News Flash:

Gafa la comisia de ancheta: SMS cu "indicatii pretioase" despre cum sa manipuleze stirile, trimis chiar jurnalistilor

7 Septembrie 2017
488 Vizualizari | 0 Comentarii
Oana Florea
Oana Florea, presedintele comisiei de ancheta privind alegerile din 2009, le-a trimis, miercuri, din greseala, jurnalistilor un SMS pe care il primise din partea unui consilier al PSD in care i se spunea cum sa prezinte raportul comisiei si sa insiste mai ales pe ideea ca Traian Basescu si apropiatii sau au fraudat alegerile.

Textul SMS-ului a fost publicat integral de Digi24.

"Punctul de interes al raportului pentru ziaristi va fi la 'constatari'. De refuzul procurorilor s-a tot discutat, propunerile legislative nu sunt interesante pentru public, breaking news va fi ca Basescu&Co au fraudat alegerile. Tu iti faci datoria sa prezinti activitatea, sa detaliezi din raport, ca asa trebuie. Dar nu te atasa prea mult de propuneri in fata presei, astea sunt detalii de bucatarie parlamentara. Finalitatea si utilitatea muncii tale si a comisiei pe care o conduci sta in constatarile anchetei. Trebuie sa pui accent pe aceste 'rezultate', pentru ca refuzurile lui Kovesi v-au dat o aura de 'incapacitate' si 'inutilitate'".

Intr-o interventie telefonica la postul citat, Oana Florea a recunoscut ca a comis o eroare, dar a sustinut ca nu e nicio problema cu continutul mesajului.

"Este un mesaj absolut privat, in zapaceala zile de astazi, fara sa vreau, l-am lipit de sinteza raportului pe care l-am trimis. Este vina mea, este un mesaj de la un consilier care m-a incurajat, imi dadea ultimele sfaturi inainte sa intru in conferinta de presa. E bine sa pui mai mult accentul pe treaba aia ca aia ar fi de interes, aia nu e asa de mare interes, o poti da in concluzii scrise si sa le citeasca cine are nevoie. Nu consider ca e nimic acolo de care sa ma rusinez sau sa ma feresc", a declarat deputatul PSD.

In ceea ce priveste expeditorul SMS-ului original, Oana Florea a sustinut ca e vorba despre un "consilier care a lucrat si el aici, la comisia de ancheta, la redactarea raportului, la sinteza".

Oana Florea a prezentat, miercuri, raportul comisia de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009, care a fost votat doar de PSD, ALDE si UDMR..

Parlamentarii PMP si USR nu au fost prezenti, iar cei ai PNL au parasit sala inainte de vot, in semn de protest fata de faptul ca Oana Florea a venit cu el gata facut si Opozitiei nu i s-a lasat timpul necesar sa il citeasca si sa faca observatii.

Dupa parcurgerea raportului, senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat ca raportul are concluzii intemeiate doar pe speculatii, nu pe probe, continand chiar si "ineptii".

Mai multe surse din presa au informat la sfarsitul lunii august ca de Comunicarea PSD se va ocupa din acel moment Anca Alexandrescu, care a fost numita si consilier de Comunicare la Cabinetul presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea. De altfel, ea a stat in spatele liderului PSD in timpul declaratiilor facute marti la Palatul Parlamentului.

Fosta sotie a lui Dan Andronic si fina de cununie a jurnalistului Radu Tudor de la Antena3, Anca Alexandrescu a condus departamentele de comunicare in timpul guvernelor Adrian Nastase si Victor Ponta, si l-a consiliat pe fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu.

Ea a ocupat si pozitia de director de comunicare al grupului KazMunayGas, compania kazaha care a preluat datoriile Rompetrol de la Dinu Patriciu si pe bunurile careia DIICOT a pus sechestru.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0997 (s) | 32 queries | Mysql time :0.026417 (s)