News Flash:

Kovesi: De foarte multe ori simtim ca ne luptam cu morile de vant

11 Iunie 2015
905 Vizualizari | 3 Comentarii
Laura Codruta Kovesi
Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA, respinge categoric ideea ca Directia ar face "justitie televizata" si subliniaza rolul important al sustinerii acordate institutiei pe care o conduce de catre ambasade si Comisia Europeana, in contextul in care politicienii modifica frecvent legislatia in domeniu, in propriul interes.

Intr-un amplu interviu acordat Adevarul inainte ca DNA sa anunte inceperea urmaririi penale in cazul premierului Victor Ponta, procurorul sef al DNA vorbeste despre mai multe aspecte care vizeaza activitatea DNA si relatia institutionala cu SRI.

Intrebata, printre altele, care sunt criteriile dupa care un dosar devine prioritar, existand opinii conform carora DNA i-ar vana pe anumiti politicieni, Laura Codruta Kovesi a raspuns: "In primul rand, avem in vedere dosarele vechi, apoi dosarele in care avem prejudicii foarte mari, dosarele in care exista riscul prescrierii unor fapte, dar si calitatea persoanei suspectate de comiterea unor fapte penale".

"Este foarte dificil sa spui ca un presedinte de consiliu judetean, un primar sau un ministru care se foloseste de functie pentru a comite fapte infractionale nu-i o prioritate. Nu poti sa lasi o persoana intr-o astfel de functie avand suficiente indicii ca el se foloseste de functie pentru a comite fapte penale", a explicat sefa DNA.

Aceasta a mai precizat ca numarul denuntatorilor a crescut anul trecut cu 75% fata de anul precedent.

"Multe dintre sesizarile primite de la cetateni sunt foarte bune, am avut persoane care ne-au adus si probe, ne-au adus inregistrari", a mai punctat Kovesi.

In ceea ce priveste criticile conform carora sunt prea multe arestari preventive si multi politicieni incatusati la televizor, sefa DNA a reamintit ca "si in 2007, 2008, 2010 ieseau oamenii din DNA tot cu catuse, nu s-au inventat catusele in 2015".

"Vad persoane incatusate si la Inalta Curte, si la Politie, fara ca asta sa fie o problema. Ei, daca e incatusat la DNA e o problema. Stiu ca exista o lege care interzice sa arati catusele la televizor, deci nu-i problema DNA ca televiziunile nu blureaza catusele. Incatusarea este o masura politieneasca, procurorul da ordonanta de retinere unui politist care aplica regulile emise de Ministerul de Interne si de Politia Romana. E o problema? Seful Politiei si ministrul de Interne sa modifice, nu-i problema DNA", a argumentat Kovesi.

In ceea ce priveste cresterea numarului de arestari, aceasta a replicat: "si dosarele sunt mai multe".

"Acum ce sa facem? Sa nu mai facem arestari ca deranjam? Eu cred ca este o problema superficiala. Trebuie sa ne punem problema de ce se comit aceste fapte, nu de ce ii prinde DNA si ii aresteaza. In cursul anului trecut, din cele aproape 7.000 de persoane arestate preventiv in Romania, doar 2,5% erau arestate in dosare DNA. Nu poti sa spui ca este un procent mare si DNA ar trebui sa se opreasca din a propune aceasta masura.

In 2014, au fost formulate 274 de cereri de arestare preventiva. Procentul de admisibilitate este de peste 90%. Ceea ce ne arata ca procurorii DNA fac astfel de propuneri foarte temeinic", a mai explicat Kovesi.

Procurorul-sef al DNA a vorbit si despre "spectacolul mediatic" sau "telejustitia" vehement contestate de unii analisti sau magistrati.

"Nu noi facem telejustitia. Telejustitia ar incepe in momentul in care un procuror DNA s-ar duce la televizor si ar spune: 'Nu e adevarat, avem probe, am facut confruntare'. Atunci pot sa spun ca DNA face telejustitie. Noi nu comentam dosarele pentru ca nu avem voie si oamenii profita de acest lucru. Ne ataca, pentru ca stiu ca nu avem voie sa iesim.

Codul ne obliga sa dam, inca din cursul urmaririi penale, copie dupa dosar persoanelor pe care le cercetam sau aparatorilor acestora. Sunt dosare in care am furnizat celor cercetati si aparatorilor lor chiar si 20 de copii. Sunt 20 de copii ale dosarului care circula in spatiul public", a mai declarat sefa DNA, acestea putand fi surse pentru scurgerile de informatii.

Pe de alta parte, Kovesi remarca importanta sprijinului acordat de ambasadele occidentale.

"A contat si conteaza foarte mult. Si sustinerea ambasadelor straine, si sustinerea Comisiei Europene. Pentru ca nu te simti singur in aceasta lupta. Va spun sincer, de foarte multe ori simtim ca ne luptam cu morile de vant. La fiecare doua saptamani apare cate un proiect nou de lege, apare cate un amendament care, daca ar fi adoptat, ne-ar incurca in activitate.

Cred ca semnalul nu este foarte bun. Si nu mi se pare firesc sa opresti un astfel de amendament doar cand exista presiune publica. Ar trebui sa existe o cenzura in interiorul partidelor care fac astfel de amendamente. Adica nu este corect sa scoti infractiunile de coruptie din categoria infractiunilor pentru care nu poti sa propui arestarea preventiva. Ce semnal dai ca politician? Poti sa furi cat vrei, poti sa dai mita cat vrei, ca nu vei ajunge la puscarie", a mai declarat procurorul-sef al DNA.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

dna comisia europeana victor ponta sri sefa dna
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1042 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031729 (s)