News Flash:

Minorii clujeni vor fi audiati de astazi intr-o sala specializata - FOTO

11 Aprilie 2014
653 Vizualizari | 0 Comentarii
Astazi a avut loc la sediul Consiliului Judetean Cluj, in prezenta Presedintelui Horea Uioreanu, a Vicepresedintelui Ioan Oleleu si a conducerii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj, conferinta de inaugurare a salii specializate in audiere minorilor din cadrul DGASPC. Actiunea face parte din proiectul „Audis: pentru o mai buna audiere a minorilor”, obiectivul principal al acesteia fiind imbunatatirea practicilor existente in Romania in instrumentarea cauzelor cu minori, cu un grad sporit de protejare a drepturilor acestora. Proiectul, in valoare de aproximativ 80.000 de euro, este unul pilot, realizat cu sprijinul Federatiei „La voix de l’enfant” (Franta), a Ambasadei Frantei in Romania care a asigurat finantarea in proportie de 80% , respectiv cu ajutorul celor doua consilii judetene din Cluj si Dolj, care, prin intermediul serviciilor publice de asistenta sociala si protectia copilului din subordine, au contribuit cu restul de 20%. De asemenea, importanta proiectului consta in faptul ca acesta a reusit sa adune, la aceeasi masa, toate structurile de la nivel local cu rol in protejarea vietii si libertatii omului, fiind incheiat astfel un parteneriat intre Consiliul Judetean Cluj (DGASPC), Inspectoratul de Politie al Judetului Cluj, Parchetul Cluj, Tribunalul Cluj (Serviciul de probatiune), Curtea de Apel Cluj, DIICOT Cluj si BCCO Cluj.

Potrivit specialistilor, un copil, victima a abuzului sau neglijarii, retraieste, de cele mai multe ori, clipe de cosmar atunci cand este pus sa relateze episoadele de abuz in fata oamenilor legii. Tocmai de aceea, conform acestora, ideal ar fi ca minorul sa fie audiat o singura data. Pana acum, minorul era ascultat cu ocazia sesizarii initiale facute de familie sau de persoanele ce-l au in grija, apoi de politistul care inregistreaza plangerea, de procuror; in fata instantei de judecata – in faza de cercetare judecatoreasca, audiat in faza de control judiciar (in apel) si in fata instantei de recurs. Pentru reducerea impactului psihic negativ al audierii asupra copiilor si prevenirea victimizarii secundare, copilul va fi audiat intr-o sala special amenajata, compusa din doua incaperi separate, una in care se va afla minorul impreuna cu persoana care-l va intervieva, si alta in care se vor afla politisti, procurori si care va fi dotata cu echipament audiovizual, inclusiv camere video si microfon, pentru a inregistra procesul de audiere. Inregistrarea audio-video a marturiei minorilor si folosirea acestei inregistrari, in instanta, ca proba la dosar, va reduce semnificativ numarul audierilor. Audierea va fi coordonata de catre o echipa de specialisti, formati in tehnici de audiere, care au o abordare multi si interdisciplinara, asigurand legatura intre toti profesionistii care intervin in procedura de audiere.

Scopul audierii copilului cu statut de victima-martor este acela de a obtine de la copii marturia intr-o maniera non-intruziva, cat mai exact posibil, tinandu-se cont de specificul varstei, astfel incat sa se faciliteze procesul de luare a deciziei in cadrul institutiei, prin respectarea interesului superior al copilului si a drepturilor acestuia.

„Acest proiect reprezinta solutia cea mai potrivita pentru reducerea impactului psihic negativ al audierii asupra copiilor si reducerea victimizarii secundare prin audierea minorilor intr-o sala special amenajata, care sa asigure o audiere prietenoasa. Ne bucuram ca am putut sa beneficiem de pe urma modelului francez de bune practici si sa il implementam la noi, in acest moment in Franta existand peste 70 de sali de audieri de acest gen. In Cluj, DGASPC pune la dispozitie atat salile necesare pentru audierea si consilierea minorilor, cat si personal calificat, instruit pe parcursul ultimilor doi ani, pentru a lucra in acest sistem”, a declarat Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu. 
   

Galerie Foto

sala_audieri_(2).JPG
horea uioreanu ioan oleleu dgaspc tribunalul cluj diicot bcco cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 23 queries | Mysql time :0.044993 (s)