În perioada 3-7 iunie, la nivel național, se derulează cea de-a cincisprezecea ediție a Săptămânii Prevenirii Criminalității. Scopul activităților este acela de a conștientiza necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție în diverse situații și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni.

Subiectele care vor fi intens dezbătute cu grupuri țintă sunt următoarele: prevenirea delincvenței juvenile, a victimizării, prevenirea violenței în familie, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, siguranța rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.

În data de 3 iunie, polițiștii de prevenire au fost la Centrul de Îngrijire a Vârstnicului din Cluj-Napoca și au vorbit cu cei prezenți despre modalitățile de protecție a bunurilor, locuinței ș.a. De asemenea, s-au dezbătut modurile de operare folosite frecvent în cazul înșelăciunilor. Un alt subiect intens dezbătut a fost prevenirea tâlhăriilor. Conștientizând riscurile de victimizare la care se pot expune, interlocutorii au fost interesați să afle care sunt cele mai eficiente metode de prevenire.

Tot ieri, în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității, au fost derulate activități cu tinerii la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga" și la Colegiul Pedagogic Gherghe Lazăr, din Cluj-Napoca. Tema discuțiilor a fost violența în familie. Elevii au prezentat cazurile întâlnite, iar polițiștii i-au "înarmat" cu sfaturi practice de contracarare a fenomenului. Concluzia întâlnirilor a fost că medierea are un rol esențial și că durerea nu schimbă doar oameni, ci și destine!

Activitățile se vor derula pe raza întregului județ.

coral