul Ministerului Public se reaminteste mai intai ca una dintre prioritatile strategice ale MP a fost si solutionarea asa numitelor "dosare istorice", cum ar fi "Dosarul Gheorghe Ursu" (trimis in instanta la data de 1 august 2016) si "Dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990", trimis in judecata in iunie 2017.

"Astazi, la aproape trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, dupa o evolutie complexa si complicata a cauzelor penale ce au avut ca obiect cercetarea faptelor savarsite in acea perioada, fapte ce au dus la caderea regimului comunist, suntem in masura sa anuntam solutionarea acestui dosar esential pentru aflarea adevarului despre istoria noastra recenta", se arata in comunicatul de luni al MP referitor la Dosarul Revolutiei.

Astfel, prin rechizitoriul Sectiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, in dosarul penal intitulat generic "Revolutia Romana din decembrie 1989", au fost trimisi in judecata inculpatii:

1. Iliescu Ion – fost presedinte al Romaniei,
2. Voiculescu Voican Gelu – fost viceprim-ministru al Guvernului Romaniei si
3. general (rtr.) Rus Iosif – fost sef al Aviatiei Militare,

pentru savarsirea infractiunilor contra umanitatii.

Care sunt acuzatiile

Conform sursei citate, pentru intocmirea rechizitoriului "au fost administrate, in principal, probe obtinute dupa data de 13.06.2016", data la care s-a confirmat redeschiderea urmaririi penale.

"Procurorii militari au obtinut prin ancheta desfasurata probe noi, iar in urma declasificarii documente esentiale, care au contribuit la cunoasterea imprejurarilor comiterii faptelor si la aflarea adevarului.

In urma cercetarilor si probatoriului administrat s-a constatat ca intreaga forta militara a Romaniei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne – Departamentul Securitatii Statului, precum si Garzile Patriotice, incepand cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispozitia Consiliului Frontului Salvarii Nationale si conducerii acestuia.

Din acelasi moment, grupul de decizie politico-militara al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stanculescu, general maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, inaintat in grad militar si numit ministru al apararii) si Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic si militar, urmarind accederea la puterea politica a unui grup preconstituit si legitimarea politica in fata poporului roman", se arata in comunicatul MP.

Procurorii mai sustin ca, din ancheta efectuata si in baza probelor obtinute, reiese ca "incepand cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi fost lansata o ampla si complexa activitate de inducere in eroare (diversiuni si dezinformari), coordonata de unii componenti ai Consiliului Militar Superior (structura aflata in subordinea C.F.S.N.), acceptata si asumata de factorii decizionali ai C.F.S.N".

"Din Consiliul Militar Superior au facut parte general locotenent Atanasie Victor Stanculescu, general de armata Nicolae Militaru si sefi de directii militare. Pentru a evita tragerea la raspundere penala ca urmare a represiunii existente pana la 22 decembrie 1989, varfurile decizionale ale M.Ap.N. (persoanele care au indeplinit functia de ministru al apararii, sefii directiilor militare si seful aviatiei militare) ar fi declansat si coordonat inducerea in eroare, in virtutea unei intelegeri cu noua forta politica a tarii. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor parti, pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. a insemnat impunitatea dorita, iar pentru factorii de decizie ai C.F.S.N. a insemnat garantarea preluarii puterii politice, mentinerea la putere, dar si legitimarea in fata poporului roman.

Cercetarile au vizat faptul ca prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situatii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.

Din cercetari a rezultat ca psihoza terorista ar fi fost indusa cu intentie prin diversiuni si dezinformari si a provocat, dupa 22.12.1989, un numar de 862 de decese, 2.150 raniri, lipsirea grava de libertate a sute de persoane, vatamari psihice. Aceste consecinte tragice au fost mult mai grave decat cele ale represiunii exercitate in intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).

Totodata, ancheta a stabilit ca aceste diversiuni si dezinformari ar fi creat conditiile condamnarii si executiei cuplului prezidential Ceausescu printr-un proces penal simulat", mai afirma procurorii.

Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu sunt acuzati ca "ar fi dezinformat in mod direct prin aparitiile televizate si emiterea de comunicate de presa (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea si diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceausescu si ar fi acceptat si asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu functii de conducere din M.Ap.N., fara a interveni pentru stoparea lor.".

In ceea ce il priveste pe inculpatul Iosif Rus, acesta "in calitate de comandant al Aviatiei Militare, ar fi intervenit in noaptea de 22/23.12.1989, fara drept si in deplina cunostinta de cauza, asupra planului de aparare a Aeroportului International Otopeni si ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari si 8 civili), precum si la ranirea grava a altor 15 persoane".

"La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor apartinand Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la ranirea unor persoane. A emis si alte ordine militare, conduite care in afara rezultatelor concrete enuntate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste", mai arata procurorii.

Consecinta adoptarii acestor conduite a fost "producerea unor rezultate multiple asupra unui numar mare de persoane", precum si generarea unei "stari de pericol". coral