News Flash:

Horea Uioreanu si Ioan Bene, achitati de Inalta Curte. DOCUMENT

16 Octombrie 2018
3428 Vizualizari | 0 Comentarii
c1200x630 Horea Uioreanu

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a admis recursul in casatie formulat de catre Horea Uioreanu, fostul presedinte al Cj Cluj, si celebrul om de afaceri Ioan Bene, dispunand achitarea acestora cu privire la infractiunea de tentativa la spalare de bani.

Ca urmare a admiterii recursului, cuantumurile pedepselor aplicate celor doi au fost diminuate. Cu alte cuvinte, ICCJ a validat apararile celor doi inculpati, sustinute in fata Curtii de Apel Cluj. Horararea este definitiva

Solutia pe scurt:

Admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Uioreanu Horea Dorin şi Bene Ioan împotriva deciziei penale nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 3627/117/2014. Casasează, în parte, numai în ceea ce-i prive?te pe inculpa?ii Uioreanu Horea Dorin şi Bene Ioan, decizia penală mai sus-men?ionată ?i sentin?a penală nr. 173 din 12 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Cluj şi, rejudecând: 1). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate prin decizia mai sus-menţionată inculpatului Uioreanu Horea Dorin, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - sporul de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicat conform art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal; - 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de complicitate la spălare de bani prev. de art. 32 rap. la art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art.29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002; - 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale); - 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (10 acte materiale); - 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material); - 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal. Conform art.16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită inculpatul Uioreanu Horea Dorin pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 32 Cod penal rap. la art.29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002. În temeiul art. 38 alin.1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b şi art. 45 alin. 3 Cod penal, contope?te pedepsele de: - 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale); - 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (10 acte materiale); - 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1 act material); - 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal, ?i dispune ca inculpatul Uioreanu Horea Dorin să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 7 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, adică 2 ani şi 3 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 4 ani, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată prin decizia mai sus-menţionată inculpatului Bene Ioan, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - sporul de 8 luni închisoare aplicat conform art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal; - 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 32 rap. la art.29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002; - 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale); - 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal. Conform art.16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită inculpatul Bene Ioan pentru tentativă la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 32 rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal ?i art. 45 alin. 1 Cod penal, contope?te pedepsele de: - 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale); - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal în forma participaţiei improprii prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal, ?i dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, adică 2 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei mai sus-menţionate. II. Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul Petran Ioan împotriva deciziei penale nr. 170/A din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 3627/117/2014. Cheltuielile judiciare determinate de solu?ionarea recursurilor în casa?ie formulate de inculpa?ii Uioreanu Horea Dorin şi Bene Ioan rămân în sarcina statului. Obligă recurentul inculpat Petran Ioan la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat Bene Ioan, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului ?i se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 octombrie 2018.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

horea uioreanu ioan bene inalca curte achitare
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1399 (s) | 32 queries | Mysql time :0.022241 (s)