News Flash:

Două noi proiecte europene ale Consiliul Județean Cluj au trecut cu succes de evaluarea tehnică și financiară

18 Aprilie 2018
556 Vizualizari | 0 Comentarii
Cj Cluj

Consiliul Județean Cluj a încheiat cu succes vizita reprezentanților Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest realizată în scopul verificării, la fața locului, a documentelor justificative și a situației reale din teren corespunzătoare unor proiecte pe fonduri europene depuse de forul administrativ județean în vara anului trecut. Cele două proiecte în cauză vizează reabilitarea termică a clădirilor cantină și internat din cadrul Liceului Tehnologic Special „Samus”, respectiv a celor două corpuri de clădire ale Secției Pediatrie II din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

Vizita realizată cu acest prilej reprezintă ultima etapă a procesului de evaluare tehnică și financiară pe care responsabilii de verificarea proiectelor din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa 3, Prioritatea 3.1.B, le întreprind în scopul verificării conformității informațiilor transmise în cererea de finanțare dar și a situației fizice a clădirilor care urmează să intre în reabilitare.

Ulterior acestei vizite, care a confirmat întru-totul exactitatea datelor furnizate de Consiliul Județean Cluj, va fi întocmit clasamentul final al celor 59 de proiecte aflate în acest moment în procedură de selecție și care, în baza punctajului obținut, urmează să fie finanțate prioritar.

„Importanța acestor patru proiecte europene depuse pentru finanțarea reabilitării energetice a clădirilor școlilor speciale și a unităților sanitare, aflate acum în etapa finală de evaluare, e una cu adevărat ridicată. Implementarea acestor proiecte ne-ar permite să economisim în mod direct nu mai puțin de 30 milioane de lei din bugetul județului, dar și alte sume consistente pe care le alocăm în prezent pentru plata utilităților”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

 În cursul săptămânii viitoare, reprezentanții A.D.R. Nord-vest se vor deplasa pentru cea de-a doua vizită de verificare, la fața locului, a altor două proiecte europene depuse de Consiliul Județean în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020: „Creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale Speciale - Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată”, respectiv „Creșterea eficienței energetice a clădirilor școală, atelier și sală de sport cu bază de recuperare din cadrul Liceului Tehnologic Special Samus”.

Investițiile în eficientizarea termică a imobilelor aparținând celor trei instituții aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, și al căror deviz total general se ridică la nu mai puțin de 35.276.400 lei, vizează, în principal, termoizolarea fațadelor și a acoperișurilor, refacerea învelitorilor și a stratificației acoperișurilor, instalarea de centrale termice performante și cu un consum redus, instalarea de panouri solare, respectiv modernizarea instalațiilor electrice și termice.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1161 (s) | 32 queries | Mysql time :0.022560 (s)