News Flash:

Mai multe trenuri au avut intarzieri de peste o ora din cauza conditiilor meteo. Zeci de masini, blocate in zapada

9 Februarie 2017
332 Vizualizari | 0 Comentarii
tren
Mai multe trenuri de pe ruta Brasov - Constanta au avut, joi dimineata, intarzieri de peste 60 de minute, din cauza conditiilor meteorologice, in timp ce zeci de masini au ramas blocate in zapada pe drumuri din mai multe judete. in ultimele 24 de ore, peste 3.500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit in zonele afectate de vremea neprielnica.
Potrivit unui comunicat publicat, joi dimineata, de reprezentantii MAI, pe autostrada A2 (sectorul Bucuresti - Drajna, intre kilometrii 35-105) sapte utilaje actioneaza pentru indepartarea zapezii, scrie news.ro.
Vremea neprielnica nu a afectat aeroporturile, care sunt operationale, nefiind inregistrate curse aeriene anulate sau cu intarzieri, potrivit sursei citate.
Traficul feroviar, in schimb, a fost afectat de conditiile meteo, inregistrandu-se "inregistrate intarzieri semnificative (peste 60 de minute) ale unor trenuri de pe ruta Brasov-Constanta". De asemenea, din cauza poleiului, au fost impuse restrictii de viteza, pana la 80 de kilometri pe ora, pe tronsoanele de cale ferata Constanta - Valul lui Traian si Fetesti - Dragos Voda.
Potrivit sursei citate, la ora transmiterii acestei stiri, porturile maritime si fluviale in judetele Constanta, Mehedinti (Severin si Orsova), Caras - Severin (Moldova Veche), Calarasi (Oltenita si Calarasi), Tulcea (Sulina) sunt inchise.
Totodata, in ceea ce priveste tranzitul frontierei, in punctul de trecere Giurgiu se circula cu restrictie de tonaj pentru autovehicule cu masa totala mai mare de 7,5 tone.
Reprezentantii MAI arata ca in ultimele 24 de ore, la nivelul judetelor afectate, au intervenit peste 3.500 de efective ale ministerului cu 1.676 mijloace si 168 de lucratori cu 84 mijloace din cadrul autoritatilor locale.
"Astfel, s-a intervenit pentru deblocarea a 34 autovehicule si 76 de persoane in judetele Buzau, Calarasi, Dambovita, Giurgiu si Ialomita.  
In judetul Arges, o gravida din localitatea Paulesti a fost transportata de catre o ambulanta in conditii de siguranta la spital", se arata in comunicatul MAI.
Sursa citata mai precizeaza ca joi dimineata erau si interventii in desfasurare. in judetul Giurgiu, pe DJ 601, intre localitatile Ianculesti si Uzunu, un autotren in care se afla o persoana a ramas blocat in zapada, fiind nevoie de interventia reprezentantilor autoritatilor locale.
Totodata, in judetul Braila, pe DJ 211A, intre localitatile Viziru si Mihai Bravu, sase autotrenuri in care se aflau sase persoane au ramas blocate in zapada, fiind necesara interventia reprezentantilor CNAIR si SDJ.
La nivelul CNAIR s-a actionat, in ultimele 24 de ore, cu 1.091 de utilaje, fiind utilizate 9.550 tone de material antiderapant (sare si nisip) si 29 tone de solutie chimica.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

trenuri brasov constanta zapada drumuri mai autostrada a2 cale ferata
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 33 queries | Mysql time :0.020104 (s)