News Flash:

Drumul Rachitele Ic-Ponor lasat in aer. Constructorul cere despagubiri

5 Iulie 2013
927 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce finalizarea lucrarilor la drumul Rachitele Ic - Ponor a fost amanata in mai multe randuri, consortiul MBS Group-Alfa Rom-Nemzetkozi Betonut cere rezilierea acestui contract si mai vrea si despagubiri, informeaza ziuadecj.ro.

Lucrarile pentru modernizarea drumului turistic Rachitele - Ic Ponor raman blocate, avand in vedere ca administratia judeteana nu a reusit sa ajunga la o intelegere cu constructorul. Chiar daca forul Consiliului Judetean acceptase o noua concesie, prelungind din nou acest contract cu peste 210 zile, se pare ca unele dintre conditionarile prevazute in actul aditional n-au fost pe gustul MBS Grup. In prezent, firma cere rezilerea intregului contract, "din culpa beneficiarului", si are nenumarate pretentii financiare.

Inca din luna august a expirat actul aditional al contractului ce vizeaza modernizarea drumului turistic Rachitele - Ic Ponor, fara ca firmele MBS Group-Alfa Rom-Nemzetkozi Betonut sa reuseasca sa finalizeze lucrarile de asfaltare. In consecinta, liderul de consortiu, MBS Grup, a solicitat administratiei judetene un nou termen, iar dupa multe tergiversari si discutii, plenul administratiei judetene a acceptat sa prelungeasca acest contract cu inca 217 zile. Pretentiile Consiliului Judetean au fost ca lucrarile de asfaltare executate de MBS sa nu le incomodeze in nici un fel pe cele privind constructia podurilor de pe acest traseu. Seful Directiei de Dezvoltare si Investitii din cadul CJ, Mariana Ratiu, a informat ca MBS Grup ar fi refuzat sa semneze acest nou act aditional al contractului, tocmai din acest motiv. "In mod normal, firma care executa lucrarile la poduri are termen de finalizare in iarna. Reprezentantii MBS au spus ca nu pot sa fie conditionati de lucrarile la poduri, pentru ca, in cazul in care acestea vor intarzia, ei nu au cum sa toarne asflat in decembrie. Prin urmare, ei nu au dorit sa-si asume acest nou termen, impus sub niste sanctiuni", a comentat Mariana Ratiu.

Sursele ZIUA de CLUJ au subliniat ca nemultumirea MBS ar fi fost mult mai profunda, aceasta legandu-se si de faptul ca administratia judeteana nu a dorit sa accepte o indexare a costurilor prevazute pentru asflat. Cea ce este cert e faptul ca firma de avocatura a MBS Grup a transmis o "instiintare de reziliere a contractului din culpa exclusiva a beneficiarului" (adica din vina Consiliul Judetean). Prin aceasta instiintare, MBS si-a expus si pretentiile. In primul rand a cerut restituirea a peste 3,2 milioane de lei (garantie de buna executie). Cere si plata costurilor de executare a scrisorii de garantie bancara: peste 1,6 milioane de lei constand in lucrari efectuate in cadrul acestui proiect in 2012, 25000 de lei costuri pentru executarea scrisorii de garantie de catre Cec Bank si 45.000 de lei, lichiditati in vederea acoperirii creditului rezultat din executarea abuziva a Scrisorii de Garnatie Bancara. Se cere, de asemenea, plata costurilor aferenete executiei discontinue a lucrarilor, "datorita proiectului initial neconform si din pricina lipsei luarii cu celeritate a deciziilor din partea beneficiarului", 1,7 milioane de lei (pentru ca nu s-au aprobat la timp actele aditionale, iar in lunile iunie 2011 si august 2012 nu s-a putut lucra). Se cer inca 1,5 milioane de lei pentru ca desi santierul ar fi fost mobilizat, din pricina inexistentiei proiectului care s-a revizuit din mers, lucrarile au avansat intr-un ritm extrem de lent. Se mai cere si plata costurilor pentru diferente de pret la materiale si combustibili in perioada februarie 2011 - martie 2013: peste 2 milioane de lei. Profitul nerealizat de 58.000 lei este imputat tot Consiliului Judetean. Se mai cer bani pentru proiectare, peste 440.000 de lei. Din lista MBS nu lipseste nici procentul de 70% din garnatia de buna executie, pentru februarie 2011 - martie 2013, adica suma de 561.385 de lei. La final sunt adaugate prejudiciile, "datorate pozitiei publice neconforme cu realitatea din partea Consiliului Judetean". Suma solicitata la acest punct se ridica la 500.000 de lei.

Presedintele Consiliului Judetean, Horea Uioreanu a mentionat ca firma MBS poate sa faca ce doreste, dar ca administratia judeteana nu are cum sa raspunda pentru faptul ca lucrarile nu au fost finalizate la timp. El a precizat ca are sarcina sa duca mai departe acest proiect. "Lucrarile care mai sunt de facut in cadrul acestui proiect le vom executa pe cont propriu. Important este sa se incheie mai intai lucrarile la cele 9 poduri de pe traseu si apoi vom gasi o solutie sa finalizam si lucrarile de asfaltare", a spus Uioreanu.

In lungime de 20,5 km, drumul turistic Rachitele - Ic Ponor a beneficiat de lucrari capitale de modernizare, in baza contractului pe care administratia judeteana l-a atribuit, inca din 2009, consortiului romano-maghiar MBS Group, Alfa Rom, Nemzetkozi Betonut si care a fost aprobat spre a fi finantat din fonduri europene. Valoarea totala a proiectului se ridica la 75,8 milioane de lei, din care UE acoperea peste 43 de milioane de lei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

rezilierea contract despagubiri consiliului judetean
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1002 (s) | 33 queries | Mysql time :0.017355 (s)