News Flash:

Ioan Aurel Pop, discurs cu ocazia Zilei Limbii Romane: Romanii sunt romani in primul rand datorita limbii lor

1 Septembrie 2017
975 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6670 RON (-0.0001)
USD: 4.0662 RON (+0.0105)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Ioan Aurel Pop

Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes Bolyai Cluj, a rostit un discurs in cursul zilei de ieri, , 31 august 2017, la Cluj-Napoca, in cadrul unui eveniment special, organizat de municipalitate, cu prilejul Zilei Nationale a Limbii Romane, cu titlul "Elogiul limbii romane"

Singurul popor care are ca Sarbatoare Nationala o zi inchinata limbii este poporul nostru, prin ramura sa moldoveana. Aceasta zi se serbeaza la 31 August si aminteste momentul cand, sub stapanire sovietica inca, romanii din stanga Prutului au revenit la grafia latina, sfidand regimul comunist de atunci. De altminteri, imnul insusi al tarii romanesti dintre Prut si Nistru este un prinos adus limbii noastre. De la o vreme, tarziu, ne-am luat si noi pe seama si am decis ca Ziua Limbii Romane sa fie o sarbatoare si dincoace de Prut. Mai bine mai tarziu decat deloc!
In al doilea rand, pentru unii dintre romani, inca inainte de a exista Romania, patria s-a definit prin limba (Mihail Kogalniceanu definea, la Iasi, la 1843, patria ca toata acea intindere de loc pe care se vorbea romaneste. Pentru altii, limba a fost chiar patria (Nichita Stanescu: „Patria mea este limba romana"). Fireste, zicerea aceasta are un context al ei: „Nu spun ca alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate si frumoase. Dar atat de proprie, atat de familiara, atat de intima imi este limba in care m-am nascut, incat nu o pot considera altfel decat iarba. Noi, de fapt, avem doua parti coincidente, odata este patrie de pamant si de piatra si inca odata este numele patriei de pamant si de piatra. Numele patriei este tot patrie. O patrie fara de nume nu este o patrie. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine viata se traieste." Și mai departe: „Frumusetea lucrurilor concrete nu poate fi decat exprimata in limba romana. Ce patrie minunata e aceasta limba! Ce nuanta aparte imi dau seama ca ea o are! Aceasta observatie, aceasta relevatie, am avut-o abia atunci cand am invatat o alta limba.". Emil Cioran scria la fel: „Noi nu traim intr-o tara, noi traim intr-o limba". Pentru altii limba a fost sfanta, comoara, foc ce arde, cantec, graiul painii, frunza verde, vechi izvoade, un sirag de piatra rara (vezi Alexe Mateevici, cu a sa „Limba noastra"). 
Pentru cercetatorii trecutului, limba este un tezaur de surse istorice. 
Pentru mine, limba este un organism viu, care se naste, creste, se dezvolta, imbatraneste si moare, odata cu poporul care a creat-o si caruia s-a servit drept mijloc de comunicare. Pe de alta, parte, limbile, ca si popoarele, nu mor niciodata, ci se topesc unele in altele. Din aceasta perspectiva, romana este latina dunareana (Iancu Fischer), asa cum s-a transformat ea in ultimele doua milenii. Popoarele care au creat limbi literare - cu opere scrise - sunt popoare civilizate, trainice, creatoare de istorie.
Indraznesc sa va vorbesc despre limba romana, desi sunt doar lingvist prin adoptiune. Nu voi vorbi despre limba romana in general - decat la inceput -, ci despre limba romana din secolul al XVI-lea. Asa ca va rog sa imi acordati circumstante atenuante. Vorbesc despre limba romana din trecut, iar tot ceea ce este trecut apartine istoriei. La Universitate, intre primele lucruri invatate de la dascalii mei, a fost acela ca istoria nu se poate face fara stiinte auxiliare si fara filologie clasica, medievala si moderna.

*

Studiul sistematic al limbilor este o disciplina ca oricare alta si se face de catre specialisti. Acest adevar nu-i impiedica insa pe multi amatori sa se pronunte in variate maniere, conducand adesea la confuzii si dezorientari in randul publicului larg. Aceasta soarta a avut-o si limba romana, mai ales ca situatia sa sui generis predispune la diferite supozitii si interpretari.
Astazi nu mai sustine nimeni in chip serios ca romana nu este o limba romanica, chiar daca inca mai este plasata in companii ciudate, alaturi de limbile slave sau este clasificata dupa criterii nepotrivite, uneori mai mult geografice decat lingvistice. Recent mi-a atras atentia un articol de Corneliu Riegler, intitulat ritos „Falsificarea istoriei in manualele romanesti". Autorul este deranjat de faptul ca Alexandru Graur sublinia, in 1947, „de cel putin cinci ori, pe parcursul a trei pagini, originea latina a limbii romane", cand, de fapt, vocabularul limbii romane ar fi „mai mult nelatin" . 
Mai intai, Alexandru Graur avea perfecta dreptate: limba romana este o limba neolatina, fara nicio indoiala si spun asta toti specialistii seriosi, de la Carlo Tagliavini pana la Alf Lombard si din Evul Mediu pana astazi. Repetarea obsesiva a autorului roman avea talcul ei, pe de o parte fiindca chiar intre romani se mai gasisera cartitori, unii din necunostinta de cauza, altii cu scopuri insidioase; pe de alta, marele savant Alexandru Graur prevestea parca ceea ce a avea sa se intample nu peste mult timp, in „obsedantul deceniu", cand limba romana urma sa fie declarata, din ratiuni politice, slava. 
In alta cuprindere, vocabularul nu este un criteriu esential de clasificare a unei limbi. Concludent in acest sens este exemplul limbii engleze, o limba germanica ornata cu un vocabular majoritar romanic (neolatin). Nu este insa si cazul limbii romane, al carei vocabular este in cea mai mare parte latin si neolatin. Este drept ca, dintre cele peste 50 000 de cuvinte ale limbii romane, numai circa 2 000 de cuvinte-baza (adica fara derivatele lor, care sunt foarte multe) sunt mostenite direct din limba latina, dar aceasta este situatia in fiecare dintre limbile romanice . Altfel spus, limba romana nu are mai putine cuvinte mostenite din latineste decat celelalte limbi romanice. Pe langa aceasta zestre normala, foarte bogata, mai sunt mii de cuvinte-baza latine si neo-latine preluate copios in romaneste de-a lungul timpului, din Evul Mediu pana astazi. 
Aici apare si chestiunea „relatinizarii limbii romane", chestiune reala, dar preluata in chip amator si semidoct de unii, rauvoitor si tendentios de altii. Autorul citat mai sus, in articolul din „Cultura", deplange ocolirea in manualele de gimnaziu si de liceu a acestei importante chestiuni a „relatinizarii" limbii prin intermediul francezei, in secolul al XIX-lea. Mai intai, „relatinizarea" - cata a fost si daca a fost - s-a facut incepand cu secolul al XVIII-lea, prin uriasul efort de occidentalizare a lumii romanesti intreprins de Școala Ardeleana, iar apoi de catre curentul latinist (cu toate exagerarile care au urmat). In al doilea rand, dupa cum vom dovedi mai jos, a fost vorba mai mult despre o imbogatire si modernizare a limbii noastre - proces prin care au trecut atunci aproape toate limbile europene - decat de o „relatinizare". Termenul acesta din urma sugereaza sau induce in mintile amatorilor ideea ca limba noastra nu ar fi fost romanica (neolatina) inainte de secolul al XIX-lea si ca ar fi devenit astfel prin efortul artificial al unor invatati si al elitei boieresti trimise sa studieze in Franta („bonjuristii"). Or, realitatea limbii romane nu are nicio legatura cu acest proces, de altminteri foarte important pentru occidentalizarea civilizatiei romanesti, pentru sincronizarea culturii noastre cu cea europeana. 
Asa-zisa relatinizare, despre care vorbesc multi, dar pe care o cunosc in detaliu, dupa metode stiintifice, putini s-ar fi produs - ne se spune cel mai adesea - in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Pentru a constata in chip documentat daca a fost asa sau nu, este nevoie de o operatiune simpla, adica de a vedea cum arata limba noastra inainte de aceste secole, mai exact inainte de 1700. 
Exista cel putin doua cai in vederea lamuririi acestei chestiuni, a specificului limbii romane vechi: prima are in vedere analizarea marturiilor din epoca, adica de dinainte de secolul al XVIII-lea despre limba romana, cu metodele validate in prezent de catre istorici; a doua se refera la studierea textelor transmise de atunci (tot de dinainte de secolul al XVIII-lea), cu metodele recunoscute astazi drept corecte de catre lingvisti.

Marturiile autorilor straini despre limba romana medievala si moderna timpurie sunt arhicunoscute in Romania, dar sunt aproape ignorate in exterior. Se cunosc peste o suta de izvoare narative din secolele al XV-lea si al XVI-lea, care atesta caracterul romanic al limbii romane. Cele mai multe apartin autorilor italieni, care, in functie de gradul lor de cultura, catalogheaza romana ca fiind o limba latina corupta (modificata) sau drept o italiana stricata. Primii sunt, de regula, invatati, umanisti, oameni ai bisericii, soli, secretari regesti, notari etc., iar cei din categoria a doua sunt negustori, militari, aventurieri, oameni simpli. Cei de alte etnii - germani, slavi, greci, francezi, spanioli si altii - vorbesc despre latinitatea limbii romane, constatata in mod direct sau prin marturiile altora. Mai exista o categorie a autorilor locali, unguri si sasi, traitori printre romani, care sunt capabili sa dea si exemple concrete ca sa arate latinitatea romanei. In fine, sunt si relatari romanesti despre latinitatea romanei, inaugurate de Nicolaus Olahus si continuate apoi in chip copios de umanistii tarzii, de preiluministi si de iluministi. 
Ma voi referi aici doar la o categorie speciala de izvoare de acest gen, anume la acele surse care nu doar constata latinitatea romanei, ci si plaseaza romana, in chip explicit, printre limbile romanice. In acest demers, doresc sa aduc un omagiu marelui lingvist Eugen Coseriu (1921-2002), acela care a facut cel dintai aceasta intreprindere. Indirect, omagiul sa indreapta si spre Sextil Puscariu (1877-1948), cel mai mare lingvist roman din toate timpurile, primul rector roman al universitatii mele.

Structura lexicala a textelor romanesti ramase din secolele XVI-XVII sta si ea marturie asupra caracterului limbii. Exemplele de mai jos, culese numai din secolul al XVI-lea, sunt edificatoare: Scrisoarea lui Necsu din Campulung are in total 202 cuvinte romanesti, dintre care 12 au origini nelatine. Prin urmare, proportia cuvintelor latine este de 94,06%, iar a nelatinelor de 5,94%. Proportia cuvintelor slave (opt dintre cele 202) este de 3,96% din total. Exemple: corabie, boier, megies, slobozie, lotru, a pazi. Celelalte sunt de origine necunoscuta, maghiare (oras, mester), grecesti (frica).

Fireste, datele de mai sus sunt partiale si sumare. Un inventar al tuturor autorilor si textelor care, de la finalul etnogenezei pana in secolul al XVII-lea inclusiv, sustin latinitatea limbii romane ar fi impresionant. Personal, numai intre 1501 si 1593, am numarat circa 35 de autori italieni care sustin ca romana descinde din latina sau ca este inrudita cu latina si italiana. In textele romanesti studiate, proportia cuvintelor de origine latina utilizate - fara analize de detaliu - este mai mare de 80%. Detalierile ar demonstra ca si incidenta cuvintelor, ca si structura gramaticala a acelor texte conduc spre aceeasi concluzie: romana a fost si este o limba romanica. Faptul poate sa fie cu atat mai surprinzator cu cat romana este singura limba romanica aflata, in Evul Mediu, in imposibilitatea de a-si fortifica si largi latinitatea prin imprumuturi din limba culta utilizata, asa cum au putut face italiana, franceza, spaniola etc. Romanii, avand drept limba de cult, de cancelarie si de cultura slavona, si-au imbogatit limba lor vernaculara si literara cu slavisme. Și cu toate acestea, latinitatea limbii nu a fost afectata. 
Structura etimologica a vocabularului romanesc este foarte clara si bine cunoscuta azi: aproape trei sferturi din cuvintele limbii romane contemporane sunt de origine latina (30,33% mostenite, iar restul venite din franceza, latina savanta, italiana, engleza etc.), 14% slave, restul fiind neogrecesti, germane, turcice, ungare etc. Dar nu aceasta structura este marturia cea mai eclatanta a latinitatii, ci structura sa gramaticala. 
Prin urmare, limba noastra este cel mai important izvor istoric viu, aflat la indemana tuturor, marturisitor al romanitatii romanilor. Prin latinitate ne-am pastrat individualitatea in „marea slava" in care ne aflam si ne-am legat si re-legat mereu de civilizatia occidentala, de unde ne tragem fiinta si rostul in aceasta lume. 
Sunt cuvinte care au facut istorie si prin care se poate explica istoria noastra mai bine decat prin alte surse. Asa sunt batran, biserica, pacura, ai (usturoi), nea, pacurar, amagire (admagire) etc. Despre unele stim destul de exact cand au patruns in limba si cum au facut istorie.

Ingaduiti-mi sa inchei cu un izvor istoric, asa cum se cuvine!
Am vrut, cu modeste mijloace, sa aduc un elogiu limbii romane si nu am reusit! Dar, demult, pe la 1480-1490, a reusit cu siguranta un umanist si cronicar italian, Antonio Bonfini - secretar al regelui Matia Corvinul - care i-a laudat pe romani, pe care i-a cunoscut direct, pentru latinitatea lor. Bonfini se mira cum au putut romanii, adica acele „colonii romane" aduse de Traian „inecate de valul de barbari", sa pastreze limba latina la Dunare si in Carpati. Și tot el raspunde cum s-a putut petrece aceasta minune: „Inecate sub valul de barbari, ele - coloniile romane din Dacia - mai exala limba romana si, ca sa nu o paraseasca nicidecum, se impotrivesc cu atata indarjire, incat ii vezi ca lupta nu atat pentru pastrarea neatinsa a vietii, cat a limbii". Cu alte cuvinte, romanii si-au putut mentine identitatea fiindca si-au pretuit mai mult limba decat viata! Ce elogiu mai frumos poate fi adus limbii noastre si, odata cu aceasta, poporului care a creat-o si a conservat-o ca pe o „comoara"?
Romanii sunt romani in primul rand datorita limbii lor.", arata Ioan Aurel Pop. 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

aurel pop ubb cluj ziua limbii discurs
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1336 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022798 (s)