News Flash:

Emil Boc: clujenii nu pot fi groapa de gunoi pentru tot judetul

25 Aprilie 2013
863 Vizualizari | 0 Comentarii
Emil Boc
Primarul Emil Boc a cerut primariilor din judetul Cluj care isi depoziteaza gunoaiele la Cluj-Napoca sa se implice si sa caute terenuri unde sa fie depozitate temporar deseurile pana la realizarea primei celule din viitorul centru integrat de depozitare al deseurilor. Boc i-a indemnat pe primarii din judet, pe presedintele Consiliului Judetean Cluj, dar si pe prefectul Clujului sa gaseasca solutii temporare.

“In 2010, dupa ce s-a luat decizia cu Uniunea Europeana de inchidere pe 16 iulie a rampelor, Primaria a intrebat Consiliul Judetean, in calitate de gestionar al sistemului integrat, unde se duc gunoaiele dupa data de 16 iulie 2010. Raspunsul Consiliului Judetean, pe care il avem scris, a fost acela ca se duc intr-o zona limitrofa vechii rampe care se inchide, cu acelasi operator economic care desfasoara activitatea. Noi am procedat in consecinta si acolo unde a fost rampa, pe o zona limitrofa, pentru ca nu se putea autoriza alta noua, s-au dus in continuarea gunoaiele potrivit instructiunilor date de Consiliului Judetean. Din neferice azi, sunt doua probleme mare: prima, Consiliul Judetean trebuia ca in 15 aprilie 2013 sa dea in folosinta prima celula pentru gunoaie. Acea celula nu a fost gata. Nu vreau sa dau eu explicatii de ce, pentru ca este treaba Consiliului Judetean. Daca acea celula era gata, astazi nu mai discutam de gunoaie, problema era rezolvata”, spune Emil Boc.

„A doua problema este cea legata de faptul ca noi avem acolo spatiu pentru a depozita gunoaie de pe teritoriul Clujului. Necazul este ca din iulie 2013, toate gunoaiele din intreg judetul, cu exceptia Dejului, sunt aduse la Cluj. Deci, eu cred ca este treaba si a altor autoritati, si a altor primarii, si a Prefecturii, si a Consiliului Judetean sa caute teren pentru celelalte localitati care aduc gunoaie la cluj. Daca numai Clujul ar depozita acolo nu am avea probleme pana cand s-ar da in folosinta noua celula. Sa speram ca la sfarsitul anului, asa cum a promis domnul Uioreanu (n.r. presedintele Consiliului Judetean Cluj). Daca se dadea drumul acuma, problema era inchisa si nu mai discutam despre acest subiect. De aceea, eu adresez invitatia si prefectului si Consiliului Judetean si celorlalti primari sa caute teren in zona limitrofa actualei rampe sau a rampelor care s-au inchis pentru ca doar acolo se mai pot pune gunoaie potrivit dispozitiilor legale cu caracter temporar”, a mai precizat Boc.

Viitorul depozit nu are proprietatea terenului

Consiliul Local al comunei Feleacu a aprobat inchirierea unei suprafete de 60 ha de teren catre Consiliul Judetean Cluj la pretul de 1,2 euro/mp. Administratia judeteana a refuzat sa se prezinte la negocieri, mentionand ca terenul ar trebui sa fie cedat in mod gratuit, data fiind criza depozitarii deseurilor din judet. Viceprimarul Jakabffy Barna a spus ca o asemenea suprafata de teren nu va fi cedata niciodata in mod gratuit catre CJ Cluj.

“De asemenea, trag un semnal de alarma foarte serios Consiliului Judetean sa rezolve problema cu Feleacu pentru ca viitorul depozit nu are proprietarea terenului, pentru ca acel teren este al comunei Feleacu si am inteles din discutii ca nici nu doresc cei din Feleacu sa predea terenul. Pentru clujeni am facut tot ce ne-a stat in putinta, am pus la dispozitie teren pentru operatorul rampei. Prefectura si Consiliul Judetean trebuie sa-si asume si ei responsabilitati si sa puna la dispozitie teren in alta parte pentru ca nu pot fi clujenii groapa de gunoi pentru intreg judet in momentul de fata”, a conchis Boc.

Presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a precizat ca Primaria Feleacu nu va obtine niciun ban pe terenul pe care se construieste viitorul depozit.

“Noi am avut un contract in care se specifica ca nu trebuia platit nimic, Primaria Feleacu contribuia cu acest teren pentru aceasta contructie. Faptul ca consilierii locali sau primarul s-au razgandit peste noapte, asta sigur denota si un pic de neseriozitate. Vom analiza si vom gasi solutii. Oricum nu va fi solutia pe care ei o propun. Este o investitie care intereseaza tot judetul. Noi nu vom fi de acord cu nicio modificare, nu noi am facut aceast intelegere. Am mostenit acest contract. Este o dorinta a lor de castig”, a precizat Uioreanu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

cluj prefectul clujului uniunea europeana consiliul local feleacu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0772 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011899 (s)