News Flash:

Filiera romaneasca din Panama Papers. Numele mari din Romania care apar in cea mai mare scurgere de informatii

5 Aprilie 2016
407 Vizualizari | 0 Comentarii
Romania este si ea reprezentata in Panama Papers, cea mai mare scurgere de informatii din istorie despre afacerile off-shore.

Printre numele care apar in documentele casei de avocatura din Panama se gaseste si cel al omului de afaceri roman Frank Timis.

Potrivit celor de la RISE Project, Frank Timis, initiatorul afacerii Rosia Montana, a apelat si el la aceiasi avocati din Panama City pentru a incepe afacerile din Romania la mijlocul anilor '90. Tot in documentele panameze se regaseste si filiera offshore prin care este controlata o alta mina importanta de aur din Muntii Apuseni dar si alte firme active in extractia petrolului si gazelor naturale. Nimeni nu stie cat este de bogat, pentru ca si estimarile au fluctuat foarte mult. Astfel, in Top 300 Capital al celor mai bogati romani, Frank Timis ocupa in 2010 locul 7, cu o avere estimata la 600-650 milioane de euro. In anul urmator, a sarit direct pe primul loc, cu o avere aproape tripla, de 1,65 miliarde de euro. Si-a mentinut locul  si anul urmator (2012), dar in 2013 a cazut direct pe locul 20, cu doar 200 de milioane de euro.

In dosarele din "Panama Papers" apare si Corneliu Iacobov, care se afla in detentie dupa ce a fost condamnat la 7 ani de inchisoare in dosarul RAFO. Iacobov a cumparat, tot prin Mossak Fonseca, compana Ayalec Investments din Insulele Seychelles. Culmea, tranzactia ar fi avut loc in timp ce Iacobov isi astepta sentinta in dosarul Rafo, in care pana la urma a fost condamnat nu doar la inchisoare, ci si la plata unor daune de 19 milioane de lei.

Tot in Panama Papers apare firma BSG Resources, controlata de miliardarul israelian Benny Steinmetz. BSG Resources este actionar in proiectul Rosia Montana, dar compania a jucat un rol si in afacerea RAFO. Potrivit Rise Project, BSG Resources a "activat" un alt offshore din Cipru, Raglam Overseas, care la randul sau a ajuns actionar al RAFO si al rafinariei Darmanesti. Benny Steinmetz este cercetat penal de DNA in dosarul Printului Paul de Romania si pe numele sau a fost emis un mandat de arestare, ulterior revocat. Potrivit Forbes, Steinmetz are o avere estimata la 3,5 miliarde de dolari. Controleaza o firma care se ocupa cu vanzarea de diamante si o alta care are ca obiect de activitate exploatarea resurselor naturale.

De asemenea, informatiile Rise Project arata ca firma panameza Mossack Fonseca ar fi fost implicata si in scandalul Rafo Onesti (mai multe despre acest caz, intr-o investigatie "Romania, te iubesc!"). In arhivele din Panama apare numele lui Corneliu Iacubov, fost presedinte al FPP II Moldova si important politician PDSR, apoi PSD, cel care in 2003 i-a vandut Rafo lui Marian Iancu. Acum 4 ani, Iacubov a fost condamnat definitiv la 7 ani de inchisoare in dosarul privatizarii combinatului din Onesti.

Cristian Borcea, Sorin Ovidiu Vintu, Said Baklini figureaza in baza de date a firmei de avocatura Mossack Fonseca, potrivit Digi24.

RISE Project: Birourile casei de avocatura Mossack Fonseca au depozitat si secretele unor mari afaceri din Romania

Birourile casei de avocatura Mossack Fonseca au depozitat in ultimele doua decenii secretele unor mari afaceri din Romania si a unor oligarhi, printre acestia numarandu-se miliardarul necunoscut din actionariatul Rafo Onesti, legaturile sale cu zacamintele aurifere de la Rosia Montana, oamenii-cheie din privatizarea Alro, modul in care Frank Timis si-a inceput afacerile in Romania etc.

"Avocatii si colaboratorii firmei panameze au furnizat zilnic servicii de consultanta, infiintand pe banda rulanta companii offshore in Seychelles, Insulele Virgine Britanice, Bahamas sau Niue si in alte jurisdictii netransparente si cu fiscalitate blanda. Ani la rand, casa de avocatura a camuflat interesele unor oligarhi si afaceristi influenti care au acaparat companii strategice din industria romaneasca si au exportat apoi profiturile in paradisuri fiscale. Beneficiarii reali ai acestor mari afaceri au ramas secreti pana astazi, desi deciziile lor au avut un impact major in economia nationala si au influentat viata a zeci de mii de familii", mentioneaza reprezentantii RISE Project.

Documentele analizate de reporterii RISE Project arata si o alta fata a acestei lumi secrete: oameni simpli care din lipsa de bani sunt dispusi sa lucreze pentru firme care furnizeaza servicii offshore, asumandu-si rolul de paravan pentru alte afaceri controversate.

"Baza de date a firmei Mossack Fonseca arata, printre altele, cine a fost miliardarul necunoscut din structura de proprietate a rafinariei Rafo Onesti si ce legaturi a avut el cu zacamintele aurifere de la Rosia Montana. Vasile Frank Timis, initiatorul afacerii Rosia Montana, a apelat si el la aceiasi avocati din Panama City pentru a incepe afacerile din Romania la mijlocul anilor '90. Tot in documentele panameze regasim si filiera offshore prin care este controlata o alta mina importanta de aur din Muntii Apuseni dar si alte firme active in extractia petrolului si gazelor naturale. Vasile Frank Timis a folosit firma Castle Europa Limited, infiintata in Bahamas de avocatii Mossack Fonseca, in afacerile demarate in Romania in 1997. in sediul firmei de avocatura au fost pastrate secretele celor care au capusat un alt combinat petrochimic din Romania. Documentele ii mai listeaza pe oamenii-cheie din privatizarea Alro, afacere anchetata de procurori pentru coruptie, si arata cum s-au reprofilat apoi in alte afaceri cu minerale si gaze naturale", se precizeaza in articolul publicat de RISE Project.

Pe de alta parte, RISE Moldova publica primul set de documente obtinut din scurgerea globala #PanamaPapers, care arata legaturile offshore ale ex-premierului moldovean Ion Sturza cu miliardarul roman Dinu Patriciu, cu fiul fostului ambasador al Norvegiei in Rusia, dar si cu primul director al filialei Rompetrol la Moscova.

"Ion Sturza, ex-premier si politician moldovean s-a retras in 2002 din politica, devenind partenerul de afaceri al miliardarului roman Dinu Patriciu, decedat in 2014, la acea vreme director general al Rompetrol Group, o societate petroliera multinationala cu majoritatea activelor in Romania, Franta, dar si Ucraina, Georgia, Republica Moldova. Sturza a facut o cariera de invidiat la Rompetrol, unde a activat din 2002 pana in 2009. in 2005, Grupul Rompetrol anunta deschiderea reprezentantei sale la Moscova, in subordinea lui Ion Sturza, care detinea functia de vicepresedinte de Dezvoltare Rompetrol pentru Rusia si Comunitatea Statelor Independente. Director al reprezentantei Rompetrol din Moscova a fost numit Constantin Lutsenko, care lucrase anterior la o serie de companii importante din Rusia, printre care Gazprom si Novochimtrans, dar si alte companii din domeniul petrolier si petrochimic din Statele Unite ale Americii si Germania", explica jurnalistii RISE Moldova.

Potrivit acestora, Sturza si Lutsenko nu erau doar subalternii lui Patriciu la Rompetrol. La doar cateva luni de la fondarea biroului Rompetrol la Moscova, in august 2005, cei trei devin parteneri de afaceri in offshore-ul Markside Holdings Limited, companie inregistrata in Insulele Virgine Britanice, paradis fiscal care nu ofera acces la informatiile din registrul companiilor.

"Dupa sapte ani de activitate, compania este lichidata. Decizia a fost luata la adunarea actionarilor din 2012, secretar al adunarii fiind ales Ion Sturza, care a si semnat decizia de lichidare. Precizam ca Sturza este cel care a participat in 2007 la negocierea si vanzarea a 75% din capitalul Rompetrol Group catre firma de stat kazaha KazMunaiGaz (KMG), iar in 2009, a celuilalt pachet de actiuni de 25%. in urma acestei tranzactii, kazahii au obtinut acces la doua rafinarii din Romania: Petromidia de la Marea Neagra si Vega din Ploiesti, dar si a terminalului maritim Midia, din Navodari", mai precizeaza RISE Moldova.

Conform sursei citate, in 2009, cand Rompetrol este preluat in totalitate de kazahi, Sturza pleaca din functia de vicepresedinte si membru al Consiliului de administratie al Rompetrol Group si devine presedinte al fondului investitional Fribourg Capital, o companie din Luxemburg, prin intermediul caruia a lansat mai multe afaceri in Romania si Republica Moldova.

Documentul mai vorbeste si despre faptul ca Sturza a mai fost asociat cu Lutsenko in alta companie inregistrata in Insulele Virgine Britanice, Chandler Group Holdings. Printre fondatorii offshore-ului figura si Gunnar Nordsletten, fiului fostului ambasador al Norvegiei in Federatia Rusa in perioada anilor 2000-2008.

RISE Project este partenerul pentru Romania al proiectului de investigatie global #PanamaPapers. Materialul original a fost publicat de International Consortium of Investigative Journalism.

Documentele care fac obiectul acestor dezvaluiri - si care au fost analizate de peste 370 de jurnalisti din 78 de tari - apartin Mossack Fonseca, o puternica firma de avocatura si de servicii juridice, cu sediul central in Panama si cu filiale in peste 35 de tari.

Casa de avocatura este unul dintre cei mai mari creatori de companii paravan si structuri offshore care ascund adevaratii beneficiarii si bunurile lor. Astfel de companii sunt principalele instrumente folosite pentru spalare de bani, evaziune fiscala, mita si multe alte inginerii financiare.

Baza de date #PanamaPapers contine informatii despre mai mult de 200.000 de entitatii offshore, conectate la persoane de pe tot mapamondul. Informatiile sunt un amalgam de emailuri, copii dupa pasapoarte, facturi care atesta plata telefonului sau a altor utilitati, formulare bancare si, desigur, mii de acte de inregistrare ale unor firme offshore.
 

panama papers avocatura panama rise project frank timis rosia montana
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1167 (s) | 33 queries | Mysql time :0.029914 (s)