News Flash:

Liderii din zona euro au ajuns la un ACORD in cazul Greciei

13 Iulie 2015
303 Vizualizari | 0 Comentarii
Liderii din zona euro au anuntat, luni, dupa negocieri-maraton ce au durat 16 ore, ca au ajuns la un acord cu Grecia privind datoria acestei tari, a anuntat premierul belgian, Charles Michel, potrivit bbc.com.

Potrivit acestei decizii a liderilor zonei euro, Grecia ar urma sa primeasca al treilea pachet de salvare  din ultimii 5 ani, dupa declansarea crizei economice din SUA, care a afectat ulterior si Europa.

Acordul a fost unanim, a tinut sa precizeze Donald Tusk, presedintele UE, care a transmis, prin Twitter, ca programul de salvare a Greciei urmeaza sa fie pus in aplicare "cu reforme serioase si sprijin financiar".

'"Summitul zonei euro a ajuns in unanimitate la un acord. Totul este pregatit pentru activarea Mecanismului European de Stabilitate pentru Grecia, cu reforme serioase si sprijin financiar", a scris Donald Tusk pe contul sau de Twitter.

Potrivit calculelor eurogrupului privind planul de asistenta finaniara a Greciei, aceasta ar trebui sa primeasca intre 82 si 86 miliarde de euro.

Deocamdata nu se cunosc detaliile acestui plan, informeaza bbc.com.

negocieri premierul belgian
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1048 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019855 (s)

loading...