News Flash:

JOE BIDEN l-a invocat pe CUZA in discursul sau despre pericolul coruptiei

22 Mai 2014
658 Vizualizari | 0 Comentarii
Vicepresedintele Joe Biden a tinut un discurs, la Palatul Cotroceni, in fata liderilor politici din Romania, alocutiune in care s-a referit la riscurile pe care le comporta coruptia pentru democratie si la necesitatea consolidarii statului de drept. Biden a invocat anecdota cu negustorul prins cu ocaua mica de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca model de reactie adecvata la pericolul coruptiei si al practicilor incorecte in economie.

Referindu-se la Alexandru Ioan Cuza ca la "fondatorul Romaniei moderne", Joe Biden a relatat povestirea cu modul in care a fost pedepsit negustorul necinstit de catre domnitor.

"Recent am auzit o poveste veche, in care Cuza, fondatorul Romaniei moderne, se spune ca s-a deghizat ca taran si s-a dus la piata si a pretins ca cumpara lapte de la un negustor care pacalea clientii folosind doua masuri diferite, una mare, pe care o arata clientilor, una mica, cu care de fapt masura laptele pe care il cumparau. Cuza a spus cine este, l-a confruntat pe negustorul necinstit si l-a obligat sa merga prin piata cu cele doua masuri ca sa vada fiecare masura adevarata si falsificata. Nimeni nu mai cumpara de la el", a spus Biden.

Citeste si: Ponta, referitor la vize: Avem sprijinul Administratiei americane

"Este o parabola, insa spune mult de fapt cum se gandesc investitorii de astazi despre piata. Ei vor sa faca business acolo unde sunt tratati echitabil si stiu sa deosebeasca masura adevarata de masura falsa. Desigur, niciun conducator, fie Cuza, fie din timpul nostru, nu poate sa faca acest lucru singur", a adaugat vicepresedintele Statelor Unite.

Discursul indreptat impotriva coruptiei al lui Biden nu a vizat doar prejudiciile pe care un stat corupt le aduce economiei, vicepresedintele afirmand ca o coruptie endemica ameninta chiar existenta fizica a unei natiuni. "In Ucraina, am vazut ca 15 ani de coruptie au subminat institutiile din sistemul militar si a slabit capacitatea lor de a se autoapara", a avertizat Joe Biden.

Citeste si: Ponta, la CNN: Rusia nu trebuie lasata sa redeseneze granite prin fort

In ce priveste Romania, oficialul american a apreciat eforturile depuse de-a lungul anilor de autoritati si a elogiat in mod deosebit institutiile direct implicate in combaterea coruptiei. "Multi dintre dumneavoastra care sunteti in Guvern sau in afara Guvernului v-ati luptat ca sa eliminati coruptia si va aplaud pentru acest efort. Cu ajutorul dumneavoastra Romania a avut realizari semnificative in lupta impotriva coruptiei, DNA si-a stabilit independenta si a trimis 1.000 de cazuri in fata justitiei anul trecut, ANI a trimis peste 6.000 de cazuri de incompatibilitate", a spus Biden, in discursul sustinut in Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.

"Va indemn ferm sa faceti pasi inainte si sa rezistati instinctului de a da inapoi. Cereti in continuare institutiilor dumneavoastra judiciare sa fie libere de influenta politica, sa insistati ca nimeni, absolut nimeni, nu este deasupra legii", a spus Biden.

Acesta a spus ca este nevoie ca magistratii sa-si poata face meseria fara presiuni din sistemul politic, acelasi lucru fiind necesar si in mass-media. "Este nevoie de o presa independenta, care sa fie protejata de presiuni din afara", a apreciat americanul.

"Se spune ca democratia nu este o destinatie, ci este drumul pe care mergem. Cata vreme veti merge pe acest drum, nu veti fi singuri. Veti avea alaturi Statele Unite si alte natiuni libere", a incheiat Joe Biden.

palatul cotroceni cuza fondatorul romaniei falsificata parabola
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0842 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019005 (s)

loading...