News Flash:

MIRELA: „Mi-am pierdut copilul intr-un accident de masina. Credeti-ma ca e cel mai dramatic moment pe care il poate trai o mama. Cativa ani mai tarziu, a batut la usa un tanar. Mi-a spus ca-l cheama Cristian, iar eu m-am uitat la el si am incremenit"

26 Mai 2017
2461 Vizualizari | 0 Comentarii
mirela
Totul a pornit de la un moment dramatic…

De fapt, de la cel mai dramatic moment pe care-l poate trai un om – pierderea copilului sau. Nu stiu cum, dar probabil caa soarta mi l-a adus la usa pe Cristian, tanarul care este acum in viata tocmai pentru ca fiul meu si-a pierdut-o pe a lui. Ce a urmat e tare greu de explicat…

O intamplare trista ar trebui sa fie o intamplare trista si-atat. Iata ca, in cazul meu, a fost mai mult. S-a transformat intr-o fericire, aparent complicata, cu multe subtilitati, dar cu un final ca in filme.

Ma uitam la el si nu stiam de unde sa-l iau. Parca il stiam de undeva, dar habar n-aveam de unde, parca prezenta lui imi amintea de cineva, dar nu-mi puteam da seama de cine anume. Statea la usa, asa, inalt, solid, cu ochii lui blanzi si privirea de om care vrea sa aduca un fel de ofranda pe un altar imaginar. Eram doar eu si el, in dimineata aceea aspra de martie, intr-un loc de trecere, eu in casa mea, el la pragul usii mele.

— Doamna Mirela?

— Ar trebui sa va cunosc de undeva? i-am raspuns eu strainului.

— In mod normal, nu. In mod anormal, da…

— Puteti fi mai explicit, va rog?

— Sunt…

— Sunteti?

— Un om care vrea doar sa va multumeasca… mi-a zis el cu capul plecat, cu o atitudine prea umila pentru statura lui inalta, de viking.

— Pentru ce? si, totusi, cine sunteti?

— V-am spus… un om care vrea sa va multumeasca… Mi-ati redat viata…

— Am cumva un fiu care mi-ar putea fi… sot?

— Aveti simtul umorului, doamna Mirela!

A izbucnit in ras, eu doar schitam un zambet, ultimele intamplari din existenta mea ma doborasera. Imi disparuse pana si cea din urma putere, eram zdrobita sufleteste si chiar ma miram in sinea mea cum de mai puteam face glume. Prezenta acestui misterios barbat imi inspira incredere. Schimbul nostru de replici a ajuns sa provoace insa un scandal, pe care nu l-am putut controla sub nici o forma. Credeam ca barbatul meu sta linistit in pat, dar auzise dialogul si, pe jumatate invalid, a venit la usa.

— Mirela, ce se intampla? Cine e domnul?

— A, nimic… Asta incerc sa aflu si eu…

— Sunt pacientul la care a ajuns rinichiul fiului dumneavoastra! a raspuns clar si la obiect strainul „viking”.

Tonul lui se schimbase brusc. Parea hotarat. Nu mai ezita, nu mai era umil, prefera sa spuna lucrurilor pe nume. Incepeam sa inteleg. si mi-am explicat prima reactie in momentul in care i-am deschis usa si l-am vazut – il stiam de undeva, dar habar n-aveam de unde… Dupa ce baiatul meu a disparut nedrept de devreme de pe lumea aceasta, m-am rugat zile si nopti la rand sa imi dea un semn. Un semn, atat! Sa imi dea de inteles ca sufletul lui e linistit, ca nu mai sufera. A avut un accident de masina, era cu sotul meu, plecau in provincie. Sotul a scapat, fiul meu… nu. Inainte de a ne parasi, ne-a spus sa-i donam organele. Asa au ajuns rinichii lui la frumosul viking care a simtit nevoia sa ne multumeasca pentru asta, ne-a cautat si a venit la usa noastra fara sa ne anunte. Dupa ce a exprimat motivul vizitei sale, sotul meu s-a inmuiat pe loc.

— Intrati, atunci… Intrati! a continuat el discutia.

— Nu e nevoie, voiam doar sa imi exprim recunostinta.

— Au fost compatibili cu dumneavoastra? a zis barbatul meu.

— Din cate se vede da… Totul a decurs perfect. Traiesc acum datorita voua…

— E meritul copilului nostru, daca se poate spune asa…

— Daca imi permiteti… stiu ca e dificil… dar poate v-ar incuraja gandul ca cineva si-a salvat viata gratie…

— Intelegem, intelegem ce vreti sa spuneti… am intrat eu in discutie.

Trebuia sa depasim momentul, asa ca l-am invitat in casa pentru ultima data. A refuzat. Am aflat doar cum il chema, Cristian. A plecat asa cum a venit. Deodata. Am crezut ca nu o sa ne mai vedem niciodata. Ma tulburase groaznic intamplarea in sine. Pe de o parte. Pe de alta parte, consideram acest fapt ca pe cel mai frumos semn pe care puteam sa il primesc de la copilul pe care nu il mai vedeam. Am ramas toata ziua aceea muti. De parca am fi asistat la o minune. Cuvintele disparusera, in schimb fetele ne erau mai senine.

— Mirela, tot e bine!

— Crezi, Gabi?

— Sunt sigur!

— Eu am o intrebare: de ce dintre toti cei carora le-am donat organele a venit la noi doar acest domn, Cristian?

— Poate asa a vrut fiul nostru… a raspuns sotul meu.

— Mai mult ca sigur. Puteai sa vorbesti mai frumos cu el! i-am zis eu lui Gabi.

— Pai am crezut ca s-a intamplat ceva… Auzeam discutia din pat si nu stiam ce e.

— Da… Uite, vezi, uneori aparentele chiar insala!

— si nu ne-a lasat nici macar un numar de telefon…

— La ce bun?! Gabi, domnul Cristian nu e baiatul nostru!

— Nu e, dar parca asa am simtit… Ca prin el a vorbit Dani…

Dupa accident, sotul meu intrase intr-o depresie destul de puternica. intr-o prima faza, refuza sa vorbeasca, accepta cu greu faptul ca e neputincios – a stat ceva timp la pat, cu piciorul -, ca e la mana mea, cum ar veni. Dupa aceea, si-a mai revenit putin, insa tot nu-si putea lua gandul de la cumplita intamplare. Apoi a aparut acest domn Cristian. si tulburarea si-a facut iar loc in sufletul lui. A transformat sosirea lui intr-o adevarata psihoza. Iar mie imi era din ce in ce mai greu sa-l suport asa langa mine…

— Gabi, devenim mai puternici atunci cand ne si dorim lucrul acesta!

— Mi-e dor de Dani, Mirela… Ce pot eu face?

— si mie imi este dor, a trecut aproape un an, dar crezi ca a venit timpul sa murim si noi?

— Oricum am murit atunci…

— Dar eu ce rol mai am? Eu sunt vie, am 47 de ani, vreau sa traiesc cu barbatul meu… E mai bine sa ne internam amandoi la nebuni? Vrei asta?

— Nu mai are nimic niciun rost…

— Ba are, Gabi! Sufar la fel de mult, crede-ma! Ba chiar mai mult ca tine! Nu mai sunt nevasta nimanui, ci asistenta medicala, infirmiera, femeie de serviciu, psiholog de serviciu… Orice, numai femeie nu!

Trebuia sa-mi vars oful si sa-i spun in fata tot ce am de spus. Dar nu l-a ajutat cu nimic. Dimpotriva, s-a afundat din ce in ce mai tare in deprimare, pana cand, intr-un final, l-am internat intr-un spital. Gabi nu mai avea control asupra starilor sale, aiura, era cand lucid, cand incoerent. Cand m-am vazut sin-gura acasa, credeti-ma, am zambit pentru prima oara dupa multe, multe luni. Ultima data o facusem cand am conversat in pragul usii cu domnul Cristian… Da, domnul Cristian. Ce mai facea oare? Unde era? Mai traia? Ii era bine? Imi auzea gandurile? — Sigur ca m-am gandit din acel moment la dumneavoastra… — Era firesc… i-am zis. Incredibil, dar adevarat. Am dat nas in nas cu el intr-o alta dimineata, mai putin aspra, as spune dulce chiar. Eu ma duceam cu mancare la sot, el avea niste analize de luat. Am intrat in vorba si am avut curajul sa-i spun ca m-a tulburat vizita lui la mine si ca m-am gandit mult la el. Curios, si el incerca aceleasi trairi.

Fara sa intram prea mult in amanunte, ne-am rezolvat treburile – eu m-am dus la Gabi, el si-a luat rezultatul analizelor -, apoi am stabilit sa ne intalnim. Nu ne-am propus sa avem o relatie, dragostea nu ti-o propui, nu ti-o programezi. Voiam sa ma detasez de ideea ca in el se afla un organ al copilului meu, mi se parea tare ciudata chestia in sine.

Dar, pana la urma, inima era a lui. Iar mie inima lui imi placea. si mintea. si singuratatea lui. Dar mai ales intalnirea dintre singuratatile noastre. Asa am ajuns, printr-o intamplare dramatica, sa ajung la una fericita. Sa iubesc din nou, sa ma vindec de tristetea acumulata in ultimul an si sa il simt langa mine – stiu, e greu de inteles – si pe fiul meu. Nu am putut cere niciodata mai mult de-atat!

Povestea de viata prezentata in acest material este fictionala. Unele intamplari sunt inspirate din viata reala, dar numele personajelor si anumite aspecte au fost modificate.

sursa
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1236 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037680 (s)