News Flash:

Gurzau a ramas fara obraz. L-a avut vreodata?

15 Martie 2013
642 Vizualizari | 0 Comentarii
Adrian Gurzau
Deputatul PDL, Adrian Gurzau, a trimis o noua "scrisoare deschisa" in care se plange de Uniunea Social-Liberala si de faptul ca nu a primit un spatiu in centrul municipiul Cluj-Napoca. Proiectul a cazut fiind necesara 2/3 din voturile consilierilor locali, iar cei de la USL s-au abtinut la toate proiectele.

"Alesii Uniunii Social Liberale fac ceea ce stiu  cel mai bine sa faca: se prabusesc peste tara si o sufoca cu pretentiile lor majoritare. Se stie faptul ca puterea corupe, iar cand devine absoluta, corupe absolut. Numai oamenii educati nu se lasa imbatati de putere. Numai ca, atunci cand vorbim despre Uniunea Social Liberala, nu uitam ca ei insisi s-au definit a fi grup infractional organizat.

De la inaltimea celor 70 de procente cu care au fost mandatati de catre cei care au avut incredere in promisiunile din campanie, promisiuni din ce in ce mai ne-onorate, alesii USL considera ca nimic si nimeni nu mai trebuie sa miste in fata lor. Ei sunt tavalugul, iar acolo unde exista o cat de mica si firava opozitiei, tavalugul se manifesta arin diferite si variate forme, inclusiv santajul. Aceasta este directiva trasata de la Bucuresti de catre liderii nationali ai USL domnul plagiator dovedit Victor Viorel Ponta si domnul repetent si chiulangiu Crin Laurentiu Antonescu: radeti tot, distrugeti tot, nu fiti de acord cu nimic! Alesii locali cred ca au fost instruiti sa foloseasca santajul in negocierile din consiliile locale si jude?ene in care nu desin majoritatea pentru a bloca in interes personal orice decizie administrativa.

Vineri, consilierii locali USL si PPDD – care, chipurile, ar fi partid de opozitie, opozitia calului fata de ovaz! - s-au abtinut de la votarea tuturor proiectelor de pe ordinea de zi, nemultumiti, au declarat ei, ca propunerea lor de a dezbate proiectul privind aprobarea bugetului la primul punct nu a trecut. Printre proiectele care nu au trecut este si cel prin care am cerut atribuirea in regim de inchiriere a unui spatiu pe Bulevardul Eroilor, numarul 2, spatiu pentru birou parlamentar. Un spatiu in care sa pot sa-mi desfasor activitatea in teritoriu in beneficiul oamenilor care m-au votat sa-i reprezint in Parlamentul Romaniei.

Este a doua oara cand acest proiect nu trece la votul consilierilor locali ai Uniunii Social Liberale, fapt nemaiintalnit in 23 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989 – sa bagi pumnul in gura Opozitiei prin orice mijloc, invocand motive chipurile in interesul cetateanului...
Care este interesul ceta?eanului pentru ca eu, Adrian Gurzau, deputat al PDL, partid de Opozitie, sa nu primesc un birou in teritoriu pentru a putea tine legatura si monitoriza pasurile celor care m-au ales sa-i reprezint in Parlamentul Romaniei? Sunt doua explicatii mari si late - si amandoua au la origine lipsa de educatie politica a celor din USL si santajul ca mod de negociere.

Prima explicatie este ca deputatul USL Steluta Cataniciu si-a pus ochii pe acelasi spatiu, depunand o cerere de atribuire a acestuia dupa mine. Doamna Steluta Cataniciu are un mod extrem de acaparator de a pune problema atunci cand i se pare ca ceva i se cuvine. Consilierii locali ai USL Cluj-Napoca trebuie sa-i execute ordinele fara sa cracneasca, altfel risca sa se procopseasca cu atentia vesnica a sus-pomenitei doamne.

A doua explicatie vine din faptul ca au hotarat domnul plagiator Victor Viorel Ponta si domnul repetent si chiulangiu Crin Laurentiu Antonescu ca parlamentarilor Opozitiei trebuie sa li se inchida gura, sa nu fie lasati sa aiba vreo legatura cu cetatenii pe care-i reprezinta, sa fie impiedicati sa munceasca. Activitatea Opozitiei deranjeaza aceasta Alianta care ar dori sa nu se mai auda nici macar un pas dinspre tara!
Tara, considera ei - si vad ca lectia este insutita temeinic pana la ultimul etalon al USL -, este proprietatea lor personala. si-atunci pot sa se comporte dupa cum vor. Nu au a da, deocamdata, nimanui socoteala!" ,arata deputatul PDL Cluj, Adrian Gurzau.
Ne intrebam daca atunci cand a fost acuzat de un german ca a dat teapa cu opt locomotive tot putea sa dea deputatul Gurzau lectii de moralitate...




deputatul pdl adrian gurzau uniunea social-liberala usl ppdd pdl
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011172 (s)

loading...