News Flash:

Grav accident provocat de un jandarm BEAT. Acesta se ducea spre poligonul de TRAGERI

16 Septembrie 2013
842 Vizualizari | 0 Comentarii
Un jandarm din Oradea care se indrepta spre poligonul de trageri dupa ce bause cateva pahare a provocat un accident de circulatie in aceasta dimineata. Ar fi trecut pe rosu, spun martorii, intr-o intersectie in care masina sa a fost lovita de un microbuz.

In masina se aflau doi jandarmi, care se indreptau spre locul de munca pentru a-si lua armamentul, pentru ca mai apoi sa mearga in poligonul in care avea loc tragerea. Martorii spun ca soferul a fortat culoarea rosie a semaforului, moment in care a fost lovit de un microbuz.

"Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcool test si a rezultat o valoare de 0,26 miligrame pe litru alcool pur in aerul expirat", a spus inspector principal Alin Gherman, Politia Rutiera Bihor.

Cei doi se indreptau spre poligonul de tragere unde urmau sa foloseasca arme. Chiar si asa, sunt scuzati de superiori. "Colegii mei nu se aflau in timpul serviciului, ei participau la un program de pregatire care se desfasoara lunar, in ceea ce priveste vinovatia sau nu asteptam rezultatele verificarilor pe care colegii de la politie le desfasoara in caz", a declarat Ioan Bogdan, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Bihor, potrivit digi24.ro.

Jandarmul aflat la volan a fost ranit usor in accident, insa colegul sau aflat in dreapta are rani grave. In paralel cu ancheta politistilor, si jandarmii fac verificari interne.

Jandarmul risca de la un avertisment pana la pierderea locului de munca. Deocamdata nu se pot lua masuri, pentru ca jandarmul se afla in afara orelor de serviciu. In acest moment cei doi se afla in spital.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

jandarm trageri microbuz
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1305 (s) | 23 queries | Mysql time :0.040698 (s)