News Flash:

Editorial Felix Martian: Copiii apartin parintilor

19 Ianuarie 2016
482 Vizualizari | 0 Comentarii
Protest Bodnariu

Mi-am supraevaluat echilibrul interior si controlul asupra supapelor care-mi dozeaza sentimentele. Nu eram pregatit pentru inca o lovitura. Cautand sa fiu la curent cu evolutia dramei familiei Bodnariu, am intalnit aceasta afirmatie mai mult decat socanta: Copiii apartin Statului.


Ludovic al XIV-lea, Le Roi Soleil, a spus: „L'Etat c'est moi!". Statul sunt eu. Dar pe el il folosim doar ca exemplu de absolutism monarhic. Care este, totusi, rolul Statului in democratia contemporana?


Ca un sistem face o astfel de afirmatie, nu e surprinzator, pentru ca diavolul poate sa spuna orice. Surpinzator, dureros, sfasietor e faptul ca sunt oameni care imbratiseaza astfel de idei. Cui apartin copiii?


Toate razboaiele care au insangerat filele istoriei au pornit de la proprietate. De la incalcarea si apararea ei. Oamenii au avut dintotdeauna un puternic sentiment al proprietatii. Astazi vorbim tot mai mult de „proprietate intelectuala". Proprietate aparata de lege prin „drept de autor", „marca inregistrata", „brevet de inventie".


Potrivit acestei legi, un condeier poate sa spuna: „Bucura-te de scriitura mea, sau critic-o, dar asta e ceea ce am putut eu sa transmit din ceea ce simt. Apropie-te de ea, citeste, dar lasa lucrurile asa cum sunt. Sunt metaforele mele. si virgulele mele. E semnatura mea, e parte din mine".
„Lasa-ti urechile mangaiate de muzica mea", spune compozitorul. "Dar lasa diezii la locul lor. si bemolii. Vrei altceva, cauta in alta parte. Aceasta-i muzica mea, semnata de mine."


Atitudini similare pot avea plasticienii, actorii si toti ceilalti. Sunt proprietarii a ceea ce au creat si-si ofera creatia spre folosul celorlalti. Dar le apartine. Cu semnatura.
Tuturor ni se pare normal ca proprietatea sa fie aparata in felul acesta. si acum apare absurdul. Statul imi apara semnatura prin lege, dar se face stapan pe ceea ce am creat ca viata din viata. Pe ceea ce am semnat cu adeneul meu unic.


Copiii apartin statului? Se pare ca asa stau lucrurile


In unele tari, si oamenii resimt dureros asta. si pentru ca aceste tari sunt „mai civilizate", se gasesc unii care sa le dea nota mare pentru tot ce fac. Sau bulina favorabila.


De ce nu intelegem, oare, ca „civilizatie" nu inseamna doar autostrazi si supermarketuri. Ca inseamna si spiritualitate si relatii interumane.
Intre omul care-si arunca neglijent pe jos ambalajul de la inghetata, dar imi raspunde cu ochi luminosi si zambet larg cand il salut cu „Doamne-ajuta!", si super ordonatul aseptic, care priveste prin mine cu ochi albi, ca prin sticla, il prefer pe primul. Este mai uman, iar la problema ghemotocului de hartie se mai poate umbla, cu sanse mari de rezolvare. Pe celalalt, insa, nu-l mai incalzesti nici cu napalm.


Civilizatie nordica? Or fi avand de toate, dar Norvegia e fruntasa in top la sinucideri, divorturi si boli venerice.


Renunt bucuros la portia mea de autostrada, de-ar fi sa umblu numai pe drumuri forestiere, dar doresc o civilizatie in care sa-mi cresc copiii in dragoste de Dumnezeu si de semeni.
Sunt categoric impotriva abuzului asupra copiilor, dar abuzul trebuie definit in mod realist.


Cei abilitati sa intervina in sprijinul copiilor sa inteleaga unde e nevoie de ei. Pentru ca este nevoie. si saracie este.


Dar interventia acolo unde nu este nevoie, unde nu sunt nici doriti nici asteptati, este abuz. Acesta este abuz! si-atunci pe cine condamnam?


Simion Felix Martian
Vulcan, 17 ianuarie 2016


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0955 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025194 (s)

loading...