News Flash:

Implanturile dentare - Avantaje si dezavantaje

24 Iulie 2013
1144 Vizualizari | 0 Comentarii
Astazi, implantologia orala este baza reconstituirii patrimoniului dentar pierdut, in mod analog celui natural, fara a mai apela la sofisticate si incomode proteze mobile (cunoscute ca placi dentare, sau proteze scheletate) sau la punti fixate pe dinti sanatosi proximali celor pierduti. Iata ce trebuie sa cunosti inainte de a apela la aceasta procedura!

Fie ca ai doar un dinte lipsa, fie toti, implanturile sunt calea cea mai buna spre o infatisare naturala, contribuind decisiv la imbunatatirea calitatii vietii.

Ele previn pierderea de os, permit muscatul si mestecatul in mod natural, iti ofera placerea de a te bucura, din nou, de alimentele favorite, si mentinin dintii in pozitia naturala.

Mai mult decat atat, favorizeaza vorbitul normal, imbunatatesc aspectul facial si general si reprezinta o solutie permanenta pentru dintii lipsa. Pur si simplu, te ajuta sa te bucuri de viata la maximum!

Implantologia a inregistrat o crestere exponentiala deoarece ofera posibilitatea reconstructiei sistemului masticator fara proteze mobile si reda calitatea vietii.

In acelasi timp, este vorba si despre o parte sensibila a stomatologiei si chirurgiei orale, pentru ca se efectueaza o interventie chirurgicala in zone delicate, confruntandu-ne de multe ori cu situatii anatomice nu foarte favorabile.

Pentru a face fata tuturor acestor situatii, este nevoie de multa experienta.

Implantul dentar reprezinta o radacina dentara artificiala si este utilizat in stomatologia protetica in scopul sustinerii restaurarilor asemanatoare unui dinte sau unui grup de dinti.

Tehnic vorbind, implantul dentar este un mic surub (de forma radacinii dentare, prevazut cu spire) confectionat din titan medical pur (care are o biocompatibilitate perfecta cu tesuturile din cavitatea orala), care se comporta identic cu structura radacinii unui dinte natural, formand o radacina artificiala.

Pentru a indeplini functia unei radacini dentare, implantul dentar este inserat in osul maxilar printr-o intervenetie chirurgicala scurta, sub anestezie locala, care nu necesita internare. Implantul se integreaza fara durere in os, acesta formand o baza solida pentru stabilitatea pe termen lung si fixarea stabila a coroanei protetice.

Ce se intampla, de fapt, cand un dinte este pierdut?

Pierderea dintilor este o problema ce nu vine niciodata singura, ea atrage dupa sine atrofia oaselor maxilare si migrari dentare, astfel aparand probleme nedorite ale aspectului facial.

Dintii naturali sunt ancorati in oasele maxilare prin intermediul radacinilor. Ocluzia (muscatura) si masticatia (fortele din timpul muscaturii) produc o stimulare fizica a fiecarei structuri radiculare care stimuleaza la randul sau materialul osos din jur.

Pe scurt, radacina dintelui sanatos transfera fortele de masticatie spre os si ii mentine forta si pozitia. Cand un dinte este pierdut, nu mai exista forte care sa solicite osul, astfel incat acesta incepe sa se deterioreze, la fel ca muschii care pierd masa si forta atunci cand nu se mai practicea exercitii fizice.

Pierderea osului continua si, in final, duce la schimbarea zambetului. Dintii din ambele parti laterale incep sa se deplaseze, producand spatii aditionale si un aspect neplacut. Iar implantul dentar actioneaza ca o radacina!

Puntea cimentata este vechea optiune cu care se inlocuieste un dinte. Ȋn timp ce aceasta punte inlocuieste cu succes coroana dintelui lipsa, ea nu inlocuieste si radacina acestuia.

Consecinta neinlocuirii radacinii este aparitia pierderii de substanta osoasa, care produce un spatiu negru neplacut la nivelul gingiei.

Implantul dentar este singura optiune pentru inlocuirea unui dinte lipsa, prin inlocuirea atat a coroanei dentare, cat si a radacinii. Implantul se comporta ca o radacina dentara naturala.

Care sunt dezavantajele?

Implanturile sunt o investitie majora din punct de vedere financiar si nu fara riscuri. Pentru ca se utilizeaza echipamente si materiale high-end, implanturile dentare sunt o procedura costisitoare. Dureaza mai multe luni, e nevoie de rabdare si trebuie respectat un anumit program. Inlocuirea unui dinte cu un implant si adaugarea unei coroane nu sunt proceduri de o zi.

Ȋn functie de situatie, este posibil ca imediat dupa inserare implantul sa fie incarcat, iar coroana protetica sa fie atasata.

Dar, din moment ce succesul pe termen lung este prioritatea oricarui tratament cu implanturi dentare, decizia de incarcare imediata poate fi luata doar dupa ce medicul stomatolog a analizat cu atentie situatia din punct de vedere medical.

Daca coroana protetica nu poate fi atasata imediat, pacientul va primi o restaurare temporara estetica, ce se poarta pana in momentul inserarii lucrarii protetice definitive.

Implantul are nevoie de timp pentru a adera in mod corespunzator la os si pentru a crea o fuziune sanatoasa inainte de momentul aplicarii coroanei.

In cele mai multe cazuri, intreg procesul dureaza intre 3 si 6 luni.

Pacientii cu anumite afectiuni medicale nu pot apela la implanturi. Fumatorii, cei care sufera de tulburari cornice, cum ar fi diabetul sau bolile de inima, sau pacientii care au facut radioterapie in zona capului / gatului trebuie sa fie evaluati cu atentie, fiecare caz in parte necesitand o serioasa analiza individuala.

Pentru ca procedura implantului dentar sa functioneze, trebuie sa existe suficienta masa osoasa in maxilar, iar osul trebuie sa fie suficient de puternic pentru a sustine implantul.

Daca nu se intrunesc aceste conditii, este nevoie ca masa osoasa sa fie adaugata, prin intermediul unei proceduri de aditionare osoasa (augmentare osoasa).

Pe scurt, aditia de os reprezinta interventia asupra patului osos, cu scopul de a-i mari volumul, prin tehnici chirurgicale de adaugare de materiale substitutive (bio-materiale).

Aditia de os este indicatã in urmatoarele situatii:
• pentru marirea ofertei osoase in cazul inserarii implantelor dentare;
• pentru corectarea defectele osoase din cauze traumatice (accidente) sau ca urmare a chistectomiilor;
• dupa chiuretajul in camp deschis al pungilor parodontale, cu scopul stabilizarii radacinii dentare afectate de mobilitate.

Si aceste grefe osoase implica cheltuieli suplimentare. In timp ce implantul dentar dureaza, de obicei, o viata intreaga si are o rata de succes de 92% pana la 98%, coroana plasata pe partea de sus a implantului dentar se poate fractura si trebuie inlocuita in zece - cincisprezece ani.

Sursa: avantaje.ro

dinte implanturile muscatul mestecatul dintii proteze implantul dentar
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0892 (s) | 33 queries | Mysql time :0.016710 (s)