News Flash:

Gorghiu: Salariul minim va creste in ianuarie sau in vara. Cum vrea PNL sa majoreze salariile alesilor locali

21 Decembrie 2015
551 Vizualizari | 0 Comentarii
Alina Gorghiu
PNL a avut discutii informale cu membrii Guvernului in care a cerut ca majorarea salariului minim pe economie sa fie gandita in paralel cu reducerea poverii fiscale pe munca, a declarat, duminica, copresedintele PNL Alina Gorghiu, afirmand ca salariul minim va creste fie din ianuarie, fie din vara.

"In discutiile noastre informale (...) am rugat membrii Guvernului sa se gandeasca in paralel cu cresterea salariului minim pe economie la posibilitatea reducerii poverii pe munca. (...) A fost propunerea noastra si la dezbateriile Codului Fiscal, niciun partid nu s-a opus. Cu totii am agreat ca in anul 2016 va fi principala masura pentru stimularea muncii in Romania. Asteptam acum sa vedem daca Guvernul va veni in intampinarea acestei opinii", a declarat copresedintele PNL Alina Gorghiu intr-o conferinta de presa.

Ea a afirmat ca in anul 2016, salariul minim pe economie va fi majorat, precizand, insa, ca nu poate spune daca marirea se va aplica din luna ianuarie sau din vara anului viitor.

"In 2016 va fi aceasta marire de salariu minim. Ramane de vazut pozitia Guvernului, in functie de consultarile pe care le are si a studiilor de impact. Nu stiu sa spun daca marirea va fi din ianuarie sau din vara", a spus Alina Gorghiu.

Ea a mai afirmat ca PNL nu a discutat cu membrii Guvernului, in mod concret, care sunt taxele pe munca care ar trebui reduse. "Nu s-a discutat despre taxe pe angajat, anjajator sau despre procentul de 16% din programul PNL. S-a discutat la modul principial despre reducerea poverii pe munca, nu am impus propunerile noastre din programul de guvernare, care in conditiile noului Cod Fiscal este posibil sa nu mai poata fi aplicate. Trebuie sa gasim o solutie in aceasta directie, disponibilittaea cred ca este, de principiu, manifestata de toti liderii de partide politice parlamentare", a sustinut copresedintele PNL.

Premierul Dacian Ciolos declara, la inceputul acestei saptamani, dupa prezentarea finala a bugetului pentru 2016, ca Guvernul va trebui sa ia pana la sfarsitul acestui an o decizie legata de salariul minim pe economie, precizand ca va convoca comisia tripartita pentru o discutie in acest sens. Decizia a venit dupa ce presedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ca Guvernul sa transmita cand si cu cat va fi majorat salariul minim pe economie inainte ca Parlamentul sa voteze bugetul pe 2016, precizand ca este o "solicitare ferma" a formatiunii sale.

Premierul Dacian Ciolos nu exclude majorarea salariului minim, dar este nevoie de o analiza riguroasa, o analiza pe sectoare, care sa tina cont si de disparitatile regionale, a declarat, vineri, dupa discutiile cu confederatiile sindicale, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu. El a mai spus ca in cadrul intalnirii au fost discutate mai multe lucruri, iar confederatiile sindicale au inteles ca nu se putea lua o decizie acum in privinta salariului minim.

"Pana la finalul anului, Guvernul va trebui sa ia o decizie pentru ca asa e legea (...). Asta nu inseamna ca nu se poate schimba decizia pe parcursul anului. Trebuie facuta o analiza pe sectorul privat, in conditiile in care acolo sunt o multime de companii aflate in insolventa, aflate pe pierdere. Din cate stiu, eu nu am vazut o astfel de analiza. Stiu ca decizia este asteptata de foarte multa lume, dar in acelasi timp o decizie justa pe aceasta situatie este necesara. Primul pas este saptamana viitoare. Pornind de la noile date, o decizie se va lua pana la finalul anului sau se va prelungi discutia si in ianuarie", a adaugat Dan Suciu.

guvernului dacian ciolos guvernul psd liviu dragnea parlamentul
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0928 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012580 (s)

loading...