News Flash:

Lucrari de reabilitare in valoare de jumate de milion de lei, la sectia de chirurgie a Spitalului Clinic ”Leon Daniello” din Cluj

6 Septembrie 2017
641 Vizualizari | 0 Comentarii
Leon Daniello Cluj

Sectia de chirurgie toracica din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello",  va intra in perioada urmatoare intr-un amplu proces de reamenajare si modernizare.

Potrivit reprezentantilor CJ Cluj, necesitatea realizarii acestei investitii cu valoarea estimata la circa o jumatate de milion de lei este determinata de dorinta adaptarii serviciilor medicale oferite la rigorile europene actuale precum si de nevoia de a preintampina cererea de servicii medicale, tot mai ridicata, venita din partea pacientilor. Aceste aspecte sunt accentuate, totodata, de faptul ca adresabilitatea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, intr-o continua extindere, a depasit de mult limita regionala, acesta devenind treptat un bastion national al luptei impotriva TBC si a bolilor de plamani.

In ceea ce priveste lucrarile de interventie, programate a se desfasura pe parcursul a maximum sase luni, acestea vor consta, in principal, in realizarea unei zone de ambulator, amenajarea unui salon de supraveghere urgente, realizarea unui nou salon cu baie proprie si cu acces de pe coridorul principal, relocarea spatiului de sterilizare in imediata vecinatate a salilor de operatii, separarea zonei de primire urgente de restul sectiei, etc.

„Am considerat investitia ca fiind mai mult decat necesara, cu atat mai mult cu cat aceasta sectie de chirurgie toracica este singura de acest fel din cadrul centrului universitar clujean. Ceea ce ne propunem prin intermediul acestor lucrari este sa contribuim la modernizarea infrastructurii si a circuitelor medicale din cadrul sectiei, urmand a rezulta astfel o crestere a calitatii serviciilor medicale oferite pacientilor ce sufera de boli de plamani", a declarat Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.

In prezent,

Avand in structura 230 de paturi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie este o institutie sanitara de monospecialitate care asigura, prin sectiile clinice si serviciile din structura, asistenta medico-chirurgicala complexa, curativa, preventiva si de recuperare a pacientilor cu afectiuni respiratorii tuberculoase - TBC si non-tuberculoase (BPOC, Astm bronsic, patologie tumorala maligna si benigna, pleurezii, supuratii bronho-pulmonare).

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

reabilitate spital clinic leon daniello
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0866 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022663 (s)