News Flash:

Lovitura dura pentru Adriean Videanu si Ioan Niculae. DIICOT reface ancheta in dosarul Romgaz - Interagro

4 Octombrie 2016
1059 Vizualizari | 2 Comentarii
DIICOT a decis ca procurorii sa refaca ancheta in dosarul Romgaz, in care sunt cercetati omul de afaceri Ioan Niculae si fostul ministru al Economiei Adriean Videanu. Dupa mai bine de patru ani de cercetari, rechizitoriul prin care Ioan Niculae si Adriean Videanu urmau sa fie trimisi in judecata a fost anulat, deoarece contine mai multe nereguli, transmite Agerpres.

Ioan Niculae a fost pus sub acuzare alaturi de alte 40 de persoane, functionari publici cu functii de conducere din cadrul SNGN Romgaz, Ministerului Economiei, Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei si reprezentanti ai unei societati comerciale din municipiul Bucuresti, pentru savarsirea infractiunilor de complot si subminarea economiei nationale. Printre cei acuzati se afla si fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.

Initial, ancheta il viza si pe fostul ministru Varujan Vosganian, insa acesta a scapat de dosar, dupa ce Senatul a respins, in 2013 si 2015, cererile DIICOT de punere sub urmarire penala a acestuia.

Potrivit DIICOT, in perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian si, in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, in calitate de ministri, au aprobat, semnat si sustinut in Guvern sase ordine, respectiv trei memorandumuri, in scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infractional constituit de catre Ioan Niculae si au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate nationala de interes strategic) in interesul privat al SC Interagro SA, acordand discounturi comerciale substantiale la livrarea de gaze naturale catre aceasta companie, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum si gaze naturale exclusiv din productia interna, cu nerespectarea dispozitiilor legale si in conditiile in care Interagro inregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

DIICOT mai sustine ca demersurile ministrilor Varujan Vosganian si Adriean Videanu s-au realizat in conditiile in care Interagro inregistra o datorie reprezentand aproximativ 70% din bugetul anual al societatii nationale, fiind grav afectate principalele activitati ale Romgaz, aceasta fiind transformata practic intr-un furnizor al unui "client privat privilegiat" si fiind pus in pericol sistemul energetic national pe segmentul gazelor naturale.

Procurorii mai arata ca prin activitatea ministrilor Vosganian si Videanu, respectiv prin vanzarea preferentiala catre Interagro a unor cantitati masive de gaze naturale, aceasta societate a fost plasata intr-o veritabila pozitie de monopol pe piata gazelor naturale.

Mai mult, Romgaz si Ministerul Economiei, fiind entitati ale statului cu atributii in domeniul energetic, prin folosirea Romgaz in favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost infiintata, s-au creat riscuri semnificative in planul securitatii energetice a Romaniei.

In referatul procurorilor se mai retine ca Romgaz a livrat in aceasta maniera catre Interagro gaze naturale din productia proprie in valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezinta valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

ioan niculae sngn romgaz ministerului economiei varujan vosganian
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Vornicu Tudor  | #21036
Probabil ca "viitorul probabil " laureat pentru literatura Vozghi va putea fi atasat la garnitura dupa alegeri. Daca liberalii il vor pune pe liste ,vor pierde cel putin 10% in sondaje. Atata minte poate mai au. Trebuie sa raspunda toti pentru ce au facut !.
Branzoi Victor  | #21039
Se strange latul in jurul banditilor !. Lipseste nenea Vozghi si multi alti vinovati. Vina : Subminarea economiei nationale . Ar trebui sa li se confiste intreaga avere si condamnati pe viata .
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2016 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1245 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019759 (s)