News Flash:

Festivalul SoNoRo, ajunge la Cluj intr-o editie aniversara

4 Noiembrie 2015
561 Vizualizari | 1 Comentarii
SoNoRo
Cea de-a zecea editie a festivalului SoNoRo a inceput la sfarsitul saptamanii trecute la Bucuresti si ajunge la Cluj-Napoca in perioada 13-15 noiembrie. Editia aniversara cuprinde 18 concerte, sustinute la Bucuresti, Arad, Cluj-Napoca si Bistrita, cu piese atent selectate, inspirate de taramul viselor si al visurilor, si titluri sugestive, precum: "Journal of Dreams", "The Night Vision", "The Dreamers", "Il Sogno", "Spoken Dreams", "Mozart: Radiography of Dreams".

 „In cei zece ani de existenta ai Festivalului SoNoRo am visat si imaginat, am interpretat si impartit cu dumneavoastra multe lucruri, idei sau imbolduri, artistice, personale, intense si iesite din comun. Am mizat pe parteneriate pe termen lung, care au la baza incredere, calitate, punctualitate si promisiuni respectate, si pe faptul ca toate partile implicate au de castigat, ca putem aduce drept garantie calitatea artistica si organizatorica. Rezultatul inseamna o decada de muzica buna, alaturi de prieteni vechi si noi. Marele poet mexican Octavio Paz remarca cu intelepciune: «Meritati-va visul!» Si noi vom face totul pentru a ni-l merita, transformand SoNoRo The Dreamers in doua saptamani magice si incantatoare. Fiti alaturi de noi in aceasta lume de vis!", este mesajul transmis melomanilor de Razvan Popovici, directorul SoNoRo, si Diana Ketler, directorul artistic al festivalului.



Peste 35 de artisti internationali, muzicieni binecunoscuti publicului SoNoRo si membri de renume ai elitei muzicale europene, vor lua parte anul acesta la festival: pianistul Konstantin Lifschitz, violonistii Gilles Apap, Philippe Graffin, Anna-Liisa Bezrodny, Marc Bouchov, Alissa Margulis, Daniel Rowland, violoncelistii Alexander Bouzlov, Alexander Chaushian, Jan-Erik Gustaffson, clarinetistul Michel Lethiec, acordeonistul Srdjan Vukasinovic, duo-ul Lucian Ban si Mat Maneri, Cvartetul Casal si orchestra elvetiana Chaarts.


Editia aniversara a debutat vineri seara in Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, Bucuresti, cu un program care a inclus lucrari din Franz Schubert, Gabriel Fauré si George Enescu. In capitala, concertele ajung in ARCUB - Gabroveni, The Ark, Palatul Bragadiru, Institutul Cultural Roman, Muzeul National de Arta al Romaniei, Ateneul Roman, Palatul Cercului Militar National si Catedrala Sfantul Iosif.


Dupa un popas la Arad, SoNoRo va ajunge la Cluj-Napoca in 13 noiembrie, cu salonul muzical „Journal of Dreams". Sambata, 14 noiembrie, de la ora 19.00, melomanii sunt asteptati la Biserica Reformata Calvina (str. Mihail Kogalniceanu nr. 21), pentru „White Night". Alissa Margulis, Philippe Graffin & Anna-Liisa Bezrodny (vioara), Christian Nas & Razvan Popovici (viola), Jan-Erik Gustaffson & Valentin Radutiu (violoncel) le-au pregatit un program bogat: Peteris Vasks (1946) - Cvartet de coarde nr. 4 (1999) - I. Elegie; Piotr Ilici Ceaikovski - Andante Cantabile din cvartetul nr. 1, op.11; Anton Arensky (1861-1906) - Cvartet pentru vioara, viola si doua violoncele, op. 35; Arvo Pärt (*1935)- Summa. Accesul este gratuit.


Duminica, 15 noiembrie, de la ora 11.00, Turnul Croitorilor gazduieste „In the beginning", unde se vor auzi Franz Schubert (1797-1828) - Uvertura pentru cvintet de coarde D13; Jean Sibelius (1865-1957) - Trio de coarde in sol minor, JS 210; Ludwig van Beethoven (1770-1827) - Trio de coarde in sol major, op. 9, nr. 1. Si la acest concert, accesul este gratuit.


Tot duminica, de la ora 19.00, sala Auditorium Maximum a Universitatii „Babes-Bolyai" gazduieste „SoNoRo The Dreamers la Cluj-Napoca", care include in program Gustav Mahler (1860-1911) - Cvartet cu pian in la minor; Arnold Schönberg (1874-1951) - Verklärte Nacht / Noaptea Transfigurata, op. 4; Johannes Brahms (1833-1897) - Cvintet cu pian in fa minor, op. 34. Interpreti: Diana Ketler (pian); Alissa Margulis, Philippe Graffin & Anna-Liisa Bezrodny (vioara); Christian Nas & Razvan Popovici (viola); Jan-Erik Gustaffson & Valentin Radutiu (violoncel). Pentru acest concert, biletele costa 20 de lei (pret intreg), respectiv 10 lei (pret redus - pentru elevi, studenti, pensionari).


Clujul constituie un punct important in agenda festivalului: pe langa concertele de aici, SoNoRo continua si in 2015 colaborarea cu Universitatea de Arta si Design (UAD) Cluj-Napoca, ce inseamna producerea unor obiecte unicat, de colectie, inspirate de atmosfera si vizualul festivalului. Produsele sunt disponibile la vanzare la toate concertele SoNoRo.


A X-a editie a festivalului prilejuieste si lansarea unui nou album, „Lived and Dreamed", avandu-i ca protagonisti pe patru dintre membrii Ensemble Raro, ansamblul „in residence" al Festivalului SoNoRo: Diana Ketler, Alina Pogostkina, Razvan Popovici si Bernhard Naoki Hedenborg. Repertoriul include cvartetele cu pian ale lui Josef Suk si Antonín Dvořák si „Povestea" lui Leoš Janáček pentru violoncel si pian.


Festivalul SoNoRo la Cluj-Napoca este un proiect realizat cu sprijinul Primariei si Consiliului Local Cluj-Napoca si sustine candidatura orasului Cluj-Napoca la titlul de Capitala Culturala Europeana 2021.


Programul complet al festivalului SoNoRo poate fi gasit pe www.sonoro.ro, iar biletele si abonamentele sunt disponibile prin reteaua Eventim - magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Carturesti, librariile Humanitas si online, pe www.eventim.ro. Biletele se pot achizitiona si de la casele de bilete ale salilor de concert, in serile evenimentelor SoNoRo.


Înfiintat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de camera in prim planul vietii culturale romanesti si a inclus scena muzicala romaneasca intr-o retea de festivaluri europene de inalta tinuta. Pe langa parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel si Japonia, SoNoRo a concertat in  unele dintre cele mai renumite sali din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim si Carnegie Hall din New York.


Platforma culturala SoNoRo include Festivalul SoNoRo (10 ani), SoNoRo-Inteferente, programul de burse si workshop-uri pentru tineri muzicieni (9 ani), SoNoRo On Tour (8 ani), SoNoRo Arezzo (5 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale gazduite in cladiri de patrimoniu din Romania (3 ani), si SoNoRo Sofia (2 ani).


SoNoRo este membru al European Festivals Association si este un proiect cultural aflat sub Inaltul Patronaj al Presedintiei Romaniei.


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Sonoro_2
sonoro octavio paz razvan popovici diana ketler cluj-napoca
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

ldds  | #17239
Oferta noua! Bani din prima luna! 100-285 de euro lunar!
Avem nevoie imediat de oameni extrem de seriosi si care vor sa colaboreze cu noi urgent intr-o activitate part-time sau full-time, la alegere, cu castiguri rapide de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Cand doriti mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: Lazar.Daniel82@yahoo.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1102 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023459 (s)