News Flash:

Maestru International: Din pacate in Romania foarte multi sportivi se nasc talente si mor sperante

26 Iunie 2014
783 Vizualizari | 0 Comentarii
Maestru International si antrenorul de sah Baratosi Daniel a avut amabilitatea de a discuta pentru Buna Ziua Cluj despre modul in care jocul regilor ii poate influenta si ajuta in evolutia personala pe cei mici, dar si despre dificultatile pe care le intalneste un sportiv care vrea sa faca performanta in Romania.

Rep: Tot mai multi jucatori tineri se afirma in sah, recordul lui Bobby Fischer de a fi mare maestru la 15 ani fiind de mult timp depasit. Care crezi ca este explicatia pentru care un joc atat de greu si de complex poate fi stapanit cu atata maiestrie de cei mici?

Baratosi Daniel: Cei mici sunt precum un vulcan. Varsta ii avantajeaza, deoarece au foarte mult "spatiu" de stocare a informatiilor. Ei acumuleaza foarte bine cunostiintele si ajung astfel sa "erupa" la un moment dat. Bineinteles, consider ca este absolut necesara o predare metodica din partea dascalilor, iar daca aceasta conditie este indeplinita (deprinderea unei tehnici de final - lucru foarte important, intelegerea unor evaluari logice a diverselor pozitii si un repertoriu nu foarte vast, dar pe intelesul copiilor, de preferat agresiv, parerea mea,incluzand sisteme cu sacrificii, unde se contureaza din timp o creativitate necesara pentru viitor), atunci rezultatele vor aparea. Reteta succesului - munca multa + rabdare! Iar copii acumuleaza cel mai bine, stim bine ca ei sunt mai puri si capabili sa integreze informatiile in spatiul lor; au o memorie interna mai mare decat cei mai inaintati in varsta.

Rep: Cum vezi evolutia sahului considerand faptul ca software-ul si computerele de sah au devenit atat de puternice incat ii pot invinge fara probleme si pe cei mai puternici jucatori, probabil si pe campionul mondial?

Baratosi Daniel: Aparitia calculatoarelor, unor engineuri evoluate, intr-adevar, a schimbat radical sahul. Majoritatea jucatorilor au acces la aceste softuri. Totusi, consider ca progresul se reuseste doar daca acestea sunt folosite strict ca unelte temporare in pregatirea jucatorului. Cele mai moderne calculatoare propun mutari pe baza unor evaluari logice, aratand insa, de multe ori o lipsa acuta la capitolul creativitate, neintelegand anumite situatii specifice (fortarete, remize elementare), dand evaluari eronate bazandu-se pe metodele lor analitice, uneori exagerate. O scula necesara pentru jucator, cu care te poti verifica, iti poti analiza partidele, dar folosita doar cu masura! Ca o experienta proprie as adauga faptul ca uneori mi-a fost de folos cate un sfat, plan, dat de soft, unde nici macar nu mi-as fi imaginat ca exista acele posibilitati. Calculatoarele nu au emotii, nu cunosc frica, nu au complexe, dar tocmai din cauza asta pot si esua, in anumite circumstante, la fel ca si omul, care dispune de aceste lucruri, care uneori sunt obstacole. Gasirea echilibrului in folosirea calculatorului este absolut necesara pentru un progres al omului, nu este nicidecum o unealta care va creste mari campioni. Cat despre partidele jucate intre soft si om, intr-adevar s-a ajuns la o situatie delicata pentru cel din urma, deoarece forta de joc a celui mai modern engine este undeva la 3000 puncte elo. Deci, maxim o remiza se poate reusi cu el, chiar de catre Magnus Carlsen, liderul mondial, cotat la aproximativ 110 puncte sub acest engine, o diferenta semnificativa! Ramane ca jucatorii sa foloseasca aceste softuri, in mod util, verificandu-se in diverse situatii, unde sunt depasiti la capitolul intelegere, calcul, neavand insa o incredere oarba in inteligenta artificiala, deoarece poate gresi si ea. cercetarea, semnele de intrebare trebuie sa fie la indemana jucatorului, doar cand cele doua parti ajung la un numitor comun se poate considera misiune indeplinita folosirea calculatorului.

Rep: La sfarsitul anului trecut a avut loc meciul pentru titlul de campion mondial intre V.Anand si M.Carlsen, meci castigat de cel din urma (23 de ani) si considerat a fii o veritabila confruntare dintre generatii. Crezi ca pe viitor vom mai vedea lupte pentru titlul absolut intre jucatori de peste 40 de ani?

Baratosi Daniel: Fiind fan Anand, chiar si pe parcursul precedentei intalniri, pierduta categoric de marele maestru indian, multiplu campion mondial, inainte de cedarea titlului in fata talentatului si creativului norvegian, mi-as dori ca el sa isi recastige titlul, insa la cum vad eu situatia si parcursul lui Magnus,  nu vad cum ar fi posibil acest lucru. Este un jucator complex, cu o capacitate extraordinara de a "desena" pe tabla de sah. Cred ca jucatorii tineri vor depasi oponentii lor mai varstnici si intr-un fel acest lucru este absolut normal, generatiile viitoare trebuie sa invete de la cele anterioare si sa le depaseasca. Sunt convins ca acest lucru este inteles si de jucatori precum Anand, Kramnik, Kasparov, cel din urma apreciindu-l enorm pe actualul lider mondial, Carlsen. Insa sa nu se creada ca vor face doar atat si se vor uita neputiciosi, forta si experienta lor este de necontestat. Vor da totul sa se opuna! Astept cu nerabdare clinchul din noiembrie! Sa castige cel mai bun!

Rep: S-a vorbit adesea despre introducerea sahului ca materie sportiva optionala in scoli, crezi ca este acesta un proiect realizabil?

Baratosi Daniel: Acest proiect chiar s-a realizat, nu cu mult timp in urma. Ca antrenor de sah, promovez si salut aceasta idee si am sa incerc sa ma si implic. Sahul este un sport care ajuta la dezvoltarea unei gandiri sanatoase, unor capacitati care ii ajuta pe copii sa ia decizii bune in viata si sa devina oameni mai buni. Aceasta este parerea mea.

Rep: Se spune ca daca nu incepi de mic sahul, este foarte greu sa avansezi. Care crezi ca sunt cerintele pentru a atinge performanta in sah?

Baratosi Daniel: Cum am spus anterior, o metodica corecta este absolut necesara. Cei mici trebuie sa studieze finaluri, sa dezvolte o tehnica specifica a acestei faze. Intelegand colaborarile, planurile specifice  acestei faze, ei vor reusi sa implementeze aceste lucruri in jocul de mijloc si in deschidere. Un sfat util pentru antrenori este acela de a cauta progresul pornind de la simplu spre complex si nu invers! Asadar niste evaluari, bazate pe criteriile clasice, un repertoriu solid, agresiv, dar nu vast, pot completa aceasta tehnica de final. Pe langa aceste lucruri care sunt legate strict de jocul pe cele 64 de patratele, o abordare pozitiva a oricarui rezultat obtinut de copil este,  din punctul meu de vedere, absolut necesara din partea parintilor si a antrenorilor. Copilul trebuie incurajat, trebuie sa inteleaga ca nu poate pierde, doar castiga si invata. Pentru ca lui trebuie sa ii faca placere sa joace. Uneori avem asteptari prea mari de la cei mici. Sunt adeptul unei relatii de prietenie intre mine si elevii mei, la cer tot timpul sa scoata maxim din partida pe care o joaca si sa nu isi propuna ca scop victoria. Cu munca si rabdare sunt convins ca se pot croi campioni!

Rep: Fata de alte state din zona, cum ar fi Ungaria sau Bulgaria, ca sa nu mai mentionam Ucraina sau Rusia, sahul din Romania pare sa stagneze, in ciuda faptului ca avem destui jucatori buni, maestrii internationali sau mari maestrii. Care crezi ca este pricnipala problema a sahului romanesc, de ce mari maestrii precum Andrei Istratescu au ales sa joace pentru alte tari?
Baratosi Daniel: Din pacate, in Romania, se cunoaste faptul ca foarte multi sportivi se nasc talente si mor sperante. In toate sporturile problema principala este cea financiara. Si sahul este un sport care necesita un efort financiar foarte mare pe care de cele mai multe ori il depun parintii. Daca pot! Si cei care pot si cei care nu, trag cu dintii, fac tot posibilul, uneori minuni pentru copiii lor, ca ei sa ajunga in elita nationala. Se ajunge la o faza in care este nevoie de un adevarat staff tehnic, ca progresul sa fie maxim si sa se poata urca pe scena internationala. Aici ar trebui sa vina sprijinul autoritatilor, a federatiilor, a celor sus-pusi, care, in momentul actual, este la un nivel foarte scazut la noi in tara. Acesta este motivul principal pentru care pierdem jucatori de valoare, ei alegand sa plece din tara si sa reprezinte alte tari. Probabil ca acolo ei se simt respectati si rasplatiti pentru ceea ce fac, iar in acest fel drumul plin de suisuri si coborasuri, efortul depus atat de ei cat si de parintii, antrenorii lor isi vede fructul.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

baratosi daniel sah interviu campion
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1452 (s) | 33 queries | Mysql time :0.052153 (s)