Elena Basescu, fiica cea mica a precedentului presedinte al Romaniei, lasa sa se inteleaga ca ar fi interesata sa se reintoarca in politica. EBA a postat pe contul sau de Facebook o imagine in care apare alaturi de presedintele PMP, Eugen Tomac, la inaugurarea sediului organizatiei partidului din sectorul 6.

”Am participat la inaugurarea sediului PMP Sector 6 din Bulevardul Timisoara Nr. 27A. Alaturi de mine au fost presedintele partidului, europarlamentarul Eugen Tomac, presedintele executiv, deputatul Marius Pascan, deputatul de Bucuresti Sebastian Moise, senatoarea de Maramures, doamna Severica Rodica Covaciu, deputatul de Maramures Adrian Todoran si presedintele organizatiei judetene Ilfov, Rizia Tudorache. Gazda noastra a fost Stefan Florescu, viitorul primar al Sectorului 6”, a scris Elena Basescu pe Facebook.

Ea crede ca PMP are potentialul de a deveni un partid important pe scena politica. ”Sunt foarte optimista ca PMP se va consolida si va reusi sa-si atinga potentialul pe care il are. Iar asta se va vedea inclusiv la alegerile prezidentiale din 10 si 24 noiembrie”, a mai scris fiica fondatorului PMP.

Elena Basescu a obtinut prima functie politica importanta in 2008, cand a fost aleasa in functia de secretar general al PDL. In 2009, a candidat la alegerile pentru Parlamentul European din postura de independent pentru a pune capat criticilor legate de faptul ca si-ar datora ascensiunea lui Traian Basescu, pe atunci sef al statului.

EBA a fost primul politician roman care a castigat un mandat de europarlamentar din postura de independent, dar s-a reinscris imediat in PDL. Dupa secesiunea aripii Udrea din PDL, in 2014, a devenit membru al PMP, dar s-a tinut departe de actiunile politice ale acestui partid. Cea mai recenta activitate in domeniul politicii a fost o postare din mai 2014 cand a anuntat ca va vota, la alegerile europarlamentare, lista PMP, lista deschisa chiar de catre tatal ei.

coral