News Flash:

Ne prinde Martisorul cu Basescu la Cotroceni? - ce spune presedintele

24 Octombrie 2014
708 Vizualizari | 0 Comentarii
Traian Basescu
Traian Basescu a vorbit, joi dimineata, despre speculatiile facute in presa in legatura cu posibilitatea ca seful statului sa isi prelungeasca mandatul dupa data de 22 decembrie, cand ar trebui sa fie inlocuit de noul presedinte.

Basescu a clarificat ca mandatul sau prezidential se incheie pe data de 21 decembrie, la miezul noptii, si ca nu are de gand sa mai stea la Palatul Cotroceni nici macar o ora in plus.

"Avand in vedere ca in ultima vreme este dezbatut public subiectul 'Cum face Basescu sa isi prelungeasca mandatul, sa ne prinda vremea Martisorului cu el la Cotroceni', vreau sa spun clar ca, indiferent ce se intampla in competitia prezidentiala, mandatul meu se termina pe 21 decembrie, la ora 24.00.

Deci pe 22 decembrie altcineva trebuie sa fie la Cotroceni. Nu exista articol constitutional care sa permita presedintelui in exercitiu sa-si prelungeasca macar cu o zi, doar, Doamne fereste, in situatii de razboi", a declarat seful statului, de pe Aeroportul Otopeni, inainte sa plece la Consiliul European de la Bruxelles.

Traian Basescu a insistat asupra faptului ca nu mai poate ramane "nici macar o ora", pentru ca ar fi "o exercitare ilegala a mandatului", desi in fruntea sondajelor se afla doi candidati "care niciunul nu e bun pentru Presedintia Romaniei".

"Imi doresc sa imi exercit mandatul pana in ultima zi, dar in niciun caz nu doresc sa prelungesc mandatul. Mi-as dori sa nu mai fie un subiect de dezbatere, ca nu are fond.

Imi pare rau ca romanii au de ales intre o marioneta a PSD-ului si un alt candidat care, din pacate, din dorinta de a parveni in functii cu orice pret, n-a tinut cont ca asupra lui planeaza riscul incompatibilitatii, care se poate manifesta si dupa inceperea mandatului", a precizat presedintele, adaugand ca o decizie judecatoreasca definitiva va duce la "suspendarea exercitatii functiei de presedinte, chiar si dupa inceperea mandatului".

basescu palatul cotroceni competitia prezidentiala psd
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1152 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014185 (s)

loading...