News Flash:

Dupa un secol, Academia de Muzica si Filarmonica vor avea sediu propriu

8 Februarie 2013
632 Vizualizari | 0 Comentarii
Centrul Cultural Transilvania
Noul sediu al Academiei de Muzica va fi gata in cel mult patru ani. Va fi construit pe un teren de 2.760 mp, in aceeasi locatie cu Centrul Cultural Transilvania. Studiul de fezabilitate pentru construirea Centrului Cultural Transilvania care va gazdui si sediul Filarmonicii va fi predat in cel mai scurt timp Primariei Cluj-Napoca.

Municipalitatea clujeana continua demersurile pentru inceperea lucrarilor la Centrul Cultural Transilvania de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Deocamdata autoritatile locale nu au primit studiul de fezabilitate de la firma Vaal Arhitectura, cea care se ocupa de proiectarea centrului cultural. „In ultima parte a lunii ianuarie, au avut loc discutii intre echipele de proiectare si municipalitate in vederea predarii studiului de fezabilitate si a avizelor”, au explicat reprezentantii Biroului Mass-Media din cadrul Primariei.

Va fi construit in parteneriat public – privat

Dupa ce autoritatile locale vor primi studiul de fezabilitate care va arata si valoarea proiectului, va urma stabilirea calendarului pentru acest an. Deocamdata nu se stie daca lucrarile vor incepe anul acesta. „Urmeaza ca in perioada urmatoare sa aiba loc discutii pentru stabilirea calendarului pentru acest an, inclusiv pentru demararea licitatiei pentru executie si gasirea unui investitor privat”, au adaugat reprezentantii Biroului Mass-Media. Centrul Cultural Transilvania va fi format din cinci cladiri plus un parking subteran. In aceeasi locatie vor avea sediu Academia de Muzica Gheorghe Dima si Filarmonica, institutii care nu au beneficiat de un sediu propriu in ultimii 100 de ani.

Proiectul Academiei asteapta bani de la Educatie

Daca autoritatile locale au facut pasi importanti pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania, Academia de Muzica nu a reusit inca sa faca studiul de fezabilitate. Sediul nou al Conservatorului clujean va fi gata peste cel mult patru ani sau chiar mai devreme daca vor avea fondurile necesare. In momentul de fata institutia de invatamant are un teren de 2.760 mp, adica o parte din amplasamentul pe care va fi ridicat Centrul Cultural Transilvania. Conducerea Academiei de Muzica va trebui sa gaseasca fondurile necesare pentru proiectarea si executia viitorului sediu. „Singura problema tehnica pe care o avem acum este o chestiune care tine de timp pentru ca noi suntem un pic in urma fata de ceilalti (autoritatile locale – n.red.) si avem nevoie de o prima transa de bani ca sa putem tine pasul cu ei”, a explicat Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzica Gheorghe Dima. Banii pentru viitorul sediu vor fi alocati de Ministerul Educatiei, in subordinea caruia se afla Academia, insa reprezentantii institutiei de invatamant spera totusi sa gaseasca sprijin si la autoritatile locale si judetene. Potrivit rectorului Academiei de Muzica, astazi va avea loc, la Primaria Cluj-Napoca o intalnire privind Centrul Cultural Transilvania la care va participa si conducerea Conservatorului. Deocamdata nu se cunoaste care este valoarea exacta a proiectului, insa acest detaliu se va sti dupa realizarea proiectului.

Un atu in lupta pentru titlul de Capitala Culturala Europeana

Pana la finalizarea noii cladiri, studentii vor studia in actualul sediu de pe strada I.C. Bratianu, imobilul fi ind retrocedat in anul 1992 Bisericii Greco-Catolice. „In momentul de fata platim aici o chirie si speram sa coabitam cu Biserica. De altfel, nici nu avem alta solutie, trebuie sa ramanem aici. Imobilul le-a fost retrocedat si nu ne putem opune”, a precizat Vasile Jucan. Rectorul Academiei a mai subliniat ca existenta unui sediu propriu pentru Academia de Muzica si Filarmonica ar reprezenta o bila alba pentru Cluj-Napoca in contextul competitiei pentru titlul de Capitala Culturala Europeana 2021.

Academia de Muzica, fara sediu de 100 de ani

Vasile Jucan a afirmat ca atat Academia de Muzica Gheorghe Dima cat si Filarmonica din Cluj nu au avut sediu propriu de 100 de ani. In ultimii ani, santierul abandonat din Manastur al Spitalului Regional de Urgenta a avut ca destinatie viitorul sediu al Academiei de Muzica, idee la care s-a renuntat ulterior si a fost inlocuita cu cererea pentru terenul de pe B-dul 21 Decembrie, solicitarea fi ind aprobata de Consiliul Local, in toamna anului trecut.

vaal arhitectura filarmonica vasile jucan ministerul educatiei
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1063 (s) | 35 queries | Mysql time :0.020814 (s)

loading...