News Flash:

Moment periculos si penibil pentru armata britanica: Doua rachete au cazut dintr-un avion

16 Iulie 2015
444 Vizualizari | 0 Comentarii
avion
Operatiunile Fortelor aeriene britanice de la o baza din Cipru, implicate in campania impotriva gruparii Statul Islamic, au fost suspendate temporar miercuri, dupa ce doua rachete au cazut dintr-un avion de lupta in momentul aterizarii.

Doua rachete de tip Brimstone au cazut dintr-un avion de lupta Tornado, in cursul aterizarii, miercuri dimineata, a declarat purtatorul de cuvant Kristian Gray, fara a preciza daca avionul se intorcea dintr-o misiune, relateaza Reuters.

Baza aeriana Akrotiri este folosita in operatiunile impotriva gruparii teroriste Statul Islamic din nordul Irakului.

"Pot confirma ca, in cursul aterizarii unui avion Tornado la Akrotiri, doua dintre rachetele acestuia s-au desprins de avion", a afirmat purtatorul de cuvant.

Rachetele nu au explodat si nicio persoana nu a fost ranita.

"A fost o aterizare grea, care a determinat desprinderea rachetelor", a adaugat el.

Gray a refuzat sa comenteze daca acest incident determina suspendarea operatiunilor impotriva organizatiei extremiste Statul Islamic, afirmand doar ca "pista este inchisa in prezent".

Akrotiri este una dintre cele doua baze militare suverane mentinute pe insula Cipru de fosta putere coloniala britanica. Marea Britanie a lansat in septembrie 2014 operatiunile de la baza din Cipru impotriva gruparii Statul Islamic.

cipru statul islamic rachete brimstone tornado
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0866 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023823 (s)

loading...