News Flash:

Laura Codruta Kovesi, spionata de firma unui fost sef MOSSAD. Doi agenti israelieni, arestati intr-un hotel din Bucuresti

6 Aprilie 2016
1067 Vizualizari | 0 Comentarii
Meir Dagan
Patru cetateni israelieni sunt anchetati de DIICOT pentru spionarea comunicatiilor si tentative de compromitere a Laurei Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA.

Doi dintre suspecti au fost prinsi sambata seara in camera lor de hotel din centrul Capitalei, unde aveau aparatura electronica. Chiar in acest moment au loc perchezitii informatice, afirma surse apropiate de ancheta citate.

Tribunalul Bucuresti
a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventiva inca de duminica. Sunt mai multe capete de acuzare, de la constituire de grup criminal organizat pana la diferite infractiuni informatice, toate cu scopul de a ajunge la informatii privind viata profesionala si personala a Laurei Codruta Kovesi, cu scopul de a compromite.

Al treilea suspect, creierul afacerii, fostul sef Mossad Meir Dagan, se pare ca nu va mai fi tras la raspundere, fiindca ar fi murit intre timp. SRI si DIICOT incearca acum sa dea de al patrulea suspect. Laura Codruta Kovesi nu a comentat inca acest caz, dar ar putea prezenta miercuri dupa-amiaza o pozitie publica.

Cine sunt cei patru suspecti
Conform RISE Project, care prezinta documente oficiale, doi dintre suspecti, Dan Zorella si Avi Yanus, fosti ofiteri de informatii, sunt co-fondatori si directori executivi ai firmei israeliene de investigatii private Black Cube, companie in care a activat Meir Dagan – fost director Mossad (spionajul israelian) in perioada 2002-2011, relateaza news.ro.

Potrivit procurorilor, scrie RISE Project, acestia impreuna cu mai multi angajati ai companiei Black Cube, printre care Ron Weiner si David Geclowicz, “au constituit un grup organizat in vederea comiterii mai multor infractiuni de hartuire si infractiuni informatice constand in efectuarea de multiple apeluri cu caracter amenintator (…) precum si atacuri de tip phishing in vederea sustragerii credentialelor de acces si ulterior compromiterii conturilor de posta electronica, activitati urmate de violarea secretului corespondentei, copierea si transferul fara drept al continututului acestuia”.

”Ultimii doi, Ron Weiner si David Geclowicz, au fost arestati deja in Romania. Weiner este cel care raspundea efectiv de partea informatica a operatiunii, sustin procurorii, in timp ce Geclowicz contacta persoane din anturajul si familia persoanei publice vizate – ambii fiind coordonati din centrala firmei pentru care lucrau. In acest caz, tinta era sefa DNA, Laura Codruta Kovesi”, relateaza RISE Project, care prezinta un mandat de arestare preventiva emis in 3 aprilie pe numelelui Geclowicz. De altfel, in mandatul de arestare se arata ca ”mobilul intregii activitati infractionale a gruparii a constat in incercarea de compromitere a imaginii procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie din Romania, prin incercarea de a gasi activitati de coruptie”.

Cum actionau agentii israelieni
Weiner si Geclowicz si-au derulat actiunile din teren pe parcursul lunii martie si in acest timp au spart trei dintre conturile de email ale apropiatilor lui Kovesi. Contactat de RISE Project, procurorul sef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat ca cercetarile sunt in faza preliminara acum.

“La momentul acesta e clasificata toata verificarea. Este doar investigatie, nu o cercetare penala ca atare. E destul de dificil sa va dau date din aceasta cauza”, a spus Horodniceanu. Seful DIICOT a adaugat ca anchetatorii din subordinea sa nu stiu inca cine a angajat firma israeliana Black Cube.

Ce este Black Cube
Avand sucursale in Londra si Paris, Black Cube a fost fondata in 2010 in Tel Aviv de catre cei doi fosti ofiteri de informatii israelieni, Dan Zorella si Avi Yanus. Compania ofera servicii juridice si de intelligence. Si-a castigat renumele reprezentand in instanta afaceristi acuzati de infractiuni economice, iar The Wall Street Journal nota in 2015 ca angajatii firmei au fost implicati in operatiuni private de contraspionaj cibernetic, infiltrandu-se in retele de hackeri.

Meir Dagan, fostul sef al Mossad intre anii 2002 si 2011, a fost presedintele de onoare al firmei pana acum doua saptamani, cand a murit (17 martie 2016). In afacere activeaza mai multi fosti ofiteri de spionaj si contraspionaj din Israel.

tribunalul bucuresti rise
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1058 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023582 (s)

loading...