News Flash:

Fostul ministru al Finantelor, Darius Valcov, audiat la DNA

23 Martie 2015
557 Vizualizari | 0 Comentarii
Darius Valcov
Ministrul demisionar al Finantelor Publice, Darius Valcov, a ajuns, luni, la DNA, pentru a fi audiat de procurori in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele incasate.

Solicitarea DNA
pentru retinerea si arestarea preventiva a lui Darius Valcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, si urmeaza procedura normala, respectiv transmiterea la Biroul Permanent, care se va reuni, luni, si care o va transmite comisiei juridice, in vederea unui aviz. Dupa ce ajunge la comisie, senatorul Darius Valcov isi poate vedea dosarul de la DNA si isi poate prezenta cauza in fata colegilor juristi.

Potrivit Regulamentului Senatului, in cazul retinerii si arestarii preventive pentru un senator, comisia juridica are un termen de maxim trei zile pentru a elabora raportul, si a-l transmite plenului, pentru vot final.

Procedura parlamentara impune ca votul in plenul Senatului sa fie dat in maxim cinci zile de la finalizarea raportului comisiei juridice.

DNA a cerut aviz de la Senat pentru retinerea si arestarea preventiva a lui Darius Valcov, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele incasate.

Procurorii DNA i-au adus la cunostinta lui Darius Valcov, in 13 martie, ca este suspectat de trafic de influenta, fapta comisa in perioada in care a fost primar al municipiului Slatina. Valcov a declarat ca este nevinovat si ca nu a luat mita pentru interventii in sprijinul unui om de afaceri.

In acelasi dosar, mai sunt urmariti penal primarul din Slatina, Minel Prina, in cazul caruia instanta suprema a decis, sambata seara, sa fie plasat in arest la domiciliu, precum si Lucian Petrut Susala, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firma administrata de Primaria Slatina. In cazul acestuia, instanta suprema a decis arestarea preventiva. Prina este suspectat de complicitate la infractiunea de trafic de influenta, in timp ce Susala este urmarit penal pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la trafic de influenta, evaziune fiscala si spalare de bani.

Anchetatorii au dispus, in acelasi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrica Timofte si a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectati de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la infractiunea de trafic de influenta, evaziune fiscala si spalare de bani.

darius valcov dna audiat procurori solicitarea dna
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0961 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025768 (s)

loading...