News Flash:

Editia din acest an, cea mai spectaculoasa de pana acum a festivalului Electric Castle.FOTO

17 Iulie 2017
442 Vizualizari | 0 Comentarii
Electric Castle 2017 4

Peste 41.000 de oameni au fost prezenti duminica, in ultima zi a festivalului Electric Castle, pe domeniile castelului Banffy, langa Cluj-Napoca. TrentemØller, Franz Ferdinand si Deadmau5 au pus in scena adevarate spectacole in care muzica si efectele vizuale s-au completat la perfectie


41.000 de oameni au spus „da" invitatiei de a petrece o ultima seara la Bontida, in fata celor 9 scene, iar artistii au facut din aceasta punctul culminant al celei mai ample, diverse si spectaculoase editii din istoria Electric Castle. Fie ca a fost vorba de muzica electronica, de rock, jazz sau reggae, sau de muzica simfonica oferita de orchestra Operei Maghiare din Cluj, publicul a vazut artisti determinati sa ofere cea mai buna experienta posibila celor din fata scenei.


Unul din headlinerii ultimei zile, Anders TrentemØller, spunea ca la Electric Castle aduce cea mai buna versiune a show-ului trupei: „Muzica sincera e vie, evolueaza, creste, se schimba de la concert la concert. Anul acesta, am avut... nici nu mai stiu, 50, 60 de show-uri, a fost un an foarte plin, iar in tot acest timp melodiile au crescut, au evoluat pana sa ajungem aici, la castel". Cariera lui TrentemØller a inceput pe cand avea 2-3 ani: oalele si paharele din casa i-au servit de instrumente muzicale, la 11 ani scria musical-uri pentru trupa de teatru a scolii, iar aceasta evolutie naturala a dus la succesul international si la prezenta la Electric Castle pe baza unui principiu simplu, pe care il recomanda si artistilor care incearca astazi sa se afirme: „E plin de binevoitori care iti vor da sfaturi si iti vor spune ce-i la moda, dar trebuie sa creezi pentru tine, sa crezi in ceea ce canti, sa simti. Prima regula: sa crezi in instinctul tau si sa faci muzica fiindca nu te poti opri din facut muzica" - un mesaj in deplin acord cu Electric Castle, un festival nascut din pura pasiune.


Provocarea serii pentru participanti a fost sa reuseasca sa acopere in timp record mai multe scene, pentru ca in timp ce YoungR reusea un super show in Hangar, Franz Ferdinand isi deschidea concertul pe scena principala cu unul din cele mai cunoscute piese din repertoriu. Pentru a nu rata unul din putinele concerte ale britanicilor din acest an, public de pe intreg continentul a ajuns la Bontida, dar a meritat orice efort: Franz Ferdinand a sunat excelent. Deadmau5 a avut un show in care potentialul led-urilor 8k a fost folosit la maxim.


Iar daca editia cu numarul 5 a stabilit noi recorduri de participare, acest lucru a insemnat si eforturi-record pentru organizarea unui eveniment de asemenea amploare. Recordul de public, anticipat de organizatori, a fost sustinut prin eforturi logistice fara precedent. La capitolul transport, 60 de autobuze au facut 300 de ture Cluj-Napoca - Bontida in fiecare zi, iar orice tren care trecea prin gara Bontida a avut si oprire aici, indiferent de rang. Organizatorii si-au numarat si pasii facuti in festival, recordul final apartinand unui om din echipa ce a reusit sa parcurga in festival distanta Cluj-Oradea.
electric castle


Suprafata de peste 220 mii metri patrati a festivalului a impus amenajari impresionante. Pentru conditii cat mai bune indiferent de vreme - si pentru ca distractia sa continue „rain or shine" - pe teritoriul festivalului au fost folosite 200 de tone de pietris, 70 de metri de scoarta de copac si 20 de mii de pavaje tip portafloor. Pentru a asigura comunicarea in timpul festivalului si buna functionare a echipamentelor, echipa tehnica a intins 25 de kilometri de fibra optica si cablu UTP.


Un semn al ritmului in care a crescut festivalul este marimea scenelor: la aceasta editie, scena principala a insemnat o constructie cu deschidere de 80 de metri liniari, cu 600 de metri patrati de ecrane care au „imbratisat" publicul si i-au ajutat pe toti cei din public sa ajunga cat mai aproape de artisti, oferind in acelasi timp un generos spatiu de desfasurare vizualurilor special pregatite de artisti pentru publicul „electric". Trei tiruri au fost necesare pentru a transporta echipamentele de sunet doar pentru aceasta scena, o incarcatura de aproape 500.000 de wati.


Pentru a compensa consumul de energie necesar unei asemenea desfasurari de forte, Electric Castle si-a propus sa ajunga un festival „zero waste", iar participantii s-au aratat doritori sa se implice si au raspuns pozitiv invitatiei de a proteja mediul si domeniile superbului castel Banffy. Bilantul este unul care confirma aceasta evolutie: 85% din deseuri au fost colectate selectiv multumita unei echipe de 100 de oameni care s-a ocupat doar de strangerea si sortarea lor.


Mai ramane de spus un singur lucru: ultimul autobuz pleaca din Bontida spre Cluj astazi, la ora 13, cel mai probabil plin de oameni care asteapta un singur lucru: editia Electric Castle 2018.


 



Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Electric_Castle_2017_1_
electric castle 2017 show festival
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1035 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012871 (s)