News Flash:

Iubitorii de Zumba din Cluj-Napoca, invitati sa danseze pentru sprijinirea copiilor dependenti de dializa.

12 Noiembrie 2015
404 Vizualizari | 1 Comentarii
Zumba
Daca vreti sa ajutati copiii dependenti de dializa, haideti cu mic cu mare astazi, 12 noiembrie 2015, incepand cu ora 19.00, la International Ballroom, pe Aleea Baisoara nr 2 A, din Cluj-Napoca.

Evenimentul este organizat de Asociatia pentru Solidaritate si Empatie "Delia Gradinaru" si Instructorii Zumba-Fitness din Cluj cu sprijinul companiei EBS si Fit Life.Amfitrionii acestui eveniment caritabil vor fi indragitii realizatori ai matinalului Uzina de Dume de la Radio Impuls, Stefan si Mishu.


Organizatorii evenimentului au anuntat participarea unor instructori de Zumba foarte apreciati de aceasta comunitate, Abreu Hayrold si Laurencio Deivis din Republica Dominicana care au promis iubitorilor de dans si buna dispozitie un show de zile mari.


Invitati speciali ai acestui eveniment sunt persoanele dependente de un scaun rulant ingrijiti de Asociatia Handicope si copiii si tinerii cu deficiente de vedere sustinuti de Asociatia Derzelas din Cluj-Napoca.


Instructorii Zumba au pregatit momente speciale, coregrafii inedite pentru persoanele cu dizabilitati dar si un moment spectaculos pentru mame si bebelusi.


Zumbathon-ul are ca scop strangerea a 35000 de lei, pentru nevoile copiilor dependenti de hemodializa, dializa peritoneala sau transplant renal sustinuti de Asociatia "Delia Gradinaru".


Multi dintre copiii a caror rinichi nu mai functioneaza nu isi pot lua vacanta de la boala niciodata.


Cu eforturi umane si financiare majore Asociatia „Delia Gradinaru" reuseste de 12 ani incoace sa le ofere unora dintre ei, cateva zile de recreere in doua tabere anuale care sunt intrerupte dureros de sedintele de dializa de care depind supravietuirea acestora si care sunt asigurate cu sprijinul unor centre de dializa.


„ Alaturi de inimosii instructori Zumba din Cluj ne-am propus prin acest eveniment sa imbinam in mod fericit,miscarea, recreerea prin Zumba si ajutorarea unor copii a caror viata este scurta si plina de durere.


Banii pe care ii vor dona clujenii sufletisti la acest Zumbathon le vor aduce acestor copii si tineri suferinzi tabara la care viseaza an de an si care este „gura lor de oxigen" dupa luni de spitalizare.


La finalul acestui an, intre 28 decembrie-4 ianuarie ne dorim sa invitam 50 de copii si tineri intr-o tabara la hotel Univers T din Cluj-Napoca pentru a petrece sfarsitul de an impreuna.


Este o ocazie de bucurie pentru acesti tineri grav bolnavi de a se intalni din toate colturile tarii si de a petrece cateva zile minunate impreuna. Le multumesc din toata inima instructorilor de Zumba din Cluj-Napoca si pasionatilor acestui dans sportiv pentru ca participa frecvent la sustinerea unor cause nobile, demonstreaza ca sunt o comunitate adevarata si ca au gasit sensul adevarat al cuvintelor solidaritate si empatie. Asteptam cat mai multi clujeni la acest eveniment ce promite doua ore de bucurie si energie pozitiva " a declarat Emanuel Ungureanu, presedintele Asociatiei pentru Solidaritate si Empatie "Delia Gradinaru"


La inceputul evenimentului caritabil se va tine un moment de reculegere in memoria victimelor care si-au pierdut viata in Clubul Colectiv.


 


 




evenimentul zumba-fitness cluj clubul colectiv
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Giany  | #17501
Cautam colaboratori seriosi! Ofertă speciala pentru cei care vor să faca bani in timpul liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experientă, iar rezultatele sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere! Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email : giany_samat@yahoo.ro
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1002 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029291 (s)