News Flash:

La ce ora este cel mai bine sa iti bei cafeaua

2 Noiembrie 2013
1466 Vizualizari | 0 Comentarii
Nu putina lume isi incepe dimneata cu o cafeluta fierbinte, servita chiar si pe stomacul gol. S-ar putea sa simta imediat ceva tonifiant, dar s-ar putea sa fie mai puternic factorul emotional. Chiar daca pentru unii cafeaua are un fel de efect placebo, tot poate fi utila, atunci cand ii binedispune.

Specialistii insa, analizand modul cum reactioneaza organismul nostru la cafea, au constatat ca efectele ei sunt resimtite mai bine la acele ore, cand organismul produce mai putin cortizol, un hormon responsabil pentru starea de stres si pentru puterea de concentrare.

Studiind actiunea anumitor substante asupra corpului, ei au reusit sa stabileasca interdependente clare intre administrarea acestora si orarul zilnic, ajungand sa puna chiar bazele unei stiinte sui generis: cronofarmocologia, potrivit Infoniac.

Hormonul se orienteaza dupa ceas

Specialistul Steven Miller, de la Univesrsitatea de Medicina Militara a SUA, a determinat orarul zilnic dupa care organismul unui om cu regim normal de viata produce mai mult sau mai putin cortizol. Efectul cafelei este dependent de acesta.

Astfel, in cazul unui om cu viata ordonata si care respecta programul de somn, nivelurile maxime de cortizol apar intre orele 8-9 dimineata, intre orele 12-13, precum si intre orele 17,30-18,30.

Cafeaua bauta in cadrul acestor intervaluri actioneaza la pragul minim in ce priveste efectul euforic. Dimpotriva, cafeaua bauta cu mult inainte de ora 8 dmineata, eventual inainte de ora 7, are efecte benefice, sub acest aspect (desi nu e recomandata pe stomacul gol).

Simtim eficienta cafelei daca o bem, de exemplu, in intervalul dintre orele 9,30-11,30 dimineata. De altfel, cam la aceste ore se delecteaza cu cafea functionarii din birouri, care au intuit probabil ca atunci e momentul potrivit.

Se demonstreaza a fi de asemenea eficienta cafeaua bauta dupa masa, in timpul siestei, la mjlocul intervalului dintre orele 13.00 si 17.30.

Cate cafele sunt permise pe zi?

Mai exista un punct de vedere, sustinut de specialistii din cadrul National Health Service din Marea Britanie, care recomanda consumatorilor de cafea sa aleaga intervalul dintre orele 14.00-16.00. Studiul efectuat de ei in acest sens nu porneste numai de la nivelul cortizolului, ci are in vedere faptul ca in acest interval omul se simte mai obosit, iar cafeaua invioreaza.

Tot eficienta este cafeaua bauta seara tarziu, mult dupa ora 18.30 dar ea prezinta dezavantajul ca actioneaza negativ asupra somnului. Aceeasi cantitate de cafea bauta dupa masa iti permite sa tragi un pui de somn in plina zi, dar bauta seara iti provoaca insomnie.

Mai exista un aspect care framanta multi cafegii: cate cafele iti este permis sa bei zilnic, fara sa dauneze organismului? Din pacate, nu exista un raspuns universal valabil la asemenea intrebare. El trebuie individualizat.

Cei mai multi experti apreciaza totusi ca unui om sanatos nu-i pot fi daunatoare 1-3 cescute de cafea pe zi, respectiv maximum 300 mg cafeina.

Pana la urma, totul se individualizeaza

Pusi in fata unei asmenea intrebari, specialistii nu omit nicodata sa specifice cateva categorii de amatori care ar trebui sa reduca mult doza, ba chiar mai bine sa renunte cu totul la ravnita cafea: femeile insarcinate, copiii, bolnavii de ulcer, cardiacii si persoanele in varsta.

Acestia din urma insa trebuie si ei judecati individualizat, intrucat varsta nu se masoara neaparat aritmetic, numarand anii. Te poti considera deja in varsta, in cazul cand incepi sa gafai alergand sa prinzi autobuzul, cand simti dureri articulare, cand iti vine sa atipesti din senin ziua-n amiaza mare sau cand te apuca insomnia sistematica in timpul noptii.

Renuntand la cafea, nu inseamna ca esti sacrificat in fata placerilor vietii. Un nutritionist priceput este in stare sa-ti sugereze altceva in loc, poate chiar mai placut decat cafeaua.

cafea cortizol stres concentrare steven miller
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1028 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016130 (s)

loading...