News Flash:

Edward Snowden a solicitat azil politic in 21 de tari

2 Iulie 2013
623 Vizualizari | 0 Comentarii
Edward Snowden
Fostul consultant al serviciilor de informatii americane Edward Snowden a solicitat azil politic in 21 de tari, printre care se numara Rusia, Islanda, Ecuador, Cuba, Venezuela, Brazilia, India, China, Germania si Franta.

Aceste cereri in numele lui Snowden au fost facute de Sarah Harrison, o angajata britanica a WikiLeaks, care il insoteste pe fugar din data de 23 iunie, cand Snowden a parasit Hong Kong-ul unde se ascundea dupa ce a demascat programul de supraveghere electronica al guvernului SUA, cu destinatia Moscova, capitala rusa ce urma sa devina doar un punct de tranzit spre o alta destinatie, dar unde se afla si astazi.

"Cererile de azil au fost predate unui responsabil al Serviciului consular rus de pe aeroportul Seremetievo luni seara tarziu", potrivit unui comunicat postat pe WikiLeaks. "Documentele evidentiaza riscurile de persecutie cu care se confrunta Snowden in Statele Unite si Consulatul rus a inceput sa le distribuie unor ambasade la Moscova", se mentioneaza in declaratia amintita.

Cereri de azil in numele lui Snowden au fost trimise catre Austria, Bolivia, Finlanda, Italia, Irlanda, Olanda, Nicaragua, Norvegia, Polonia, Spania si Elvetia, conform sursei amintite.

Fostul asistent tehnic al CIA l-a acuzat luni pe presedintele Barack Obama ca "exercita presiuni asupra liderilor" acelor tari carora le-a solicitat protectia. In special, el l-a acuzat pe Obama ca i-a ordonat vicepresedintelui sau, Joe Biden, sa exercite presiuni asupra conducatorilor statelor pe langa care a cerut azil cu scopul de a obtine extradarea sa.

In acelasi timp, Snowden i-a trimis o scrisoare presedintelui Ecuadorului, Rafael Correa, caruia i-a multumit pentru sprijin si pentru ca a refuzat extradarea sa. Intr-un interviu, Correa a confirmat luni ca vicepresedintele american i-a cerut la sfarsitul saptamanii trecute sa respinga cererea de azil politic din partea acestuia.

Dupa cum au relatat mai multe media ruse, Snowden a cerut azil politic in Rusia. Fostul asistent tehnic al CIA a depus o cerere de azil politic in Rusia, a declarat luni seara consulul de serviciu de la Consulatul rus de pe aeroportul international Seremetievo, Kim Sevcenko, citat de Interfax.

Dmitri Peskov, purtator de cuvant al presedintelui Vladimir Putin, s-a abtinut de la orice fel de comentariu in legatura cu acest subiect, dupa cum remarca agentia de presa mentionata.

edward snowden azil politic sarah harrison wikileaks
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1207 (s) | 23 queries | Mysql time :0.030416 (s)