News Flash:

Doua cafele espresso pentru o mai buna memorie de lunga durata

10 Februarie 2014
1569 Vizualizari | 0 Comentarii
Doua cafele espresso pentru o mai buna memorie de lunga durata

Cafeaua este de mult timp prietenul studentilor care invata in timpul noptii, dar rolul cafelei nu este doar sa ne mentina treji. Un studiu ofera prima dovada convingatoare ca cofeina imbunatateste memoria de lunga durata la oameni – numai daca doza este corecta, scrie www.newscientist.com.

Efectele reflecta rezultatele asemanatoare observate la albine -  o imbunatatire a memoriei provocata de nectarul incarcat cu cofeina poate ajuta albinele sa revina la anumite plante.

Cercetatorii banuiau de mult timp ca cofeina imbunatateste memoria, insa studiile care au incercat sa evidentieze acest lucru la oameni nu au fost convingatoare, intrucat orice beneficiu aparent asupra memoriei putea fi cauzat de cresterea atentiei, un binecunoscut efect al cofeinei.

Intre timp, studiile pe animale, cum ar fi sobolanii, au sugerat ca cofeina imbunatateste consolidarea memoriei – procesul de intarire al amintirilor ce are loc intre achizitie si rememorare – care ar trebui sa afecteze memoria de lunga durata.

Citeste si: Ce trebuie sa faci pentru o memorie mai buna

Asemanari intre caii de mare

Pentru o investigare mai amanuntita, Michael Yassa, un specialist in neurostiinta de la University  of California, Irvine, a recrutat 160 de adulti care in mod normal consumau cofeina doar in cantitati mici. Voluntarii au studiat mai intai imaginile unor obiecte, inainte de a primi aleatoriu, fie o pastila de 200 de miligrame de cofeina – echivalentul a doua cafele espresso – fie un placebo. Faptul ca voluntarii au primit cofeina dupa ce au studiat imaginile a facilitat izolarea efectului asupra memoriei, deoarece nu te-ai fi asteptat ca vigilenta sa conteze in aceasta etapa.

Atunci cand voluntarii au revenit 24 de ore mai tarziu, ei au rezolvat un test ce a folosit imaginile pe care le-au vazut inainte, imagini noi si imagini care erau asemanatoare, dar nu identice, cum ar fi un cal de mare cu o forma diferita de cea pe care au vazut-o anterior. Voluntarii trebuiau sa clasifice imaginile drept „vechi”, „noi”, sau „asemanatoare”.

Echipa lui Yassa nu a inregistrat nicio diferenta in ceea ce priveste precizia cu care voluntarii care au consumat cofeina si cei care nu au consumat cofeina au identificat imaginile noi si cele vechi – dar acest lucru era de asteptat pentru ca aceasta parte a testului era foarte usoara.

Citeste si: Ce face rozmarinul pentru memorie - Ai fi uimit

Prea multa cofeina

Cu toate acestea, la proba identificarii imaginilor care erau mai degraba „asemanatoare” decat „vechi”, membrii grupului care au consumat cofeina s-au descurcat mult mai bine decat cei din grupul placebo, sarcina despre care Yassa afirma ca este mai dificila.

El conchide ca cofeina imbunatateste memoria de lunga durata, ameliorand procesul de consolidare a memoriei. „Asta nu inseamna ca oamenii ar trebui sa consume cafea doar dupa ce au studiat si nu inainte”, afirma Yassa. „Consider ca ameliorarea memoriei se poate observa oricum”. Asta pentru ca procesul de consolidare, dupa toate probabilitatile, incepe imediat ce se formeaza noile amintiri.

Totusi, cofeina nu prea mai este de folos odata ce consolidarea s-a terminat. Echipa a realizat un al doilea experiment in care cofeina nu a fost administrata decat cu o ora inainte de testul de memorie, pentru a verifica daca exista vreun efect privind aducerea aminte. Nu s-a descoperit un asemenea efect. „Deci, sa spunem ca ai studiat fara cafea si ai decis sa bei o ceasca de cafea chiar inainte de examen – acest lucru nu te va ajuta sa-ti improspatezi memoria”, afirma Yassa.

Citeste si: De ce se sterg din memoria noastra primii 3-4 ani de viata?

Albinele care au consumat cofeina

Rezultatele au impresionat-o pe Geraldine Wright de la Newcastle University, Marea Britanie, care, anul trecut, a evidentiat legatura dintre cofeina si memoria de lunga durata la albine. „Am fost adesea intrebati: care sunt implicatiile pentru oameni?” afirma Wright. „Deci este bine ca cineva chiar a facut experimentul si a descoperit dovezi conform carora cofeina are un efect direct asupra consolidarii memoriei”.

In cele din urma, studiul lui Yassa a descoperit, de asemenea, ca doza de cofeina este importanta. Cand au repetat experimentul cu doze de 100 de miligrame si 300 de miligrame, s-a descoperit ca nu au fost diferente majore fata de placebo. Acest lucru poate fi cauzat de faptul ca la doze mai mari au aparut alte efecte care neutralizeaza beneficiile pentru consolidarea memoriei. De asemenea, participantii care au primit doza de 300 de miligrame au semnalat efecte adverse, cum ar fi neliniste si dureri de cap, afirma Yassa.

Echipa lui Wright a descoperit efecte asemanatoare la albine. „In concentratii ridicate se pare ca [cofeina] este nepotrivita pentru studiu – asa ca nu consumati prea mult!”, a afirmat colega lui Wright, Julie Mustard de la Arizona State University din Phoenix.

cafeaua achizitie rememorare cofeina memoria yassa
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0831 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012362 (s)