Politicile educaționale și modelul de dezvoltare al Clujului au fost prezentate liceenilor europeni aflați în vizită la Cluj-Napoca în cadrul unui program Erasmus+.

În data de 7 mai 2019, orașul a avut plăcerea de a primi vizita unui grup de elevi din Italia și Spania, dar și România – Cluj-Napoca, implicați într-un proiect comun în domeniul educației prin programul european Erasmus+.

În acest context, primarul Emil Boc a subliniat faptul că avem cea mai proeuropeană generație de tineri din istorie. Tinerii trebuie să conștientizeze faptul că ceea ce avem astăzi aici, în Europa, nu este pentru totdeauna. Viitorul lor se leagă strâns de valorile europene, pe care împreună trebuie să le protejăm, într-o Uniune Europeană a democrației, unității și prosperității.

De asemenea, edilul a prezentat tinerilor viziunea de dezvoltare a orașului și oportunitățile pe care Clujul le oferă. Elevii și studenții care învață aici oferă un avantaj competitiv major comunității clujene, reprezentând componenta de „Talente” din cei 4T prin care putem defini Clujul internațional – „Talents, Technology, Tolerance, Trust”.

coral