News Flash:

Farmec isi extinde reteaua de distributie printr-un nou spatiu logistic in Dolj

17 Noiembrie 2016
1120 Vizualizari | 0 Comentarii
Depozit Farmec

Farmec, cel mai mare producator roman de produse cosmetice, isi extinde si modernizeaza reteaua de distributie in tara, prin inaugurarea unui nou spatiu logistic in Dolj. Acesta va fi destinat stocarii si distributiei celor peste 400 de produse din portofoliul Farmec, deservind judetele Dolj, Olt, Gorj si Mehedinti.

Noul punct logistic este amplasat la doar 13 kilometri de Craiova, in localitatea Carcea, pe Str. Silozului, nr. 30, in Complex Cassia Parc, ansamblu destinat spatiilor de depozitare industriale. Spatiul logistic Farmec are o suprafata totala de 276 de metri patrati, fiind considerabil mai mare fata de cel anterior. Dotat cu echipamente moderne, locul intruneste toate conditiile de depozitare obligatorii, la cele mai inalte standarde, in conformitate cu normativele actuale.

Extinderea depozitului Farmec a fost determinata atat de cresterea vanzarilor, cat si de interesul crescut al romanilor fata de produsele companiei. In ultimul an, producatorul clujean a inregistrat o medie de 16.000 de clienti pe luna in magazinele sale, iar acest pas important al Farmec pe zona de sud a tarii face parte din strategia anuala de dezvoltare si implementare a celor mai performante solutii tehnologice si logistice, in acord cu cresterea cifrei de afaceri si a notorietatii in randul consumatorilor.

"Farmec este, in continuare, cel mai mare producator local de cosmetice, facand cu succes concurenta brandurilor internationale de prestigiu. Lansam produse noi in fiecare an, iar interesul consumatorilor pentru brandurile noastre se afla pe o permanenta panta ascendenta. Vanzarile au crescut pentru toate categoriile, atat in comertul traditional, comertul modern, in magazinele de brand, cat si in magazinul online. Astfel, nevoia de extindere este una fireasca, iar investitiile pe acest segment reflecta strategia solida de business. Obiectivul nostru principal este consolidarea la nivel national a propriei retele de distributie, atat prin deschiderea de noi magazine si puncte logistice, precum si prin modernizarea celor existente. Analizam continuu nevoia de aprovizionare la nivel regional, dar si national, avand ca obiectiv acoperirea nationala, pentru a le putea oferi clientilor nostri produsele noastre, in cel mai scurt timp", a declarat Mircea Turdean, Director General al companiei Farmec.

Cele peste 400 de tipuri de produse din portofoliul Farmec sunt prezente in 24.000 de magazine şi farmacii din Romania, acoperind astfel un sfert din tot ce inseamna comert alimentar şi farmacii. Comertul traditional numara aproximativ 17.000 de clienti, in timp ce magazinul online a inregistrat, in ultimul an, vanzari de peste 1 milion de euro.

Farmec detine in prezent 10 spatii logistice ample in Timisoara, Cluj, Baia Mare, Craiova, Pitesti, Bucuresti, Constanta, Focsani, Iasi, Brasov, iar magazinele sunt localizate in 9 orase: Cluj, Arad, Timisoara, Targu-Mures, Sibiu, Constanta si Bucuresti.

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

poza_depozit_2
farmec depozit dolj spatiu logistic mircea turdean
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1098 (s) | 32 queries | Mysql time :0.036485 (s)