News Flash:

Mii de oameni au participat ieri la mitingul pentru autonomia Tinutului Secuiesc

11 Martie 2013
562 Vizualizari | 0 Comentarii
Mii de persoane s-au adunat, la aceasta ora, la Monumentul Secuilor Martitri din Targu Mures, pentru a arata ca sunt solidari cu doleantele unor lideri de a obtine autonomia Tinutului Secuiesc.


Ceremonia care are loc langa monument a inceput cu intonarea baladei lui Kossuth, dupa care au urmat discursurile organizatorilor mitingului pentru autonomiei. Intre discursuri, participantii scandeaza "autononmia".

In cadrul demonstratiei, care va culmina cu un mars in fata Prefecturii Mures, va fi citita si o petitie impotriva actualului proces de regionalizare prezentat de USL.

Presedintele CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo, a aratat ca acest tip de demonstratie este dupa modelul catalan, precizand ca cei din Catalunia au obtinut autonomia printr-o demonstratie similara si apoi prin decizii politice.

Organizatorul acestui miting, Izsack Balazs, presedintele CNS, a spus ca petitia impotriva actualului proces de regionalizare se refara la faptul ca maghiarii nu sunt de acord cu cele 8 regiuni, pe care le considera prea mari.

Presedintele Partidului Convergentei Democratice din Catalunia, Marc Gafarot, a tinut un discurs in fata partcipantilor in care i-a indemnat pe acestia sa nu se rusineze de cultura si identitatea lor, precizand ca se simte foarte apropiat de aspiratiile politice ale organizatorilor acestui miting.

"Europa nu poate intoarce spatele culturilor, aceasta este parte din cultura europeana, indiferent de cat de mici suntem, trebuie sa se raspunda cerintelor noastre. In acest fel aveti un rol de jucat", a precizat acesta.

La sfarsitul discursului oamenii au continuat sa scandeze "autonomia", in timp ce flutura steaguri ale Tinutului Secuiesc si steaguri ale Ungariei.

La aceasta ora e citit un mesaj adresat celor prezenti din Tirolul de Sud.

Tokes Laszlo a spus, in discursul sau, ca trebuie sa inceteze efectele tratatului de la Trianon. "Sa nu-i uitam pe cei din Partium si Ardealul central, pentru ca luptam si pentru libertatea lor. Trebuie sa inceteze efectele Trainonului. Ziua libertatii secuilor este lupta pentru autonomie. Autoguvernarea maghiara este ca Soarele, aerul si apa pentru natura", a declarat Tokes, dupa care multimea a strigat "Nu Trianonului!".

Europarlamentarul i-a criticat pe cei din conducerea UDMR pentru ca au facut apel membrilor uniunii sa nu participe la acest miting, dar si pe fostul presedinte UDMR, Marko Bela, care a tinut un discurs la Budapesta, alaturi de Partidul Socialist Ungar.

Dupa criticile aduse de Tokes, cei prezenti la miting au scandat "Tradatori de tara!", "Oameni de nimic!", referindu-se la liderii UDMR.

"Contam pe solidaritatea voastra", a fost mesajul transmis de Tokes romanilor.

Cei aproximativ 6.000 de participanti la miting au marsaluit pana in centrul municipiului Targu Mures si s-au oprit in fata Prefecturii, unde au continuat sa scadeze mesaje referitoare la autonomia Tinutului secuiesc. In timpul marsului, aproximativ 30 de cetateni romani, cu steagul Romaniei afisat, se aflau in centrul orasului, unde au incercat sa creeze tensiuni, insa au fost opriti de jandarmii mureseni, care le-au cerut sa inceteze cu incitarile.

"Tinutul Secuiesc, nu Romania", "Inca un Trianon", "Suntem acasa" sunt cateva din scandarile cu care participantii la miting si-au continuat pana la aceasta ora demonstratia pentru obtinerea autonomiei.

Presedintele CNS, Izsack Balazs, a inmanat o petitie unui repezentant al Prefecturii Mures, dar si steagul secuiesc pe care acesta insa nu l-a primit.

La incheierea mitingului, Izsack Balazs a declarat ca prin acest miting s-a demonstrat ca la Targu Mures s-a spulberat teama cu care s-a trait din martie '90.

Petitia inmanata reprezentantului Prefecturii se refera la solicitarea ca Tinutul Secuiesc sa devina regiune administrativa de sine statatoare. Prin respectiva petitie se mai cere Guvernului garantarea prin lege a autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc.

"Protestam impotriva unei reorganizari care atenteaza la existenta poporului secuiesc. solicitam ca autoritatile romanesti sa inceteze de indata lupta impotriva simbolurilor secuiesti, hartuiriea si amenintarea maghiarilor si secuilor. Protestam pentru ca institutiile statului de drept sunt folosite pentru asuprirea, intimidarea si hartuirea cetatenilor romani de nationalitate maghiara. Vrem libertate si egalitate deplina si reala pentru toti locuitorii Tinutului Secuiesc. Solicitam ca Guvernul sa inceapa tratative cu reprezentantii legitimi ai poporului secuiesc, CNS, consiliile alese, libertate pentru poporul secuiesc", se arata in petitia catre Guvernul Romaniei.

La aceasta ora, manifestantii au inceput sa se deplaseze spre autocarele cu care au venit la Targu Mures. Printre manifestanti au fost prezenti si cetateni din Ungaria.

kossuth usl cnmt catalunia autonomia tinutul secuiesc ungaria
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1149 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010910 (s)

loading...