News Flash:

Klaus Iohannis a promulgat Legea hartuirii stradale

2 August 2018
2788 Vizualizari | 0 Comentarii
Klaus Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a modificarilor aduse Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati, potrivit carora hartuirea, hartuirea sexuala si cea psihologica vor fi interzise atat in spatiile publice, cat si in privat.

Prin modificarile promulgate de seful statului, hartuirea, hartuirea sexuala si cea psihologica sunt interzise atat in spatiile publice, cat si in privat.

„Este interzis orice comportament de hartuire, hartuire sexuala sau hartuire psihologica definite conform prezentei legi, atat in public, cat si in privat”, scrie in propunerea legislativa promulgata de presedintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat de presa al Oanei Bizgan, initiatoarea propunerii, hartuirea din spatii publice afecteaza un numar foarte mare de fete si femei din Romania, respectiv opt din zece romance spun ca nu se simt in siguranta cand merg pe strada noaptea, iar patru din zece nu se simt in siguranta nici in timpul zilei, in timp ce sapte din zece femei din Romania nu se asteapta ca vreo alta persoana sa intervina daca sunt hartuite pe strada.

„Sper ca aceste lucruri sa se schimbe odata cu intrarea in vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din Romania sunt agresate si umilite prin hartuire – sub toate formele sale – inclusiv in scoli si universitati, la locul de munca, pe strada, in transportul in comun si in institutii publice. De cele mai multe ori, hartuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hartuirea nesanctionata poate duce la forme grave de violenta, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, a declarat deputatul independent Oana Bizgan.

Potrivit comunicatului, propunerea legislativa initiata de Oana Bizgan va rezolva doua necesitati majore ale cadrului legislativ actual: interzicerea tuturor formelor de hartuire ce nu intra sub spectrul legii penale sau al relatiilor de munca, precum si sanctionarea lor.

Initiatoarea mai precizeaza ca orice contraventie mentionata in propunerea legislativa nu va inlatura eventualul caracter penal al faptelor. Legea va fi aplicata de catre ofiterii, subofiterii si agentii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum si de catre politistii locali.

„Odata cu interzicerea expresa a hartuirii inclusiv in spatiul public, hartuitorii se vor gandi de doua ori inainte, stiind care sunt riscurile – scopul este unul preventiv. Am facut primul pas, dar hartuirea este un fenomen complex – lucrez la alte initiative legate de acest subiect, inclusiv unele educative”, a declarat initiatoarea proiectului.

​Proiectul de lege a trecut de Parlament, pe 10 iulie, cu 214 voturi pentru, 8 impotriva, 10 abtineri, iar 3 deputati nu au votat.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

38290547_2214878915255872_7376798217133883392_n
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1290 (s) | 32 queries | Mysql time :0.021002 (s)