News Flash:

FILMUL aterizarii ratate de la Cluj

8 Ianuarie 2016
713 Vizualizari | 4 Comentarii
 „Pilot: Turnule, am iesit de pe pista! Turnul: Bine ati venit!”, incepe dialogul dintre turnul de control de la Cluj si pilotul Blue Air, dupa ce o aeronava cu 116 persoane la bord a ratat aterizarea si a iesit cateva zeci de metri de pe pista. Directorul Aeroportului din Cluj, David Ciceo, sustine ca, joi dimineata, cand ningea, conditiile de aterizare pe aeroport erau corespunzatoare si ca pilotii avionului care a iesit de pe pista le cunosteau, adaugand ca acestia ar fi cerut sa aterizeze intrucat nu mai aveau combustibil suficient. Blue Air sustine insa contrariul si vorbeste despre o aterizare in conditii meteo dificile, insa ca nivelul de combustibil al aeronavei era normal, dovada fiind ca pilotul nu a cerut aterizarea de urgenta. Romatsa informeaza ca a emis un buletin de evaluare a starii pistei cu cateva minute inainte ca avionul Blue Air sa aterizeze, buletin care il agrava pe cel emis anterior, sustine Blue Air.

O aeronava Blue Air care zbura de la Bucuresti catre Barcelona, cu 116 persoane la bord, a ratat aterizarea pe Aeroportul din Cluj, iesind in afara pistei cu 10-20 de metri, in conditii meteo potrivnice. In timp ce mai multi pasageri ai aeronavei au declarat ca pista era acoperita cu un strat gros de zapada, directorul aeroportului clujean si Romatsa sustin ca operatiunea de deszapezire a pistei era in curs si ca stratul de zapada era de doar 3 milimetri.

Directorul aeroportului clujean a declarat ca pilotii aeronavei Blue Air stiau in ce conditii meteo si de pista aterizeaza, Romatsa aratand raportul pe minute, din care reiese ca situatia de la sol le fusese comunicata pilotilor cu 8 minute inainte de aterizare. Blue Air nu neaga aceste lucruri. David Ciceo, directorul aeroportului, a sustinut chiar ca aeronava ar fi aterizat pentru ca nu mai avea combustibil destul, insa compania a negat acest lucru, invocand faptul ca pilotul nu a cerut aterizarea de urgenta.

Blue Air a explicat ca in conditiile meteo date, comandantul aeronavei si-a dat seama ca aderenta la pista nu este corespunzatoare si de aceea franarea nu a reusit sa opreasca avionul, care a parasit pista, inclinandu-se intr-o parte. Pasagerii au fost evacuati in siguranta, fara ca nimeni sa fie ranit.

Procurorii de la Parchetul Curtii de Apel Cluj au deschis un dosar in care cerceteaza imprejurarile in care avionul a iesit de pe pista Aeroportului Cluj-Napoca, la aterizare.

Dialogul dintre Turnul de Control si pilotul Blue Air, conform Digi 24:

Pilot: Turnule 9301 - tocmai am iesit din pista.

Turnul de control: Confirm. Bine ati venit! Ati eliberat pe Oxford, continuati spre Delta, catre pozitia de imbarcare numarul 6...

Pilot: Nu m-ati inteles! Am iesit din pista.

Turnul de control: Sunt turnul, confirm, multumesc!

Pilot: Suntem iesiti din pista, nu s-a intamplat nimic, suntem pe sol. Motoarele inca functioneaza. Ne uitam la situatie si pe urma vom proceda la o evacuare.

Turnul de control: Sunt turnul, confirmam, anuntam imediat solul! O sa vina imediat utilaje pentru asistenta.

Turnul de control: Toate statiile de la sol au fost anuntate, o sa vina pentru asistenta. Daca puteti sa comunicati, ati iesit din pista? Aveti avarii? Sa stiu ce sa comunic la sol.

Pilot: Deci, am iesit din pista, pe partea dreapta. Suntem in proces de oprire a motoarelor. Si din cate vedem, e posibil sa fi atins cu motorul. Confirm, fara victime.

Turnul de control: Am confirmat pe partea dreapta, am sa comunic la sol. Confirm, fara victime, acum o sa vina asistenta. Am considerat pista ocupata, blocata, pana se elibereaza.

Pilot: Asteptam o masina de la dumneavoastra, de la pompieri, sa evalueze situatia de prin afara, pentru ca noi nu vedem tot avionul. Momentan noi suntem bine, nu avem pericol de foc. Daca ii vom evalua pe slide-uri (n.r. topogane) sau vom cobori pasagerii pe scari.

Turnul de control: Am confirmat, am vorbit cu dispecerul, prima masina care a ajuns langa dumneavoastra nu a observat daune ale aeronavei.

Filmul evenimentelor, conform ROMATSA

Controlorii de trafic aerian au informat pilotii avionului Blue Air cu cateva minute inainte de aterizarea la Cluj, cu datele furnizate de aeroport, ca pista este acoperita cu zapada umeda si are un coeficient de franare mediu, a anuntat Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA.

- ora 07:20 aeroportul a solicitat accesul pe pista a mai multor utilaje pentru deszapezire.

"Informatiile privind timpul solicitat de curatare a pistei au fost transmise de catre aeroport catre ROMATSA, informatii pe care controlorii de trafic aerian le-au transmis, la randul lor, pilotilor; ROMATSA si-a dat acordul”, arata Romatsa intr-un comunicat de presa.

- ora 07:51 aeroportul a informat turnul de control ca pista a fost eliberata. „Controlorii de trafic aerian ai ROMATSA au respectat procedura de comunicare cu echipajul aeronavei si personalul aeroportului privind informarea legata de disponibilitatea pistei si nu au intervenit in activitatea de curatare a pistei de catre aeroport”.

- ora 7:52, controlorii de trafic aerian ROMATSA au informat pilotii aeronavei care executau manevra de apropiere ca pista este contaminata cu zapada umeda de 3 mm si are un coeficient de franare mediu.

- ora 08:00 aeronava Blue Air a aterizat.

Administratia Serviciilor de Trafic Aerian mentioneaza ca nu are niciun fel de atributii privind curatarea pistei si nici privind stabilirea starii acesteia. "ROMATSA primeste informatiile privind starea pistei de la aeroport si le comunica pilotilor", mentioneaza sursa citata.

Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo a declarat, joi, presei, ca pe Aeroportul International "Avram Iancu" din Cluj conditiile de aterizare erau bune.

"Avionul a iesit de pe pista pe o distanta de circa 20 de metri. Conditiile de aterizare pe aeroportul clujean erau bune, iar pilotii cunosteau aceste conditii. S-au luat masuri conform standardelor internationale. Au iesit de pe pista ca sa poata ateriza, dar conditiile erau corespunzatoare. Era o franare 3, in conditiile in care franare 1 inseamna cea mai slaba, iar 5 cea mai buna. In conditii de ninsoare, erau conditii corespunzatoare de aterizare. Vizibilitatea era corespunzatoare pentru aterizarea pe aeroportul clujean, in cursul diminetii, inainte de sosirea cursei Blue Air, au mai fost operate zboruri pe aeroportul clujean fara nicio problema", a spus Ciceo.

Intrebat daca pilotii ar fi solicitat turnului de control sa aterizeze pentru ca aeronava nu mai avea combustibil suficient, Ciceo a confirmat aceasta solicitare si a precizat ca, in acel moment, utilajele aeroportului deszapezeau, dar conditiile de aterizare erau bune.

Blue Air: Aterizarea a avut loc in conditii meteo dificile

Aterizarea avionului Blue Air care a iesit cu circa 10 metri in afara pistei aeroportului din Cluj-Napoca a avut loc in conditii meteo dificile, cu ninsoare si zapada depusa pe suprafata pistei, dar in limitele admise pentru operare, a anuntat compania aeriana low cost, care neaga ca  ar fi fost vorba de o aterizare de urgenta cauzata de lipsa carburantului.

"Aeronava care efectua zborul de tip charter numarul OB 9301 pe ruta Otopeni-Cluj-Barcelona la aterizarea la Cluj a intampinat un incident minor depasind cu aproximativ 5-10 m suprafata pistei. Aterizarea s-a efectuat in conditii meteo dificile, ninsoare si zapada depusa pe suprafata pistei de aterizare, dar conform buletinelor meteo transmise de turn in limitele admise pentru operare, inclusiv coeficientul de franare declarat de catre aeroport", arata Blue Air.

Compania mentioneaza ca aeronava a aterizat la ora 08:00 si ca in faza finala de franare din cadrul procedurii de aterizare comandantul aeronavei a observat ca aderenta pe pista nu este suficient de mare pentru a permite oprirea in limitele pistei de aterizare, avionul alunecand circa 10 metri in afara acesteia.

"Conform buletinului meteo transmis de catre Romatsa (informatii preluate de la reprezentantii aeroportului Cluj) la ora 07:30 franarea pe pista de aterizare era medie spre buna existand depuneri de zapada. In aceste conditii, conform manualului de operare al aeronavei, aterizarea si franarea se pot efectua in siguranta. Ulterior aterizarii, un nou buletin meteo a fost emis, buletin in care conditiile meteo descrise erau: acoperire pana la 100% a suprafetei pistei cu zapada uda si conditii de franare medii", arata operatorul aerian.

La bord se aflau 110 pasageri si 6 membri ai echipajului.

blue air barcelona
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

marian  | #19123
Cea mai solicitata oferta de lucru online! Suntem in plina ascensiune si suntem cei mai cautati! Oferim celor interesati posibilitatea unei colaborari online, part-time, la domiciliu, cu castiguri asigurate prin contract de comision. Cerem: cunostinte minime de navigare pe internet, de lucru cu fisiere pdf si word, de folosire a emailului. Sunt necesare calculator si conexiune la internet. Asiguram instruire gratuita si pas cu pas. Numai persoanele foarte serioase sunt asteptate sa ceara detalii la adresa de email: mariannicolae96@yahoo.com
Mihai  | #19124
Oamenii de succes au o atitudine de încredere, de aşteptări optimiste. Ei se aşteaptă sa aibă succes, ei se aşteaptă să placă celorlalţi. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:mihaisidianapavel@yahoo.com
Crina  | #19142
Cum poti sa faci bani pe net! Un senzational curs care te invata cum poti sa faci bani pe net! Si e GRATUIT cursul! Inveti repede si usor, online, cum poti sa faci bani pe net! Incepe acum! Te-ai saturat de asemenea anunturi!!! Insa, incepand cu luna viitoare, acest proiect va fi lansat oficial, atunci te vei convinge ca e ceva extrem de serios si ca ai facut cea mai buna alegere alaturandu-te acestui minunat proiect! Nu mai sta pe ganduri si cere informatii la adresa de email: iulicrinuta@yahoo.com
Monica  | #19157
Castigi bani online! A aparut acum o oportunitate foarte serioasa prin care poti sa castigi bani online! Lucrezi comod, acasa la tine, in fata calculatorului si castigi bani online! Totul e foarte serios si cautam oameni foarte seriosi! Cand doresti mai multe detalii, cauta-ne la adresa de email: lapuste_monica@yahoo.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1188 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021519 (s)

loading...