Ancheta in cazul ”Caracal” se apropie de final, chiar daca persista, inca, numeroase semne de intrebare. Familile adolescentelor pe care ”Monstrul din Caracal” le-a ucis spera, totusi, ca acestea sunt in viata, insa nu a fost descoperit, de catre anchetatori, niciun indiciu care sa alimenteze aceste sperante.

Pe de alta parte, cel putin in cazul Luizei Melencu, nu au fost descoperite nici probe care sa il incrimineze pe Gheorghe Dinca. Acesta a declarat ca a omorat-o si pe ea, insa din acel moment totul a ramas invaluit in mister. Nu au fost descoperite ramasitele Luizei, iar parintii ei cred ca Gheorghe Dinca a mintit. Mai mult, de-a lungul ultimelor luni au aparut foarte multe informatii contradictorii, existand martori care au sustinut ca le-ar fi vazut pe fete in Italia.

Peste cateva zile urmeaza a fi definitivat rechizitoriul, iar Gheorghe Dinca va fi trimis in judecata pentru omor calificat. Unchiul Alexandrei Macesanu spune, insa, ca nu exista probe concludente din care sa reiasa ca Alexandra a fost ucisa de Dinca. „Stiu ca se pregatesc de trimiterea in judecata, insa nu suntem de acord ca Alexandra a fost ucisa in lipsa unor probe concludente”, a declarat Alexandru Cumpanasu.

”Luiza a fost traficata”

Bunicul Luizei Melencu insista in a spune ca nepoata sa a fost victima unei retele de trafic de persoane. Mai mult, acuza autoritatile din Romania ca nu si-au facut datoria asa cum ar fi trebuit.

„Asupra mortii Luizei nu exista nicio dovada. Luiza a fost traficata. Anumite institutii ale statului nu si-au facut datoria. Vom cere sa fim primiti de ministrul Justitiei sa se reia cazul de la inceput”, a declarat bunicul Luizei Melencu.

coral