News Flash:

Inspectia Judiciara finalizeaza azi controlul la DNA

25 August 2017
578 Vizualizari | 0 Comentarii
DNA
Inspectia Judiciara (IJ) urmeaza sa finalizeze vineri controlul la Directia Nationala Anticoruptie, inspectorii avand termen pana pe 6 octombrie sa inainteze raportul Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

"In cursul zilei de astazi vor fi finalizate verificarile la Directia Nationala Anticoruptie, ca urmare a controlului inceput in 17 iulie. In perioada urmatoare, inspectorii vor redacta raportul de control care va fi inaintat Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu mai tarziu de data de 6 octombrie", a declarat purtatorul de cuvant al IJ, Alin Alexandru.

Pe 4 iulie, Inspectia Judiciara a publicat, pe pagina de Facebook, planul de control pe anul 2017 la parchete, printre care si la Directia Nationala Anticoruptie si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Pe 17 iulie, Inspectia Judiciara a inceput controlul la Directia Nationala Anticoruptie privind eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor de catre conducerea DNA, verificare ce urma a fi efectuata in perioada 17 iulie - 11 august. Ulterior, IJ a decis sa prelungeasca verificarea pana pe 25 august, avand in vedere ca volumul de activitate real il depasea pe cel previzionat de inspectori.

In planul de control se preciza ca vor fi efectuate controale privind eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor de catre conducerea parchetelor, ce decurg din legi si regulamente, precum si respectarea normelor procedurale si regulamentare de procurori si personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe langa o curte de apel si parchetele arondate, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Directia Nationala Anticoruptie - Structura centrala.

De asemenea, urmau a fi efectuate controale tematice privind verificarea masurilor luate de catre procurori si conducerile parchetelor in vederea solutionarii dosarelor mai vechi de 5 ani, precum si verificarea masurilor luate de procurori pentru solutionarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor si aplicarea confiscarii extinse, care au ca obiect urmatoarele infractiuni: evaziune fiscala, spalare de bani, contrabanda, coruptie, infractiuni silvice si contra mediului, conflict de interese.

In plus, IJ anunta verificari si in legatura cu practica parchetelor privind renuntarea la urmarirea penala si modul de solutionare a dosarelor mai vechi de 2 ani avand ca obiect infractiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale.

Totodata, potrivit planului, urmau sa fie verificate comportamentul si comunicarea cu procurorii, lucratorii de politie judiciara, specialistii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecatorii, justitiabilii, ceilalti participanti la procesul penal si alte institutii; relatia cu mass-media, asigurarea accesului la informatiile de interes public din cadrul parchetului si transparenta actului de conducere; respectarea principiului repartizarii pe criterii obiective a cauzelor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0846 (s) | 32 queries | Mysql time :0.023673 (s)