News Flash:

Liviu Dragnea: Noul ministru al Justitiei ar putea fi propus miercuri. Care este profilul dorit de coalitia PSD-ALDE

20 Februarie 2017
278 Vizualizari | 0 Comentarii
Liviu Dragnea
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat la Romania TV ca OUG 13 a fost un pretext din partea adversarilor politici pentru a cere demisia Guvernului si a precizat ca viitorul ministru al Justitiei ar putea fi propus miercuri, dupa sedinta coalitiei de guvernare. Tot miercuri PSD ar urma sa ia o decizie si in privinta vicepresedintelui Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi, care in ultimele saptamani a adus numeroase critici conducerii de la centru.

Liviu Dragnea a subliniat la Romania TV ca OUG 13 acoperea un vid legislativ, insa s-a vazut ca ordonanta a fost doar un pretext pentru ca in continuare se cere demisia Guvernului.

"Am vazut foarte multi oameni suparati, chiar si straini si mi s-a parut ciudat cum un sef de banca protesteaza impotriva Guvernului. Am auzit si eu cum multinationale au promovat si sustinut aceste proteste. Am primit si eu de la Adrian Tutuianu informatiile pe care le-a si spus public".

"Asta nu inseamna ca nu astept si eu continuarea de la domnul presedinte Tutuianu sa spuna informatiile pe care le poate spune, dar marea majoritate sunt informatii publice, pe care publicul trebuie sa le stie", a spus seful Camerei Deputatilor.

Seful comisiei parlamentare de control al SRI, senatorul PSD Adrian Tutuianu, a declarat pe 6 februarie ca va cere Serviciului Roman de Informatii (SRI) raspunsuri cu privire la suspiciunile sale ca multinationalele ar fi sprijinit protestele antiguvernamentale din Romania, explicand ca acest lucru ar incalca legea securitatii nationale.
Liderul PSD pune actuala stare a societatii pe nemultumirea si frustrarea adversarilor politici pentru pierderea alegerilor parlamentare.

"Eu nu pot uita ce i-a spus presedintele Iohannis lui Tariceanu...ca declara razboi total PSD. Este pacat ca s-a ajuns in situatia asta. Incerc sa inteleg infrangerea si frustrarea presedintelui. Ar fi trebuit ca Iohannis sa fie presedintele tuturor romanilor si sa nu instige la proteste. Adevarul o sa iasa la iveala. Cred ca se face orice ca acest program sa nu fie pus in practica pentru ca exista riscul ca ei sa devina spectator la un program bun".

Despre nominalizarile noilor ministri

In ceea ce priveste numele noului ministru al Justitiei presedintele PSD a punctat ca acesta va fi comunicat dupa sedinta de miercuri din coalitie.

"Cred ca in cursul saptamanii viitoare trebuie sa se stabileasca cele doua nominalizari si trimise la Cotroceni pentru a fi aprobate de Iohannis. Am vorbit cu premierul, iar dupa emisiune ii sun pe Tariceanu si Constantin, miercuri sa discutam si poate se si aproba sa dam drumul procedurilor legale. Pentru Justitie trebuie sa fie un ministru care sa aiba un CV bun, greu de contestat, experienta in domeniu, capacitate de a genera si coordona si o dezbatere serioasa in care sa se discute de legislatia din acest domeniu. Plecand de la coduri, sunt oameni condamnati din cauza unor articole neconstitutionale".

Liviu Dragnea a mentionat ca daca aceste calitati sunt intrunite de un om politic e bine, daca nu e politic, dar este un profesionist experimentat e la fel de bine.

In ceea ce-l priveste pe viitorul ministru al IMM-urilor, liderul PSD a spus ca este nevoie de un om cu oarecare greutate politica, sa inteleaga mediul de afaceri, sa aiba experienta si sa comunice.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

presedintele psd liviu dragnea oug 13
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1183 (s) | 33 queries | Mysql time :0.023233 (s)