News Flash:

Femeia ca obiect sexual, bate in Romania femeia de cariera

24 Iunie 2014
657 Vizualizari | 0 Comentarii
In anul 2008 am asistat de aproape la campania interna pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat, pentru Casa Alba. A fost un adevarat spectacol, o lupta cel putin la fel de apriga ca cea dintre competitorii finali pentru presedintia SUA.  In fond era vorba despre o semifinala, „jucata” intre cei mai bine clasati doi competitori. Sondajele spuneau ca oricare dintre democrati ajungeau sa candideze ar fi castigat. Cu toate astea numai un candidat al partidului Democrat s-a prezentat in fata electoratului. In Romania mai mult ca sigur ca cel care nu ar fi fost nominalizat isi facea alt partid ca sa poata candida la randul sau. Urmarind atunci, din SUA, campania electorala, discursurile si intalnirile celor doi candidati cu sustinatorii, am devenit foarte curios sa aflu daca America este mai mult rasista sau mai mult misogina.

In batalie erau implicati, cetateanul de culoare, Barack Obama si Hillary Clinton, sotia fostului presedinte Bill Clinton. Americanii au demonstrat ca sunt mai mult misogini decat rasisti si Hillary Clinton, chiar daca dupa parerea mea avea un program mai bun, nu a ajuns sa candideze pentru Casa Alba. A ramas insa langa partid, langa contracandidatul ei, Barack Obama sustinandu-l pe acesta in campania electorala si apoi in primul mandat prezidential din postura de Secretar de Stat a Statelor Unite ale Americii, intregind garnitura celebra de femei care au ocupat aceasta functie dupa Madeline Albright si Condoleezza Rice. Orice alta atitudine ar fi scos-o pe Hillary Clinton din viata politica, pentru ca vointa electoratului este singura de care se tine seama intr-o tara cu adevarat democratica, cum sunt SUA.

Dincolo de ocean, in „Romanistanmisoginia atinge cote si mai ridicate decat in SUA. Pe langa neincrederea in femei, si conceptia conform careia „muierea trebuie sa stea la cratita” exista si o mare doza de nesimtire si rautate absolut gratuita din partea opiniei publice, la adresa oricarei femei care incearca sa-si construiasca o cariera politica. Orice persoana de sex feminin care are succes in politica este imediat catalogata ca fiind „curva” si succesul ei va fi legat indubitabil de un lung sir de amanti cu influenta. Femeia ca obiect sexual, bate in Romania femeia de cariera. Poate pentru ca multe femei se complac in aceasta situatie sau poate pentru ca multi barbati profita de pozitia lor influenta pentru a pune presiune pe „sexul frumos”.

Atacurile din ultima vreme la adresa Elenei Udrea sunt josnice si absolut gratuite, in conditiile in care mai mult decat evident ea nu poate reprezenta un pericol la adresa niciunui candidat „mascul” la Presedintia Romaniei. Este evident ca povestile infecte preluate din zona barfelor de publicatii inregimentate evident in zona anti basesciana  nu au alt scop decat decredibilizarea unei voci care spune lucrurilor pe nume. Acelei voci care in momentul in care a prezentat biletul trimis de Tariceanu lui Basescu pentru a-l ajuta pe Patriciu in fata justitiei, a dat practic semnalul inceperii luptei anticoruptie. Daca stam sa analizam de unde vin acuzatiile la adresa Elenei Udrea observam ca sunt strans legate de oameni care la randul lor fac jocurile mai degraba ale cercurilor de interese rusesti decat a celor occidentale. Fosti activisti PCR sau UTC, fosti gazetari comunisti, reinventati de securitate, pusi sa faca opozitie si folositi acum ca agenti de influenta impotriva politicienilor cu orientare pro occidentala, din categoria carora fac parte atat Traian Basescu cat si Elena Udrea.

In SUA nimeni nu a banuit ca intre Bush si Condoleezza Rice ar fi existat o relatie neprincipiala. In Romania, influentati de o presa misogina, o mare parte din populatie ar baga mana in foc ca Udrea este Amanta lui Basescu. Nimeni nu a putut proba aceasta legatura, dar toti vorbesc despre ea cu oarecare invidie masculina la adresa presedintelui si cu multa, foarte multa frustrare. Pana la urma cu siguranta exista o legatura intre Udrea si Rice. Sunt convins ca Seful Administratiei Prezidentiale, de la Bucuresti nu este numit fara „binecuvantarea” partenerilor strategici ai Romaniei si in special al USA. Si Elena Udrea a avut cu siguranta acordul administratiei americane tot asa cum, Corina Cretu, acum europarlamentar dar fost omolog al Elenei Udrea in administratia Iliescu o fi avut un „haraso” de la Kremlin. Desi despre ea nu s-au auzit povesti, ori pentru ca Iliescu era mai putin potent ori doamna Nina mai vigilenta.

partidului democrat barack obama hillary clinton bill clinton
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0751 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011607 (s)