Continuă drama prin care trece familia ai cărei copii au fost victimele cumplitului accident rutier, care a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea clujeană Cămărașu.

Potrivit surselor BZC, unul dintre copilașii loviți în plin de către șoferul neatent și-a pierdut viața, în cursul serii de sâmbătă spre duminică, într-un spital. Este vorba despre cel mai mic dintre cei, doi, băiețelul în vârstă de 6 ani.

Familia este cumplit îndurerată și cere să i se facă dreptate, chiar dacă tragedia este impisibil de imaginat.

Reamintim cititorilor faptul că, la data de 31 ianuarie, un groaznic accident de circulație, soldat cu rănirea gravă a doi copii cu vârsta de aproximativ 10-12 ani, a avut loc vineri seara la Cămărașu, în județul Cluj. O mașină implicată într-o coliziune i-a lovit pe cei doi copii, aflați pe marginea drumului.

La locul accidentului a intervenit în urma apelului la 112 o autospecială cu modul de descarcerare și trei echipaje SMURD.

Din primele informații, cei doi copii sunt în stare gravă. Pentru unul dintre ei s-au început manevrele de resuscitare.

Un autovehicul ar fi efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu mașina pe care o depășea. Aceasta intenționa să intre într-o curte, din impact, cea care depășea a ajuns pe sensul opus, unde a lovit ceoi doi copii, care se aflau pe acostamentul neconsolidat.

coral