News Flash:

Floresti, prima comuna din tara care va avea universitate!

25 Ianuarie 2013
965 Vizualizari | 0 Comentarii
Autoritatile din comuna Floresti, judetul Cluj, au pornit demersurile pentru concesionarea unui teren de 10 hectare, pe care va fi ridicat pe viitor un campus universitar. Florestiul va deveni, in acest fel, prima comuna din Romania care va avea o universitate. Asta, in timp ce localitatea nu are nici macar liceu!

Anuntul a fost facut, in exclusivitate la Transilvania L!VE, de catre edilul comunei, Horia Sulea. "Am facut demersurile pentru concesionarea unei suprafete de 10 hectare pentru construirea unui Campus Universitar in Floresti. Pana acum s-au interesat doua universitati private, una din Baia Mare si alta din Bucuresti", a declarat primarul.

Potrivit acestuia, campusul universitar va fi ridicat in Cetatea Fetei, la vest de Sala de Sport, acolo unde a fost identificat terenul, care are toate utilitatile introduse. "Este o situatie putin hilara, noi nu avem liceu in Floresti, dar se va construi o universitate", a recunoscut edilul.

Totusi, acesta este de parere ca vor exista studenti, mai ales ca media de varsta a locuitorilor comunei este de 32 de ani.  "Eu cred ca este un lucru bun, pentru ca orice investitie are dupa sine si alte investitii. Se va dezvolta o zona de servicii. Cert este un lucru: am facut un calcul, si doar taxele de autorizare in vederea acestei investitii se ridica la 2 milioane de euro. Apoi, chiria pentru concesionarea terenului se ridica la peste 12.000 de euro pe luna. Banii vor intra in conturile Florestiului, iar la ora actuala pot acoperi contravaloarea salariilor angajatilor din Primaria Floresti", a mai spus Horia Sulea.

Comuna Floresti din judetul Cluj are o populatie de peste 22.000 de locuitori, potrivit datelor ultimului recensamant.
sursa:citynews.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

floresti cluj liceu horia sulea baia mare bucuresti primarul studenti
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0797 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012587 (s)