News Flash:

Ministrul Muncii da sfaturi clujenilor care isi cauta loc de munca

22 Aprilie 2013
877 Vizualizari | 0 Comentarii
Mariana Campeanu
Somerii din judetul Cluj, sfatuiti sa ceara ajutorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca inainte de a-si cauta un serviciu pe cont propriu.

La nivelul judetului Cluj sunt disponibile 1.256 de locuri de munca, potrivit Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM). Dintre acestea, 290 de job-uri disponibile sunt pentru persoanele cu studii superioare.

"Profilele sunt variate, pentru studii superioare, oferta de la Cluj este cea mai variata, cea mai numeroasa. Avem 290 de locuri de munca pe studii superioare", a declarat directorul AJOFM Cluj, Daniel Don. La randul sau, ministrul Muncii, Mariana Campeanu, prezenta vineri la Cluj-Napoca, la Targul Locurilor de Munca pentru concernul german Bosch, a explicat ca somerii au sanse mai mari sa-si gaseasca locuri de munca daca apeleaza la specialistii AJOFM.

"E important sa ia legatura cu agentia noastra de ocupare din judet, pentru ca acolo, un om fara loc de munca este testat si din punct de vedere psihologic si al aptitudinilor profesionale si i se cauta un loc de munca exact pe aptitudinile pe care le are. Fara aceste locuri de munca mari cum sunt la firma Bosch sau la alte firme, pana acum, agentia a angajat 80 de persoane disponibilizate de la firma Mechel, in functie de specialitatea pe care au avut-o li s-a cautat un loc de munca, la diversi alti angajatori li s-a gasit exact locul de munca", a aratat ministrul Muncii.
La randul sau, directorul AJOFM Cluj a punctat ca este foarte important si ca intentia de angajare sa se materializeze. "Sa se gandeasca sa lucreze si seriozitatea este un lucru foarte important. In primul rand trebuie vazut ca piata muncii este ca oricare alta piata. Daca nu investesti in tine nu ai sanse de competitivitate, iar piata muncii este o piata competitiva. Pentru un loc de munca cu perspective de durata conteaza pregatirea ta profesionala", a aratat directorul AJOFM Cluj.

Pe de alta parte, Mariana Campeanu a aratat ca participarea la cursurile de reconversie profesionala creste sansele de angajare ale somerilor. "Trebuie sa participe la cursurile pe care le facem de reconversie profesionala, pentru ca aceste cursuri se fac la cerintele unor angajatori, asa cum pregatim acum 12 persoane pentru sudura de inalta tehnologie", a exemplificat Campeanu.

"Guvernul Romaniei, impreuna cu autoritatile locale fac tot posibilul pentru orice angajator care vrea sa dezvolte o afacere, sa fie sprijinit, astfel incat sa putem crea locuri de munca noi. (...) Am contribuit si la Mechel, i-am adus pe oameni la targ pentru a se inscrie si pentru a fi testati daca indeplinesc conditiile pentru postul care este oferit, in aclasi timp, se fac cursuri de pregatire, se testeaza aptitudinile, deci asa cum v-am spus facem tot posibilul ca sa ajutam si angajatorul si angajatul", a conchis ministrul Muncii, la Cluj-Napoca.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

somerii serviciu ajofm daniel don mariana campeanu bosch ajofm cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1115 (s) | 33 queries | Mysql time :0.019377 (s)