Cantareata Carmen Radulescu, fosta iubita a regretatului Serban Georgescu in anii ’80, ascunde in suflet o adevarata drama. Primele ei saptamani de viata, chiar daca nu si le mai aduce aminte, au fost deosebit de crude.

Femeia care i-a dat viata o tinea de picioare, cu capul in jos, si ii aplica batai infioratoare. La trei saptamani a abandonat-o in orfelinat si a stat in ghips un an si jumatate. Pana la urma, a fost infiata de o familie de oameni inimosi.

Carmen Radulescu (55 ani) a trecut prin momente grele, inca din primele zile dupa ce a venit pe lume. Batuta, nedorita, a ajuns la orfelinat si data spre adoptie. Nu isi poate aduce aminte acele momente, dar le-a aflat mai tarziu. Era deja in casa parintilor ei adoptivi cand intr-o zi a sunat telefonul. Era singura acasa si a raspuns. La capatul celalalt al firului, o femeie s-a prezentat ca fiind mama ei naturala.  Cand femeia care o crestea a venit acasa, Carmen i-a povestit intamplarea, insa mama adoptiva s-a ferit sa-i spuna adevarul, pe care avea sa-l afle mai tarziu.

”La 10 ani, am auzit pe strada doua babute. Le-am auzit din mers in drum spre casa: «Uite, ea e fata adoptata de familia Radulescu». Din nou «Poc» pentru mine”, a povestit Carmen la emisiunea ”Vorbeste lumea ” de la Pro TV.

Atunci familia care a crescut-o s-a decis sa-i spuna adevarul, dar amanunte despre situatia ei ca bebelus le-a aflat de la nasa ei mult mai tarziu, abia dupa disparitia parintilor care au crescut-o.

”In Onesti o mai am doar pe sora tatalui meu, care este si nasa mea de botez. In fiecare an de la disparitia parintilor mei, merg sa le aprind o lumanare, sa le multumesc pentru gestul pe care l-au facut”, a marturisit Carmen.

”Nasa mea stia bine ca la o luna de zile, acea femeie care m-a nascut, hai sa-i spunem mama, nedorindu-ma, urandu-ma probabil, ma tinea de picioare cu capul in jos si ma lovea, peste mijloc, peste spate, peste cap, ca sa mor mai repede. La un moment dat a surprins-o cineva si i-a zis «de ce faci asa, daca nu vrei, n-ai cum sa-l cresti, da-l la casa de copii»”.

Parintii adoptivi i-au ascuns detaliile urate

Astfel, la numai doua-trei luni, micuta Carmen a ajuns la orfelinat. Se afla intr-o stare deplorabila, dar femeia care a infiat-o s-a incapatanat sa o ia pe ea si nu pe alt copil. ”Mama (n.r. cea care a crescut-o) m-a vazut la casa de copii. Nu miscam, nu plangeam, nimic, eram o papusa imbracata. Si mama a spus: «eu pe acest copil il iau». «Doamna Radulescu, dar nu faceti nimic cu ea. Sta intr-un colt acolo si asteptam sa moara. Nu merge, nu misca picioarele, e paralizata. Tot ce e mai rau e pe acest copil. Aveam 2 sau 3 luni. Daca la  2-3 sapamani ma batea asa… Dar mama a fost hotarata si a zis: «nu conteaza, si paralizata cum e, mie imi spune ceva ca acest copil va trai si va fi cineva. Va fi ceva in aceasta viata». Si uitati-ma aici”, si-a amintit interpreta.

Totusi, a incercat sa o scuze pe femeia care a nascut-o. ”Poate nu a avut cu ce sa ma creasca. Totusi, cu ce nu pot fi de acord e de ce m-a batut in halul asta. Ca eu la varsta asta, la 55 de ani, sa port aceste dureri in suflet si chiar in oasele care au fost aproape zdrobite. Am stat un an si jumatate in ghips. Imi faceau injectii. Aici sunt sparti muschii de la injectii, timp de un an si jumatate ca sa pot merge”, a aratat ea spre picioare. N-a vrut sa o cunoasca niciodata pe femeia care i-a dat viata. ”Nu am avut curiozitatea… Daca apare in fata mea, sa spuna ca ea e mama mea adevarata, sa nu se astepte la o imbratisare”, a conchis ea.

Carmen Radulescu isi iubeste fiul ca pe ochii din cap

 Daca ea a fost un copil nedorit, nu la fel se poate spune despre fiul ei. Carmen Radulescu e mama unui baiat superb, Sorin (31 de ani), din casnicia cu Sorin Oprea. Si l-a dorit, l-a crescut admirabil si il iubeste ca pe ochii din cap. ”Astazi este doar despre tine, pentru tine, cu tine, Sorin! La multi ani binecuvantati si fericiti, copilul meu frumos si bun! Te iubeste mama!”, a scris Carmen pe Facebook marti, mandra de unicul ei fiu, Sorin, care este pilot la o companie aeriana. coral