News Flash:

Hackerii au dat-o in judecata pe Angela Merkel pentru spionaj

7 Februarie 2014
744 Vizualizari | 0 Comentarii
Asociatia germana a hackerilor Chaos Computer Club (CCC) si Liga internationala a drepturilor omului au sesizat justitia pentru a deschide o ancheta penala impotriva cancelarului Angela Merkel si a membrilor guvernului sau.

Acestia sunt acuzati au ajutat serviciile americane si britanice sa ii spioneze pe cetatenii germani. Berlinul, dimpotriva, se considera o victima a supravegherii globale, si tocmai de aceea Germania, urmata de multe alte tari, ia masuri pentru restrangerea activitatii gigantilor americani din domeniul tehnologiei de pe teritoriul sau.

CCC, principala organizatie europeana a hackerilor, si Liga internationala a drepturilor omului, care are sediul la New York, au depus o plangere la Procurorul general al Germaniei impotriva guvernului federal si a sefilor serviciilor germane – BND (Agentia de Informatii Externe), Serviciul de contraspionaj militar, Oficiul federal pentru apararea Constitutiei.

„Noi ii acuzam pe agentii americani, britanici si germani, pe sefii lor, precum si Ministerul german de Interne, dar si pe cancelarul german de activitati de spionaj secrete ilegale si interzise, de complicitate la aceste activitati, de incalcare a dreptului la viata privata si de obstructionare a justitiei, exersand si asistand spionarea electronica a cetatenilor germani de catre Agentia Nationala de Securitate (NSA) a SUA si Cartierul General al Comunicatiilor Guvernului (GCHQ) din Marea Britanie”, a anuntat CCC intr-un comunicat pe site-ul sau.

Hackerii si militantii pentru drepturile omului au cerut deschiderea unei anchete cu participarea lui Edward Snowden, fost consultat al NSA, in calitate de expert tehnic si furnizor de informatii. Reclamantii au facut apel si la alte persoane sa le urmeze exemplul, chiar daca aceasta nu va garanta ca va duce la deschiderea unei anchete.

Recent, secretarul de stat american John Kerry s-a deplasat la Berlin in incercarea de a normaliza relatiile cu aliatul sau german Angela Merkel, relatii subminate de dezvaluirile lui Snowden. In pofida scandalului referitor la ascultarea telefonului cancelarului Merkel de la Ambasada SUA din Berlin, Snowden aprecia ca „apropiate” relatiile dintre BND si NSA, care, in opinia sa, „fac schimb nu numai de informatii si de rapoarte privind rezultatele spionajului, ci si de instrumente si infrastructuri”.

La randul sau, Brazilia examineaza un proiect de lege care prevede ca toate datele despre cetatenii tarii nu pot parasi frontierele sale. In baza acestei legi, operatorii de internet vor trebui sa construiasca centre costisitoare pentru pastrarea datelor lor pe teritoriul brazilian, in caz contrar riscand amenzi de mai multe milioane de euro si obligatia de a parasi una dintre cele mai rentabile piete din lume.

The Wall Street Journal mentioneaza, de asemenea, initiative similare in Franta si in Canada. In opinia lui Daniel Castro, analist al Fundatiei pentru inovatii si tehnologii ale informatiei (ITIF) din Washington, societatile informatice americane ar putea pierde pana la 35 miliarde de dolari in urmatorii trei ani in aceste conditii.

ccc angela merkel gchq
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0974 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013279 (s)