News Flash:

Elena Udrea vrea sa scrie o carte despre cele "72 de zile in catuse"

15 Mai 2015
449 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Udrea a declarat, vineri, dupa ce a iesit de la Instanta Suprema unde a fost audiata in dosarul "Gala Bute", in care a fost trimisa in judecata de DNA, ca vrea sa scrie o carte despre cele 72 de zile petrecute in arest preventiv.

Ea a spus ca vrea sa povesteasca despre conditiile inumane din arestul preventiv, "intr-o camera de 9 metri patrati".

"M-am gandit sa scriu o carte despre cele 72 de zile in catuse, care sa numeasca exact asa. Am gandit doar un sumar pentru carte. Nu este vorba de un om politic, este vorba de oricine poate ajunge acolo si traieste o drama.

Conditiile sunt inumane, de aceea si atat de multe condamnari la CEDO. Foarte multi cred ca daca ajungi acolo trebuie sa fii schingiuit, este o mentalitate de ev mediu. Cand iesi de acolo cel mai sigur iesi un om bolnav. Pedeapsa este privarea de libertate si nu umilirea sau imbolnavirea cuiva", a declarat Udrea.

Fostul ministru a mai spus ca oricine ajunge acolo se poate impolnavi de afectiuni ale coloanei.

"Intr-o camera de 9 metri patrati nu ai cum sa stai decat fie in picioare, fie intins pe pat. Dupa luni de zile de stat in aceste conditii mergi cu greu si te imbolnavesti de afectiuni ale coloanei", a mai afirmat Udrea.

Fostul ministru a mai precizat ca va face o plangere la CEDO privind arestul preventiv.


"Deja prin avocati am scris, inca din arest, continutul plangerii, urmeaza sa fie incadrata juridic si apoi depusa. CEDO are o decizie din 27 aprilie care statueaza definitiv ca te poti apara prin a vorbi public de abuzurile statului impotruiva cetateanului", a spus Udrea.

Totodata, ea a precizat ca din pacate multi nu vad adevarul (in dosarele sale - n.red.) din cauza tocurilor sale.

"Se vorbeste de 10-11 ani numai despre asta (vestimentatia sa - n.r.) si cred ca am facut in politica lucruri mai bune, mai rele, mult importante decat felul in care ma imbrac. Din pacate multi nu vad adevarul din cauza tocurilor mele", a mai spus Udrea.

Intrebata daca chiar are de gand sa ramana in politica, asa cum a declarat in momentul in care a fost eliberata din inchisoare, Elena Udrea a declarat ca da, dar nu acum.

"Nu am zis ca de azi fac din nou politica, ci ca imi doresc ca si pe mai departe sa continui sa activez in politica. Cred ca este nevoie de oameni care sa aiba curaj, sa isi asume sa schimbe ceea ce e de schimbat in aceasta tara", a spus Udrea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

arestul preventiv cedo
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1266 (s) | 23 queries | Mysql time :0.030645 (s)